Un nou incendiu de vegetație a izbucnit la nord de Los Angeles: Peste 30.000 de oameni au fost evacuați

Un nou incendiu de vegetaţie izbucnit miercuri la nord de Los Angeles a cuprins rapid o suprafaţă de peste 38 de kilometri pătraţi, fiind alimentat de vânturi puternice şi de vegetaţia uscată, şi le-a forţat pe autorităţile locale să emită ordine de evacuare pentru mai mult de 31.000 de persoane, potrivit Reuters. Incendiul Hughes, care arde la circa 80 de kilometri nord de Los Angeles, i-a pus din nou la încercare pe pompierii din regiune, care au reuşit să limiteze în mare parte cele două incendii majore din zona metropolitană, scrie digi24.ro.

Miercuri, în doar câteva ore, noul focar s-a amplificat şi a ajuns la două treimi din mărimea focarului Eaton, unul dintre cele două incendii-monstru care au provocat ravagii în zona Los Angeles.

https://twitter.com/i/status/1882260324948328560

Autorităţile americane i-au avertizat pe locuitorii din zona Castaic Lake din comitatul Los Angeles că se confruntă „cu un pericol iminent care le ameninţă viaţa”, în timp ce mare parte din sudul Californiei este vizat de un cod roşu pentru risc extrem de incendiu din cauza vânturilor puternice şi uscate. Circa 31.000 de persoane erau vizate de ordine obligatorii de evacuare şi alte 23.000 erau vizate de avertizări privind evacuarea, a declarat şeriful comitatului Los Angeles, Robert Luna, cu prilejul unei conferinţe de presă. Reprezentanţii Angeles National Forest au anunţat că acest parc cu o suprafaţă de 2.800 de kilometri pătraţi, pe care îl administrează în munţii San Gabriel, a fost închis complet pentru vizitatori. Ca urmare a codului de nivel roşu, circa 1.100 de pompieri au fost mobilizaţi pe teritoriul Californiei de Sud în aşteptarea unor incendii care s-ar putea răspândi rapid, a precizat Departamentul pentru pădure şi protecţie împotriva incendiilor din California (Cal Fire). Peste 4.000 de pompieri se luptau cu focarul Hughes, a declarat şeful pompierilor din comitatul Los Angeles, Anthony Marrone. În California de Sud nu s-au mai înregistrat cantităţi semnificative de ploaie de nouă luni, situaţie care a contribuit la crearea unor condiţii periculoase, însă meteorologii au prognozat precipitaţii de sâmbătă până luni, ceea ce le-ar oferi pompierilor un respiro atât de necesar. Elicopterele au extras apă dintr-un lac pentru a o împrăştia deasupra incendiilor, iar aeroplane răspândeau material ignifug peste dealuri, potrivit unei înregistrări prezentate de postul de televiziune KTLA.

Flăcările s-au extins până în apropiere de malurile lacului. Interstate 5, principala autostradă din vestul Statelor Unite, a fost închisă temporar în zonele trecătorii montane cunoscute sub numele de Grapevine, din cauza vizibilităţii scăzute provocate de fum, a anunţat Poliţia rutieră din California. Pompierii au reuşit să stingă suficient din incendiu astfel încât autostrada să fie redeschisă, a precizat Anthony Marrone. În timp ce noul incendiu se propagă, cele două focare mortale care devastează Los Angeles începând din 7 ianuarie au fost aduse sub control într-o proporţie mai mare, a precizat Cal Fire. Focarul Eaton, care a pârjolit 57 de kilometri pătraţi la est de Los Angeles, era controlat în procent de 91%, în timp ce focarul Palisades, mai amplu, care a mistuit 95 de kilometri pătraţi în vestul oraşului Los Angeles, era controlat în procent de 68%. Începând din 7 ianuarie, ziua în care au izbucnit, cele două incendii au ars o suprafaţă echivalentă cu cea a oraşului Washington, D.C, au ucis 28 de persoane şi au distrus sau au avariat aproape 16.000 de clădiri, potrivit Cal Fire. Serviciul privat de prognoze meteo AccuWeather a estimat pagubele la peste 250 de miliarde de dolari.

Președintele Macron anunță o investiție de peste 100 de miliarde de euro în Inteligența Artificială

Președintele francez Emmanuel Macron a anunțat, duminică, un plan în valoare de 109 miliarde de euro pentru a stimula sectorul inteligenței artificiale în Franța „în următorii ani”, scrie digi24.ro.  

„Trebuie să fim în cursă. Vrem să facem parte din ea, vrem să inovăm. Altfel, vom depinde de alții”, a declarat Macron pentru postul francez France 2, duminică seara, potrivit Politico. O parte din această sumă este așteptată să provină de la investitori străini și privați.   Emiratele Arabe Unite vor investi peste 30 de miliarde de euro pentru a construi un centru de date în Franța, în timp ce firma canadiană Brookfield s-a angajat la o investiție în valoare de 20 de miliarde de euro. Ambele sume fac parte din totalul de 109 miliarde de euro anunțat de Macron, a precizat cabinetul președintelui francez. 

Macron a prezentat planul ca un răspuns la inițiativa  „Stargate”, de 500 de miliarde de euro, anunțată luna trecută de președintele american Donald Trump.  Companiile franceze Orange, Thales și Iliad au anunțat, de asemenea, la începutul lunii investiții de 3 miliarde de euro în inteligență artificială, inclusiv 2,5 miliarde în centrele lor de date. Banca BPI France s-a angajat vineri să investească 10 miliarde de euro în inteligență artificială până în 2029.   Start-up-ul francez Mistral AI a anunțat, de asemenea, „crearea propriului său centru de date în Franța”, o investiție „în valoare de câteva miliarde de euro”.

Acest centru va fi amplasat în Paris și va fi inaugurat „în următoarele luni”, a adăugat compania, potrivit Le Monde. Întrebat despre consumul enorm de energie electrică al acestor centre de date și despre impactul asupra mediului, Macron a răspuns că „datorită energiei nucleare, avem cea mai curată energie din Europa”.   „Centrele de date din Franța nu sunt ca cele din Statele Unite, unde folosesc petrol și gaze. Acestea sunt centre de date curate”, a argumentat el.

Alertă pe piața gazelor din Europa – Temperaturile scăzute urcă prețurile

Luni, prețurile gazelor naturale din Europa au atins cel mai mare nivel din ultimii doi ani, pe fondul scăderii temperaturilor, ceea ce a dus la o creștere semnificativă a cererii și la accelerarea extragerii gazului din depozitele regionale, deja aproape goale, scrie politik.md.

Contractele futures pe piața europeană TTF din Amsterdam au crescut cu 4,5%, ajungând la 58,50 euro pe megawat-oră, cel mai mare nivel din februarie 2023. În Marea Britanie, prețul contractului pentru luna următoare a crescut cu o valoare similară, atingând 142,20 penny pe term (4,5 penny pe kilowatt-oră), ceea ce reprezintă, de asemenea, un maxim de doi ani.

Se așteaptă ca un val prelungit de frig în Europa de Nord-Vest să conducă la o creștere suplimentară a cererii de încălzire, accelerând extragerea gazului din depozitele europene, care deja sunt la cele mai scăzute niveluri pentru această perioadă a anului, de la criza energetică din 2022.

Începând cu conflictul dintre Rusia și Ucraina, Europa a înlocuit aprovizionările cu gaze naturale din Rusia prin conducte cu importuri de gaz natural lichefiat (GNL) din alte părți ale lumii. În 2022, importul de GNL a reprezentat aproximativ 34% din consumul de gaz al Europei, comparativ cu 20% în 2021.

Deși depozitele europene au fost umplute la începutul iernii, țările au fost nevoite să utilizeze aceste rezerve mult mai rapid decât în anii anteriori, din cauza frigului și a unei competiții mai mari pentru GNL din Asia.

La mijlocul lunii decembrie, volumul de gaz din depozitele Europei a scăzut cu aproximativ 19% față de sfârșitul lunii septembrie, când sezonul de umplere al depozitelor de gaze se încheie, conform datelor Gas Infrastructure Europe. În comparație, în ultimii doi ani, scăderea era mai puțin semnificativă în această perioadă.

Analiștii susțin că depozitele europene sunt acum umplute doar în proporție de 49%, comparativ cu 67% în aceeași perioadă a anului trecut. De asemenea, livrările de gaze rusești prin Ucraina, care constituiau aproximativ 5% din importurile de gaz ale Europei, s-au oprit la începutul anului, lăsând piața gazelor din Europa „și mai vulnerabilă”, a afirmat Natasha Fielding, șefă a departamentului de formare a prețurilor pe piața gazelor din Europa la compania Argus.

„Acest lucru înseamnă că schimbările de temperatură pot influența semnificativ prețurile, întrucât traderii iau în calcul o presiune suplimentară asupra depozitelor subterane”, a explicat ea.

Prognozele arată că se vor înregistra perioade simultane de frig în întreaga Europă și în Asia de Nord-Est la sfârșitul acestei săptămâni, ceea ce va duce la o competiție și mai acerbă pentru livrările de GNL. Piața GNL se pregătește pentru noi schimbări, după ce China a anunțat impunerea unei taxe de 15% pe importurile de GNL din SUA, ca răspuns la o taxă de 10% impusă de președintele Donald Trump asupra tuturor produselor chinezești importate în SUA.

Incendii și victime în Kiev, după un bombardament cu rachete

Cel puțin o persoană a murit și trei au fost rănite în urma unui atac cu rachete asupra capitalei Ucrainei, Kiev, în dimineața zilei de marți, 12 februarie. Fragmentele rachetelor doborâte au provocat incendii în mai multe zone ale orașului, au anunțat autoritățile locale, citate de Ukrinform.

Serviciul de Stat pentru Situații de Urgență al Ucrainei a confirmat că în districtul Obolonski un incendiu de proporții a cuprins un imobil de birouri cu mai multe etaje, unde o persoană și-a pierdut viața. În același district, o fetiță de nouă ani a fost rănită și transportată la spital.

Alte două persoane au fost rănite, a anunțat primarul Kievului, Vitali Kliciko. Incendii s-au înregistrat și în alte districte ale capitalei: în Goloseevski, unde un depozit de 600 de metri pătrați a fost cuprins de flăcări, în Solomianski, unde focul a izbucnit pe acoperișul unui bloc de locuințe, și în Sviatoșinski, unde au căzut fragmente de rachetă.

Potrivit autorităților, atacul a avut loc în jurul orei 04:30 dimineața, iar apărarea antiaeriană a reușit să doboare mai multe rachete. Alerta aeriană în Kiev a fost menținută pentru mai multe ore. Oficialii nu au raportat lovituri directe asupra infrastructurii critice, susținând că toate pagubele au fost cauzate de resturile rachetelor interceptate.

Bombă ecologică lângă Trușeni din cauza unei gropi de gunoi neautorizate
Articolul anterior
Două mașini de lux, furate din Belgia și Italia, confiscate în vama Albița
Articolul următor