image-601

Cod Galben și Portocaliu de ploi și furtună pe întreg teritoriul țării

Meteorologii au emis două avertismente Cod Galben și un Cod Portocaliu de instabilitate atmosferică, informează unica.md.

Astfel, în intervalul 14.09, ora 03 – 15.09, ora 06:00 se prevăd ploi însoțite de descărcări electrice, periodic ploi torențiale (cantități de apă de 15-49 l/m2), izolat foarte puternice (Cod portocaliu: 50-60 l/m2) și intensificări ale vântului în rafale de 15-20 m/s.

Consecințe posibile:

– Ploile intense pot afecta activitățile socio-economice.

– Risc de inundații în zonele vulnerabile.

– Dificultăți în circulația rutieră.

– Condițiile meteorologice pot cauza daune materiale și victime omenești.

Recomandări: Rămâneți informați și luați măsuri de precauție!

Fiți în siguranță și urmăriți actualizările meteorologice!

Un bărbat din Telenești, reținut pentru contrabandă cu droguri din Irlanda

Ofițerii Direcției Combaterea Criminalității Organizate în comun cu cei ai Direcției urmărire penală a INI, sub conducerea PCCOCS, au reținut un bărbat cu vârsta de 50 de ani, originar din Telenești, suspectat de contrabandă cu droguri din Irlanda, informează unica.md cu referire la un comunicat al Poliției.

La 14 aprilie 2024, suspectul în comun cu persoane necunoscute, aflându-se în orașul Dublin din Irlanda, a camuflat droguri într-un colet și le-a expediat prin intermediul unui camion de marcă „Mercedes” ce aparține unei companii de turism din țară, cu destinația ,,Dublin-Republica Moldova”.

Totodată, patru zile mai târziu, suspectul a expediat un mesaj text pe adresa guvernamentală a Serviciului Vamal al Republicii Moldova, în care comunică despre faptul că respectiva agenție de turism s-ar ocupa cu traficul de substanțe narcotice din Irlanda spre Moldova.

Urmare a măsurilor speciale de investigație și a acțiunilor de urmărire penală, oamenii legii au stabilit că suspectul, efectuând acțiunile ilegale menționate, a urmărit scopul denigrării imaginii companiei de turism respective.

Astfel, în vederea acumulării materialului probatoriu, polițiștii și procurorii au descins cu percheziții la domiciliul suspectului, unde au depistat și ridicat: două telefoane mobile, un pistol de model ,,CZ-75” alimentat cu 14 cartușe, o armă cu țeavă lisă lungă de model ,,Fausti-Stefano”, o armă cu țeavă lisă lungă de model ,,Toz-34P” și 136 de cartușe pentru armă cu țeava lisă.

Oamenii legii au stabilit că cele 3 arme de foc erau deținute ilegal de către suspect, în acest sens fiind sesizați angajații Inspectoratului de Poliție Telenești, armele fiind ridicate.

Suspectul a fost reținut.

Pe acest caz a fost inițiată cauză penală pentru contrabandă săvârșită de două sau mai multe persoane, iar dacă vinovăția acestuia va fi demonstrată, acesta riscă închisoare de la 4 la 10 ani.

Polițiștii continuă investigațiile în vederea stabilirii și altor persoane implicate în activitatea infracțională.

Program artistic la Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală

Pe data de 28 septembrie, începând cu ora 12:00, Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală organizează un concert susținut de interpreții: Ioana Căpraru, artistă a poporului, Veronica Văluță-Bantaș, Arsenie Botnaru, Viorel Zaporojan și Valeriu Rîșniță, Marina Dumbrăveanu și Ansamblul Folcloric „Dumbrăvița”, precum și Ansamblul de Fluierari, conducător artistic Nicolae Levința (Centrul Educației Estetice „Lăstărel”), informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Evenimentul este dedicat Zilelor Europene ale Patrimoniului și împlinirii a 135 de ani de la fondarea muzeului.

Totodată, în curtea muzeului, se va desfășura Târgul Meșterilor Populari din diverse domenii: ceramiști, lemnari, țesători, pielari, meșteri care împletesc fibre vegetale, precum și cei care confecționează salbe și instrumente muzicale, iar în Grădina Botanică a muzeului copiii vor putea participa la un atelier de creație, cu genericul „Toamna de aur”. Unica.md este partener media al evenimentului!

Intrarea liberă!

mun. Chișinău, str. M. Kogălniceanu, nr. 82

Vă așteptăm cu drag!