Un oraș întreg din Germania a ajuns sub apă! Inundațiile puternice din Hamburg, fix în ziua în care acum 60 de ani o furtună a ucis 315 oameni

O furtună puternică a lovit orașul Hamburg la primele ore ale dimineții. Mai multe zone, inclusiv piața locală de pește, sunt sub apă. Se întâmplă fix în ziua în care, acum 60 de ani, inundațiile devastatoare au dus la moartea a 315 oameni. Și acum bătrânii vorbesc despre acele momente, scrie digi24.ro.  

Se pare că istoria se repetă în Hamburg, unde mai multe zone au fost inundate, joi dimineață.

Nu au fost însă raportate persoane care să-și fi pierdut viața. Alta a fost situația însă în urmă cu 60 de ani.

Pentru noaptea de 17 februarie 1962 a fost emisă o avertizare de furtună puternică, dar aproape nimeni din Hamburg nu a luat-o în serios. În timpul nopții furtuna Vincette a lovit cu forța unui uragan, a spart mai multe diguri, iar 315 persoane au murit. Zeci de mii au rămas fără adăpost. Mulți nu s-au mai putut întoarce niciodată la casele lor.

Atunci, apa a distrus case, a smuls copaci și a distrus drumuri.  Multe zone au rămas izolate, iar oamenii au rămas fără curent electric și fără posibilitatea de a contacta telefonic pe cineva. S-a ajuns la situația în care unii au fost evacuați cu elicopterul.

Monika Genz își amintește acele momente dramatice, în care nu a mai putut lua legătura cu iubitul ei și nu a crezut că acesta a supraviețuit catastrofei. Abia după cinci zile l-a întâlnit pe digul din Neuenfelde: „L-am văzut de departe, l-am recunoscut după felul în care mergea și încă nu-mi venea să cred”.

„Când ajungem să cunoaștem pe cineva, întrebăm: când te-ai născut? Ah, 1964. Deci după potop. Asta ne-a răvășit”, spune Heiner Genz.

Noaptea de 17 februarie 1962 nu numai că a marcat soarta multor oameni, ci a dus și la o regândire a protecției împotriva inundațiilor. De atunci, administrația se ocupă de linia de protecție împotriva inundațiilor de 103 kilometri. Anual se investesc între 20 și 30 de milioane de euro – pentru ridicarea digului sau construirea de noi zone de protecție împotriva inundațiilor. Doar întreținerea sistemelor de protecție împotriva inundațiilor costă șase milioane de euro.

Chiar și astăzi, zonele din portul Hamburg sunt în mod regulat sub apă după furtună. Datorită digurilor înalte de protecție împotriva inundațiilor, acestea rămân un pericol doar pentru mașinile parcate în zonă.

Așadar, strategia orașului nu mai este doar să reacționeze la dezastrele ecologice, ci să fie pregătite din timp. Experții se așteaptă ca nivelul apei de pe coasta Mării Nordului să crească cu până la un metru în anul 2100, comparativ cu începutul mileniului.

Lot comercial de produse chimice și de igienă, ascunse într-un camion, depistat la vama Cahul

Un lot comercial de produse chimice și de igienă, tăinuite într-un camion, au fost depistate la vama Cahul, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Cazul a fost documentat de funcționarii postului vamal Cahul, după ce, pe sensul de intrare în țară, pentru verificări s-a prezentat un camion ce se deplasa din România, și care transporta marfă în adresa unui agent economic nerezident.

În rezultatul efectuării controlului fizic detaliat, în habitaclu și în spațiile special adaptate ale camionului, au fost depistate produse de igienă și chimice de uz casnic, în cantități comerciale, ce au fost tăinuite în scopul transportării ilicite.

Cantitatea mărfurilor nedeclarate este de circa 1400 de unități, cu volume de 500, 700 și 750 ml.

Pe caz este documentat șoferul, un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 44 de ani. 

Valoarea lotului de marfă nedeclarat urmează a fi stabilită.

Mărfurile au fost ridicate și sunt pasibile confiscării, iar persona riscă să fie sancționată contravențional.

Permisele de conducere eliberate în Republica Moldova și Emiratele Arabe Unite vor fi recunoscute reciproc

Guvernul inițiază procedura de negociere privind recunoașterea reciprocă și conversiunea permiselor de conducere cu Emiratele Arabe Unite. Cabinetul de miniștri a aprobat, astăzi, o hotărâre în acest sens, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Proiectul prevede semnarea unui Memorandum de Înțelegere între Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Emiratelor Arabe Unite, care va simplifica procesul de recunoaștere și conversiune a permiselor de conducere. Astfel, vor fi reduse formalitățile administrative, iar procedurile pentru cetățenii moldoveni aflați în Emiratele Arabe Unite vor fi accelerate.

În același timp, semnarea acordului va întări relațiile bilaterale dintre cele două state și va sprijini integrarea cetățenilor moldoveni din diasporă.

Republica Moldova mai are semnate tratate de recunoaștere reciprocă a permiselor de conducere cu Israel, Turcia, Albania, Spania, Lituania, Franța, Republica Elenă, dar și o declarație privind transcrierea permiselor de conducere cu Germania.

Un bărbat de 32 de ani, cercetat pentru comuiterea mai multor furturi în proporții din patru companii private din Răzeni

Un bărbat de 32 de ani a fost reținut de ofițerii de investigație din Ialoveni și este cercetat penal pentru comiterea mai multor furturi din patru companii private din Răzeni, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.



Acesta a sustras panouri solare, peste 2000 de metri de cablu solar, corpuri de iluminat și peste 680 de metri de cablu electric. Bărbatul, acționa pe timp de noapte, ulterior apela la servicii de taxi sau persoane cunoscute, cu autoturismele cărora transporta bunurile sustrase și pe care ulterior le comercializa în Chișinău. Prejudiciul total a fost estimat la peste 100 000 de lei.

În rezultatul perchezițiilor de la domiciliul suspectului și concubinei sale din raionul Căușeni au fost ridicate mai multe bunuri dintre cele sustrase, precum și alte probe care demonstrează implicarea acestuia în săvârșirea infracțiunilor.

Bărbatul a fost anterior judecat pentru fapte similare, la moment fiind cercetat penal în stare de arest.

Conform legislației în vigoare, persoana culpabilă de asemenea infracțiune riscă amendă de până la 67.500 de lei, muncă neremunerată în folosul comunității de până la 240 de ore sau închisoare de până la 4 ani.

ULTIMA ORĂ! S-au tras primele focuri de armă în Estul Ucrainei, confirmă OSCE. Atacul a început într-o grădiniță plină de copii
Articolul anterior
Îngrozitor. Un individ de 52 de ani din Glodeni și-a forțat fiica să întrețină relații sexuale cu el
Articolul următor