Un nou test ultrarapid, identic celui PCR, ce oferă rezultatul în doar câteva minute, creat de cercetătorii chinezi

Oamenii de ştiinţă chinezi au conceput o nouă metodă de depistare a coronavirusului SARS-CoV-2, la fel de fiabilă ca un test PCR de laborator şi care oferă rezultatul în doar câteva minute, potrivit unui articol publicat luni într-o revistă ştiinţifică, informează AFP.

Testele PCR reprezintă la ora actuală norma utilizată pe plan mondial în materie de depistare a maladiei COVID-19, însă rezultatele acestor teste sunt obţinute, în general, după mai multe ore.

Cercetătorii de la prestigioasa universitate chineză Fudan din Shanghai par să fie găsit totuşi o alternativă.

Într-un articol publicat luni în revista Nature Biomedical Engineering, cercetătorii chinezi afirmă că au dezvoltat un senzor care utilizează principiile microelectronicii pentru a analiza probele ADN recoltate cu un beţişor steril.

Senzorul, conectat la un dispozitiv portabil, permite obţinerea rezultatului „în mai puţin de patru minute”, au precizat creatorii săi. Acest terminal medical este înzestrat cu „o sensibilitate ridicată” şi poate fi purtat cu uşurinţă peste tot.

Pentru a testa dispozitivul, cercetătorii chinezi au prelevat probe biologice de la 33 de persoane infectate cu noul coronavirus. Teste PCR au fost efectuate în paralel, pentru a putea compara cele două metode, potrivit Agerpres.ro. 

Potrivit articolului menţionat, toate rezultatele obţinute prin cele două dispozitive au fost identice.

Testele realizate cu noul dispozitiv au vizat un număr total de 54 de eşantioane, inclusiv cele prelevate de la persoane care prezentau febră, dar care nu aveau COVID-19, de la bolnavi de gripă şi de la voluntari sănătoşi.

Cercetătorii de la Universitatea Fudan au declarat că odată ce ultimele reglaje vor fi realizate, dispozitivul lor va putea fi utilizat în diverse situaţii, mai ales pe aeroporturi, în spitale şi „chiar la domiciliu”.

Pe lângă dezavantajul de a fi lente, testele PCR necesită infrastructuri şi laboratoare de care multe ţări în curs de dezvoltare nu dispun decât în cantităţi limitate. Aceste aspecte reprezintă o frână în calea depistării în masă a persoanelor infectate.

Auto-teste rapide există la rândul lor pe piaţă, însă au reputaţia de a fi mai puţin fiabile.

China este unul dintre cei mai mari producători mondiali de teste PCR.

Această ţară a exportat în decembrie 2021 o cantitate de teste PCR cu o valoare totală de 1,6 miliarde de dolari, cu 144% mai mult decât în luna precedentă, potrivit datelor publicate de serviciul vamal chinez.

Proteste în fața showroom-urilor Tesla din Europa, SUA și Australia. Manifestanții i-au îndemnat pe oameni să-și vândă mașinile și acțiunile Tesla 

Mii de oameni din întreaga lume au protestat sâmbătă, 29 martie, împotriva lui Elon Musk, scrie The Guardian, citat de hotnews.ro.

John Lamparski/NurPhoto/Shutters / Shutterstock Editorial / Profimedia

Manifestațiile au avut loc în fața showroom-urilor Tesla din Statele Unite și în multe alte locații din lume, fiind o acțiune coordonată care vizează direct averea miliardarului, în calitate de CEO al producătorului de vehicule electrice.

Organizatorii protestului le-au cerut oamenilor să facă trei lucruri: să nu cumpere mașini Tesla, să vândă acțiunile companiei și să se alăture mișcării „Tesla Takedown”. „Lovind Tesla, îl oprești pe Musk”, este unul dintre mesajele grupului. „Oprirea lui Musk va ajuta la salvarea de vieți și a democrației noastre.”

Musk, cel mai bogat om din lume, conduce așa-numitul „Departament pentru Eficiența Guvernamentală” (Doge), fiind responsabil de reducerea bugetelor federale din SUA, inclusiv de concedierea a mii de angajați. Totuși, într-un interviu de joi, el a declarat: „Aproape nimeni nu a fost concediat.”

Printre instituțiile vizate de măsurile sale se numără Administrația pentru Securitate Socială, Departamentul Educației, Serviciul Național al Parcurilor și alte agenții guvernamentale, ceea ce a stârnit un val de critici și reacții negative. Musk și Administrația Tesla nu au răspuns solicitărilor de comentarii din partea The Guardian.

Sâmbătă, peste 200 de proteste au fost organizate la nivel global, începând în fața showroom-urilor Tesla din Australia și Noua Zeelandă, apoi extinzându-se în Europa, în țări precum Finlanda, Norvegia, Danemarca, Germania, Franța, Țările de Jos și Marea Britanie. Fiecare manifestație a fost organizată local, având teme proprii. În Irlanda, protestul s-a desfășurat sub sloganul „Smash the Fash”, iar în Elveția, sub denumirea „Down with Doge”.

/ Shutterstock Editorial / Profimedia

În Berkeley, California, showroom-ul Tesla a fost închis în fiecare sâmbătă timp de o lună, din cauza protestelor săptămânale, potrivit vânzătorilor de la magazinele din apropiere. Doar agenții de securitate au rămas pentru a păzi clădirea. Aici au avut loc demonstrații care au inclus o trupă mariachi și un Cybertruck din carton de 3 metri, pe care participanții puteau să-l dea cu vopsea. La începutul acestei luni, ușa de la intrarea showroom-ului a fost stropită cu vopsea roșie.

March 29, 2025, London, United Kingdom: Zuma Press / Profimedia

În SUA, protestele au avut loc în aproape fiecare stat, de la nord-est, sud și Midwest până pe coasta de vest. Printre statele cu cele mai multe manifestații planificate s-au numărat Massachusetts, New York, Florida, Texas, Washington și California, însumând peste 100 de proteste. Mai multe demonstrații au avut loc și în Canada.

La Londra, zeci de manifestanți s-au adunat în fața unui showroom Tesla de pe A40, una dintre principalele artere din vestul orașului.

Organizatorii au fost, de asemenea, atenți să se delimiteze de actele de vandalism violent împotriva showroom-urilor Tesla. Zeci de facilități Tesla au fost atacate în timpul nopții cu cocktailuri Molotov, focuri de armă sau graffiti cu mesaje precum „Fuck Elon” și „Tesla este fascistă”.

Trump a promis că va desemna orice act de violență împotriva showroo

Un avion rus de spionaj care s-a apropiat mult de teritoriul Germaniei, „escortat” înapoi către Rusia de două avioane de luptă germane

Un avion de recunoaştere rus s-a apropiat joi de coasta de nord-est a Germaniei, după care s-a întors în Rusia – escortat de două avioane de luptă germane -, anunţă Forţele Aeriene germane (Luftwaffe), care confirmă o dezvăluire a tabloidului german Bild, relatează AFP.

Aeronavă Eurofighter a Luftwaffe care se desprinde de la sol. Foto: Profimedia

„Motivul era un avion necunoscut deasupra Mării Baltice, care zbura fără plan de zbor şi fără transponderul activat”, precizează aceeaşi sursă.

Cele două avioane germane au escortat „mai mulţi kilometri”, până când „să se întoarcă din drum şi să se îndrepte către regiunea Kaliningrad”, enclava rusă.

Potrivit unor surse militare citate de Bild, avioane ruse de recunoaştere se apropie „ocazional” de coastele germane, fără să încalce spaţiul aerian al țării.

Tensiunile la Marea Baltică au crescut după invazia rusă a Ucrainei, în 2022. Moscova denunţă prezenţa NATO în apropierea frontierei ruse drept o provocare şi o ameninţare la adresa securităţii sale.

La jumătatea lui martie, viitorul cancelar german Friedrich Merz a justificat un plan de investiţii uriaş, în vederea reînarmării Germaniei prin necesitatea contracarării „războiului împotriva Europei” purtat de către Rusia, enumerând atacuri cibernetice şi sabotaje ale unor infrastructuri, atribuite Rusiei.

Alertă sanitară într-o localitate din România. Sute de porumbei morți au fost găsiți într-o pădure

O alertă sanitară a fost declanșată în Brăila după ce au fost găsiți sute de porumbei morți într-o pădure de lângă Lacu Sărat.

Specialiștii de la Direcția Sanitară au luat probe și suspectează că păsările ar fi fost ucise de pseudopesta aviară, o boală virală, severă și fatală. Localnicii sunt speriați că boala ar putea ajunge și la ei, mai ales că Paștele se apropie, iar fără ouăle de la găinile din curte ar fi supuși unor costuri suplimentare.

Localnicii din comunele de lângă municipiul Brăila au fost cei care au observat rămășițele a sute de porumbei. Oriunde privești în jur, în pădurea de lângă Lacu Sărat sunt pene și fulgi de la sute de porumbei morți.

Oamenii au anunțat autoritățile care au ridicat probe de la fața locului, iar după s-a dat alerta sanitară.

Marian Panțuru, purtător de cuvânt DSV Brăila: „Ancheta este în desfășurare. Au fost recoltate probe de acolo, dar având în vedere ca acele cadavre sunt într-o stare puternică de putrefacție nu se pot face analize din aceste cadavre. Noi am avut un caz de pseudopestă, boala de Newcastle, la porumbei în Insula Mare, pe mal, și presupunem că ar fi tot această boală”.

Pseudopesta aviară este o boala gravă care afectează atât păsările sălbatice, cât și cele de curte, și pentru care nu există tratament.

De frică să nu își piardă propriile animale, oamenii și-au luat măsuri de prevenție. Autorităţile le recomandă oamenilor să anunțe medicul veterinar atunci când găsesc păsări sau animale moarte în gospodăriile lor sau în apropierea caselor.

Cătălin Moroșanu a devenit tătic pentru a doua oară. Kickboxerul a dezvăluit detalii despre nașterea micuțului
Articolul anterior
O tânără a șocat pe tik tok. Cum și-a făcut abdomenul să dispară complet
Articolul următor
Close menu