Un nou dispozitiv medical poate ajuta persoanele care se confruntă cu pierderea mirosului. Ce este „nasul bionic”

Un dispozitiv bionic dezvoltat de doi cercetători de la Virginia Commonwealth University School of Medicine ar putea ajuta milioane de oameni care se luptă cu pierderea mirosului, arată The Washington Post.

Un medic testează simțul olfactiv al unui pacient

Pierderea parțială sau completă a mirosului, sau anosmie, așa cum este cunoscută din punct de vedere medical, poate fi provocată de mai mulți factori, inclusiv leziuni cerebrale sau boli precum Covid-19. Aproape 15 milioane de adulți din întreaga lume ar putea avea probleme legate de miros din cauza pandemiei de coronavirus, potrivit unei cercetări publicate anul trecut.

Nasul bionic îi poate ajuta pe cei care și-au pierdut mirosul

Richard Costanzo și Daniel Coelho speră că neuroproteza lor, pe care o numesc „nas bionic”, îi poate ajuta pe cei care și-au pierdut mirosul.

Costanzo spune că ideea sa pentru acest dispozitiv a apărut cu mult înainte de pandemie, din dorința de a ajuta persoanele care și-au pierdut permanent mirosul. Nevoia unui astfel de dispozitiv este mai mare acum din cauza pandemiei, a spus Costanzo, citând cercetările sale. Studiul realizat de Richard Costanzo și Daniel Coelho arată că 7,5% dintre pacienții care au contactat Covid-19 nu și-au recăpătat mirosul nici după doi ani de zile.

„Coronavirusul a afectat grav celulele senzoriale olfactive din nasul unor pacienți. Fără aceste celule, mirosurile nu sunt detectate, iar semnalele nu sunt trimise către regiunea olfactivă a creierului”, a spus Costanzo

Construirea unui „nas bionic”

Costanzo și Coelho folosesc microelectronica și inteligența artificială pentru a construi nasul bionic. Strategia lor este de a ocoli celulele olfactive deteriorate și de a stimula creierul cu o serie de electrozi implantați. O mică piesă externă detectează mirosurile și trimite semnale către un cip microprocesor care va genera „amprente digitale unice pentru diferite mirosuri”. Cipul va transmite apoi informațiile prin intermediul unor frecvențe speciale către un receptor din interiorul craniului pentru a stimula zonele specifice ale creierului care generează o anumită senzație sau percepție olfactivă.

În prototipul lor actual, atât piesa de detectare a mirosului, cât și cipul microprocesorului sunt atașate la rama unei perechi de ochelari. Pentru introducerea rețelei de electrozi în creier ar fi necesară o intervenție chirurgicală.

Cu toate acestea, Costanzo spune că un prototip complet va fi construit și testat pe pacienți abia peste cinci sau zece ani.

Vreme rea în România! De la 20 de grade Celsius, temperaturile au scăzut brusc! Grindina a lovit deja mai multe localități

Vremea s-a schimbat în unele zone din România. De la 20 de grade Celsius, temperaturile au scăzut brusc în mai multe judeţe. Câteva localităţi din Brăila şi Bacău au fost lovite astăzi de grindină. Bucăţile de gheaţă au distrus copacii abia înfloriţi. De mâine, vremea se strică în jumătate de ţară. În Est, Vest şi Nord vor fi coduri galbene de vânt și ploi, scrie observatornews.ro.

Specialiștii au emis o informare meteorologică valabilă în intervalul luni, ora 6.00 – miercuri, ora 21.00. În documentul meteorologilor se face referire la intensificări ale vântului, precipitații moderate cantitativ, răcire accentuată, îngheț la sol și brumă.

În intervalul menționat, precipitațiile se vor extinde treptat dinspre vest și vor cuprinde cea mai mare parte a țării. Vor fi ploi, iar din a doua parte a nopții de luni spre marți (27/28 martie) îndeosebi în jumătatea de nord se vor semnala precipitații mixte (măzăriche, lapoviță și ninsoare), iar la munte vor predomina ninsorile și local se va depune strat nou de zăpadă. Pe alocuri, cantitățile de apă vor depăși 15…20 l/mp

Vântul se va intensifica treptat în toate regiunile

Vântul se va intensifica treptat în toate regiunile cu viteze în general de 45…65 km/h, iar în zona montană înaltă va sufla tare. Marți și miercuri vremea va deveni rece pentru această dată în toată țara, iar temperaturile minime vor fi preponderent negative și se va produce brumă sau îngheț la sol. În sud-estul teritoriului în seara zilei de luni vor fi averse ce pot avea și caracter torențial, descărcări electrice și posibil căderi de grindină.

Cea mai mare grevă din Germania din ultimii ani, anunțată pentru luni. Transportul va fi paralizat

Milioane de oameni care fac naveta la serviciu trebuie să se aștepte luni la o paralizare a transporturilor în Germania. Atât traficul feroviar, cel cu mijloacele de transport în comun, cât și aeroporturile vor fi în mare parte în grevă la nivel federal, au anunțat atât sindicatul prestatorilor de servicii, Verdi, cât și sindicatul căilor ferate și transporturilor EVG, conform Deutsche Welle citată de radiomoldova.md.

Conflictul tarifar de la căile ferate Deutsche Bahn și din serviciile publice riscă să se transforme în cea mai mare grevă care a avut loc în Germania în ultimii ani, notează DW.

Greva va paraliza transportul feroviar, aproape toate aeroporturile, căile navigabile, porturile germane și serviciile de autostradă.

Compania feroviară germană Deutsche Bahn a anunțat că din cauza grevei de avertisment se vede nevoită să suspende luni în totalitate traficul feroviar pe distanțe lungi, fiindcă nu există posibilitatea organizării unui plan de avarie.

Și în traficul feroviar regional și urban „trenurile nu vor circula decât prin excepție”, a comunicat compania.

Lupta pentru majorarea salariilor va afecta și mare parte din aeroporturi.

Sindicatul cere majorarea salariilor cu 10,5%, minimum cu 500 de euro lunar. EVG negociază la rândul său cu patronatul în numele a 230.000 de angajați în cadrul a 50 de companii feroviare și firme de transport în comun, și insistă asupra creșterii cu 12% a salariilor, minimum cu 650 de euro în plus pe lună.

Ofertele făcute de Deutsche Bahn și de ceilalți angajatori se rezumă la o creștere cu cinci procente a salariilor și de plăți unice de maximum 2500 de euro. Partenerii sociali se acuză reciproc de eșuarea negocierilor salariale desfășurate în lunile februarie și martie, mai scrie DW, care citeaza DPA și AFP.

Tragedie pe mare! Cel puțin 29 de migranți care încercau să ajungă în Italia au murit înecați

Cel puțin 29 de migranți au murit după ce cel puțin două ambarcațiuni s-au scufundat în largul coastelor tunisiene la câteva ore distanță una de cealaltă, transmite Mediafax. Migranții subsaharieni încercau să traverseze Mediterana pentru a ajunge în Italia.

Este cel mai recent caz dintr-o serie de răsturnări de ambarcațiuni cu migranți în largul coastei tunisiene în ultimele zile, alte cinci ambarcațiuni scufundându-se în ultimele patru zile, potrivit BBC. Acest lucru vine după ce Tunisia a lansat o campanie împotriva migranților africani fără documente.

Între timp, oficialii italieni de pe insula Lampedusa spun că sunt copleșiți, după ce un număr record de 2.500 de migranți au sosit în ultimele 24 de ore.

Giorgia Meloni avertizează Europa că se află în pragul unei crize a refugiaților

Premierul italian de extremă-dreapta, Giorgia Meloni, a avertizat că Europa riscă un val uriaș de refugiați sosind pe coastele sale.

Tunisia a devenit un punct de legătură pentru migranții care doresc să ajungă în Europa, cifrele ONU arătând că cel puțin 12.000 de migranți care au debarcat anul acesta pe coastele Italiei au plecat din Tunisia. Această cifră a fost de doar 1.300 în aceeași perioadă a anului trecut.

Cu toate acestea, paza de coastă tunisiană afirmă că ia măsuri pentru a opri trecerea migranților, după ce a oprit aproximativ 80 de nave care se îndreptau spre Europa în ultimele patru zile, potrivit agenției de știri Reuters. De asemenea, aceasta spune că a reținut peste 3.000 de migranți.

,,Ucraina va fi liberă!”. Prima tranșă de tancuri ajunge în țară
Articolul anterior
Ce profeții ar fi făcut Nostradamus pentru anul 2023. Trei evenimente care ar urma să se producă anul acesta
Articolul următor