Un moldovean plecat la muncă peste hotare a decis, în anul 2006, să investească într-un apartament aflat în construcție în municipiul Chișinău. Dar nu a ajuns să se bucure de noua achiziție.


Într-o conferință de presă la IPN, Ion Dron a declarat că cetățeanul Anatol Popușoi a investit într-un apartament în construcție în orașul Durlești, municipiul Chișinău. La finalizarea lucrărilor, bărbatul a achitat 28 de mii de euro, iar ulterior a intrat în posesia certificatului de proprietate și a înregistrat acest drept la biroul cadastral. Potrivit lui, la scurt timp, doi reprezentanți din cârmuirea cooperativei de construcție au depus o cerere în instanța de judecată, iar printr-o hotărâre a Judecătoriei Buiucani, în 2008, contractul de investiție a lui Anatol Popușoi a fost anulat. A fost anulat și dreptul la proprietate asupra apartamentului.
„Astăzi Popușoi Anatolie, în urma acestei hotărâri de judecată, nu are nici apartament și nici 28 de mii de euro plătiți. Dreptul lui de proprietate a fost anulat de instanța de judecată în temeiul iată acestui document, document care are unu, doi, trei, patru rânduri. Și se numește aceste document „Procesul verbal al Adunării Generale a membrilor Cooperativei de construcție nr. 307””, a spus Ion Dron.
Președintele Centrului de Inițiative și Monitorizare Autorități Publice a menționat că documentul a fost semnat doar de secretarul adunării.
„Acest document cu patru rânduri, șapte judecători din Republica Moldova au considerat că este suficient pentru a-l priva pe un cetățean de dreptul de proprietate asupra apartamentului și a-l lăsa fără 28 de mii de euro”, a notat Ion Dron. Potrivit lui, cetățeanul a atacat în instanță acest proces-verbal, însă i s-a spus că nu are acest drept. După ce a rămas și fără apartament, și fără bani, bărbatul a depus, în august 2009, o plângere la Procuratură. Și, deși este deja este al unsprezecelea an de la depunerea plângerii, încă nu există vreo hotărâre irevocabilă.
Ion Dron susține că, din august 2009 și până în septembrie 2016, procurorii și judecătorii de instrucție s-au aflat într-o continuă confruntare. Din 2016, a început o altă etapă – judecătorii de instrucție au început să colaboreze cu procurorii. În noiembrie 2017, Procuratura Buiucani emite o ordonanță prin care respinge contestațiile lui Popușoi, care a contestat un nou refuz de pornire a urmăririi penale. În iulie 2018, judecătorul de instrucție Andrei Niculcea a respins contestația, motivând că a fost depusă tardiv. Citește continuarea pe ipn.md.