Un nou val de praf saharian traversează sud-estul Europei

O masă de praf saharian se va afla deasupra României de sâmbătă, de la prânz, până în a doua parte a zilei de luni, deplasându-se dinspre vest-nord-vest către est-sud-est, anunță meteorologii.

Praf saharian in Bucuresti, Foto: HotNews.ro / Victor Cozmei
Praf saharian in Bucuresti, Foto: HotNews.ro / Victor Cozmei

În perioada 22 iunie ora 12 – 24 iunie ora 12, circulaţia aerului, predominant sud-vestică, va favoriza avansul dinspre nordul Africii a unei mase de aer încărcată cu particule de praf de origine sahariană, către sud-estul Europei şi deasupra României, anunţă ANM, scrie News.ro.

Depunerile de praf vor putea fi observate în special în zonele şi în intervalele în care va ploua.

Pe parcursul zilelor de sâmbătă, duminică şi luni (22 – 24 iunie), masa de aer încărcată cu particule de praf saharian se va deplasa dinspre vest-nord-vest către est-sud-est.

Din a doua parte a zilei de luni, aceasta se va îndepărta de ţară, precizează ANM.

Maia Sandu, la Forumul femeilor din Moldova 2024: ,,Să fim generația de femei care aduce Uniunea Europeană în Moldova”

Președinta Maia Sandu a participat astăzi la Forumul Femeilor din Moldova, unde a vorbit despre rolul femeilor de a transforma lucrurile în societatea noastră. 

„Azi, una din trei afaceri din țara noastră este condusă de o femeie, 24% din primari sunt femei, 11 femei ne vor reprezenta la Jocurile Olimpice și tot o femeie conduce procesul de negocieri privind aderarea la Uniunea Europeană”, a spus șefa statului, potrivit unui comunicat al Președinției Republicii Moldova. 

La „Forumul femeilor din Moldova 2024”, Președinta a vorbit și despre discriminare, inechitate, despre problema discursului de ură, despre faptul că fiecare a treia femeie din țara noastră a suferit de-a lungul vieții o formă de violență. Șefa statului a subliniat că femeile trebuie să știe despre Agenția Națională de Prevenire și Combatere a Violenței împotriva Femeilor și a Violenței în Familie și despre Centrul de Justiție Familială al Poliției, instituții care au menirea de a ajuta femeile care se confruntă cu situații de abuz. 

„Le-am îndemnat pe participante să discutăm cu femeile din toate localitățile noastre, să oferim acel cerc de sprijin necesar, de care avem nevoie toate, atunci când puterile par la limită. Le-am îndemnat să avem încredere în forțele proprii, să ne inspirăm din puterea și curajul mamelor și bunicilor noastre, să fim generația de femei care aduce Uniunea Europeană în Moldova”, a punctat Președinta Maia Sandu. 

Caniculă extremă: România introduce restricții de circulație pe mai multe sectoare de autostrăzi și drumuri naționale

Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România informează participanții la traficul rutier că, în perioada 13 – 14 iulie, în intervalul orelor 10:00 – 20:00, se vor institui restricții de tonaj pe sectoarele de autostrăzi, drumuri expres și drumuri naționale din cauza temperaturilor extreme pentru Crișana, Banat, Oltenia, Muntenia și R. Moldova.

Potrivit CNAIR, autovehiculele cu care depășesc limita de 7,5 de tone nu vor putea circula în acest weekend pe sectoarele de autostrăzi, drumuri expres și drumuri naționale, din județele Ilfov, Giurgiu, Teleorman, Argeș, Dâmbovița, Prahova, Ialomița, Călărași, Dolj, Olt, Vâlcea, Gorj, Mehedinți, Timiș, Caraș – Severin, Arad, Bihor, Satu Mare, Suceava, Botoșani, Neamț, Iași, Bacău, Vaslui, Buzău, Vrancea, Galați și Brăila.

Excepție de la aceste restricții fac:

  • transporturile de persoane;
  • transporturile de animale vii și de produse perisabile de origine animală și vegetală;
  • vehicule care participă la intervenții în caz de forță majoră;
  • transporturi funerare;
  • transporturi poștale;
  • transporturi de echipamente de prim ajutor;
  • transporturi pentru distribuire de carburanți;
  • transporturi de mărfuri sub temperatură controlată;
  • transporturi pentru tractări vehicule avariate;
  • transporturi pentru distribuirea de apă și hrană în zonele calamitate;
  • transporturi cu vehicule specializate destinate prin construcție salubrizării;
  • transporturi apă îmbuteliată;
  • transporturi produse provenite din exploatări agricole;
  • transporturi militare implicate în exerciții multinaționale;
  • produse alimentare diverse (produse de panificație, produse de patiserie și de cofetărie proaspete, pișcoturi și biscuit, produse de patiserie și de cofetarie conservate, zahăr și produse conexe, cacao, ciocolată și produse zaharoase, paste făinoase, cafea, ceai și produse conexe, condimente și mirodenii, produse nutriționale speciale, diverse produse alimentare și produse uscate, sucuri și băuturi alcoolice și nealcoolice, inclusiv apă minerală).

Moldova va prelua președinția Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei

Deținerea pentru a doua oară a președinției Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei, în perioada noiembrie 2025 – mai 2026, va oferi R. Moldova ocazia creșterii vizibilității pe plan european și internațional.

Ambasador: Moldova va prelua președinția Comitetului de Miniștri al CoE

De această părere este reprezentanta permanentă a R. Moldova pe lângă Consiliul Europei, Daniela Cujbă. Ambasadoarea a menționat că preluarea președinției va contribui la sporirea profilului Consiliului Europei în Republica Moldova în rândul cetățenilor, transmite IPN.

Întrebată despre procedura de stabilire a priorităților președinției, Daniela Cujbă a precizat că este o prerogativă a țarii care deține președinția și derivă, de regulă, din prioritățile țării.

Totodată, aceste priorități țin cont și de actualitatea la momentul în care țara deține președinția și de evoluțiile proceselor care au fost lansate sau care urmează a fi lansate în perioada deținerii mandatului. Aceste priorități devin parte a programului președinției și vor fi comunicate în primele zile ale preluării președinției la Consiliul Europei, a mai spus Daniela Cujbă.

Pe 13 iulie se împlinesc 29 de ani de când Republica Moldova a devenit membră a Consiliului Europei. Moldova a deținut președinția Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei în perioada mai-noiembrie 2003, fiind prima ţară din spaţiul CSI căreia i-a revenit această misiune.

În Grecia se introduce săptămâna de lucru de şase zile
Articolul anterior
12 ani de închisoare în Rusia pentru o ucraineancă ce a protestat lansând baloane alb-albastre pe cerul Moscovei
Articolul următor