Un moldovean în vârstă de 25 de ani a fost înjunghiat mortal în localitatea Veronella, provincia Verona din Italia. Potrivit poliției, tânărul ar fi avut un conflict un cetățean de origine marocană.
Presupusul asasin, în vârstă de 44 de ani, a fost reținut.
Potrivit presei italiene, victima este Alexandru Boboc, originar din Anenii noi, care se stabilise cu familia în Italia. Bărbatul a lăsat în urmă soția îndurerată și trei copii.
Alexandru era membru al unei echipe locale de fotbal, din care făceau parte reprezentanți ai mai multor naționalități.
Identitatea victimei a fost comunicată de Alessandro Verità, președintele și antrenorul Sporting Salionze, o echipă de amatori din jucători din diferite state, în special, România, Moldova, Bulgaria și Brazilia. Acesta a povestit cum a aflat despre tragedia care a avut loc în timpul nopții de sâmbătă spre duminică.
„Aveam o discuție cu toți jucătorii și în această dimineață, când m-am trezit, am citit primele mesaje care spuneau că Alexandru a murit. Am făcut câteva apeluri care m-au confirmat ce s-a întâmplat.
Nu cunosc dinamica sau motivele pentru care ceea ce unele ziare au scris că a fost un conflict. Pot spune doar că Boboc era un băiat de aur. Înalt, subțire, mereu zâmbitor, avea un loc de muncă, mașina lui, venea de fiecare dată din Veronella unde locuia să se antreneze și să fie în companie. Niciodată nu a spus un cuvânt ne la locul lui, nu pot înțelege ce s-ar fi putut întâmpla. În opinia mea, s-a găsit la locul nepotrivit la momentul nepotrivit”, a declarat Alessandro Verità.
Soția acestuia a scris un mesaj pe contul său de Facebook în care solicită ajutor pentru a repatria în Moldova corpul neînsuflețit al lui Alexandru Boboc.
Soția moldoveanului decedat în Italia a declarat că Alexandru Boboc a fost victima unei neînțelegeri și a negat faptul că soțul ei ar fi avut legătură cu traficanții de droguri.
„Prietenii noștri s-au luat la ceartă cu marocanii. Alexandru s-a băgat între ei și a fost el victima. Deci nu-i nimic adevărat, că ar fi de la cocaină. Nici nu știm de unde s-a luat această informație”, a declarat pentru Publika, soția victimei, Ana-Maria Gorceag.