Un pianist din Oradea vrea să intre în Cartea Recordurilor. A început un concert pe care vrea să-l încheie de Moş Nicolae

Unul dintre cei mai cunoscuţi pianişti orădeni, Thurzó Zoltán, a început un concert maraton lung de 130 de ore, cu intenţia de a intra în Cartea Recordurilor şi de a doborî recordul unui artist indian care, în 2015, a cântat 127 de ore, 8 minute şi 38 de secunde, fără întrerupere, scrie publika.md.

Concertul pianistului orădean a început marţi dimineaţa la ora 8, în sala festivă a Universităţii Creştine Partium, cu imnul României, imnul Ungariei – el având şi cetăţenie maghiară – şi un cântec reformat, ca o formă de respect pentru gazdele lui de la Universitatea Partium, scrie adevarul.ro.

Regulile Guinness World Records prevăd că, între piese, artistul are dreptul la o pauză de 30 de secunde iar pentru fiecare oră cântată, primeşte 5 minute de pauză. Orădeanul plănuieşte să cânte fără oprire în primele 2 zile, pentru a putea acumula timp suficient pentru somn. Alături de pianist vor fi în sală partenera lui de viaţă, căţelul celor doi dar şi o serie de voluntari care să-i acorde ajutor, la nevoie. 

Concertul este accesibil şi publicului, care poate intra în sală în fiecare zi, între orele  8 şi 20, cu condiţia să prezinte un certificat verde Covid. Spectatorii vor mai fi martorii unui record căci artistul va interpreta toate sonatele lui Mozart, ceea ce, până acum, nu a făcut-o niciun pianist român. 

Din cauza pandemiei de Covid-19, maratonul nu va fi supravegheat de vreun arbitru Guinness World Records, ci va fi filmat integral, cu patru camere, imaginile urmând să fie vizionate ulterior de oficiali. Cei interesaţi pot să  urmărească şi online maratonul pianistic, pe pagina oficială de Facebook a artistului.  Familie de muzicieni În vârstă de 38 ani, pianistul Thurzó Zoltán s-a născut şi a crescut în familie de muzicieni. Bunicul din partea mamei a fost Thurzó Sándor (1920-2009), un celebru violonist şi istoric muzicolog, bunica, Tyukodi Margit, a fost cântăreaţă de operă, mama lui, Margit Terézia, a cântat la flaut, pian şi vioară, iar fratele ei, Sándor József, este violonist.  Zoltán a început studiile muzicale la vârsta de cinci ani, iar după nici un an a avut primul concert public de pian. În 2001 a absolvit Liceul de Muzică, apoi secţia de pian din cadrul Universităţii Oradea, cântând încă din timpul studenţiei cu maeştri renumiţi precum Zoltán Kocsis, Gergely Bogányi sau Daniel Barenboim. 

Este singurul pianist din Oradea ultimelor şase decenii care trăieşte exclusiv din banii câştigaţi în concerte. De altfel, la spectacolele orădeanului, peste 1000 până acum, sălile sunt întotdeaune pline căci concertele sunt interactive, artistul vorbindu-le spectatorilor despre piese, despre compozitori, curiozităţi şi lucruri inedite pentru a-i face să înteleagă şi să iubească muzica.   

Muzeu al muzicii în Oradea Thurzó Zoltán nu este doar un artist. El a înfiinţat în 2009 Asociaţia de Artă „Classic Arts”, având ca scop sprijinirea şi protejarea artiştilor tineri şi talentaţi, iar în prezent strânge bani pentru a înfiinţa în Oradea un muzeu al muzicii, visul bunicului său.

Familia sa a început aproape în urmă cu 100 ani să adune documente şi obiecte legate de istoria muzicii orădene, având în total peste 18.000 de piese care ar putea fi expuse, inclusiv o vioară folosită în 1760, la concertul pe care compozitorul austriac Michael Haydn l-a condus la Palatul Romano-Catolic din Oradea, dar şi toate manuscrisele originale ale compozitorului Bartók Béla, mai scrie sursa citată.

ATENȚIE! Limitați plimbările în aer liber! Ce a acoperit Moldova peste noapte? Agenția Mediului vine cu explicații

Agenția de Mediu informează că, condițiile meteorologice atestate ca precipitații atmosferice, au favorizat dispersarea particulelor de praf în atmosferă și ca rezultat nu au contribuit la acumularea lor în stratul atmosferic. Particulele de praf s-au amestecat cu picăturile de ploaie, astfel, conform observațiilor efectuate de Agenția de Mediu nu s-au înregistrat depășiri ale valorile concentrațiilor PM10 și PM 2,5 la stațiile automate din mun. Chișinău și s. Mateuți, r Rezina.

      Picăturile de ploaie cu praf nu prezinta în aer un pericol semnificativ pentru sănătate, cu excepția persoanele cu afecțiuni respiratorii preexistente, cum ar fi astmul sau bronșita. Particulele de praf vor influența cumulativ clădirile, monumentele istorice, precum și calitatea apelor de suprafață și a vegetației.

      Pe data de 24 aprilie, pe teritoriul țării, în atmosfera inferioară și mijlocie, conform observațiilor Serviciului Hidrometeorologic de Stat al R. Moldova vor predomina masele de aer care se vor deplasa din sectorul de sud-vest. Lipsa precipitațiilor pot crea premise spre majorarea nesemnificativă a concentrațiilor PM10 și PM 2,5 în aer. Însă în data de 25 aprilie influența frontului atmosferic și ploile prognozate vor contribui la dispersia poluanților din aer.

      Agenția de Mediu recomandă persoanelor vulnerabile să limiteze plimbările în aer liber și lucrările fizice pe parcursul acestor zile.

ATENȚIE! Recenzorii trebuie să prezinte obligatoriu legitimația. Circa 4 mii de recenzori merg din casă în casă

În perioada 8 aprilie -7 iulie 2024 în Republica Moldova se desfășoară Recensământul populației și locuințelor (RPL). În această perioadă, circa 4 mii de recenzori merg din casă în casă pentru a colecta date despre populație și locuințe.

În legătură cu întrebările și îngrijorările expuse în cadrul apelurilor la Linia verde a RPL 0800 800 24, precum și în mediul online despre activitatea recenzorilor, Biroul Național de Statistică (BNS) vine cu următoarele concretizări.

Recenzorii sunt echipați cu chipiu, tricou și/sau vestă, rucsac și tabletă – toate cu logo-ul Recensământului. De asemenea, ei trebuie să prezinte obligatoriu legitimația de recenzor.

Orarul de lucru al recenzorilor nu este unul fix, ci unul flexibil, în dependență de specificul activității de bază al fiecăruia (student, angajat cu normă întreagă sau parțială, casnic etc.). Intervalul în care ar putea efectua recenzarea este între orele 08:00 și 21:00. Preponderent, recenzorii vizitează gospodăriile seara, în intervalul 17:00-21:00, și în zilele de odihnă (sâmbătă și duminică), în intervalul 10:00-21:00.

La finalul interviului, înainte ca recenzorul să transmită datele completate în aplicația de pe tabletă, acestea pot fi verificate de către respondent.

Reamintim că, dacă apar îngrijorări sau nelămuriri cu privire la identitatea recenzorului sau calitatea recenzării, populația poate apela la Linia verde a RPL 0 800 800 24 (apel gratuit), scrie la adresa de e-mail rpl2024@statistica.gov.md sau în chatul de pe pagina dedicată recensământului www.statistica.gov.md/RPL2024, pentru a informa despre abaterile în procesul de recenzare, de exemplu, dacă recenzorul:

  • nu a prezentat legitimația de recensământ;
  • nu a purtat nici o piesă de vestimentație cu însemnele recensământului;
  • nu a pus toate întrebările din chestionarele de recensământ;
  • a încercat să expună propriile viziuni, pentru a influența cumva alegerea răspunsurilor;
  • a selectat alte răspunsuri decât cele oferite de persoana recenzată și a refuzat să modifice răspunsurile la solicitarea acestuia;
  • a refuzat să explice persoanei recenzate unele întrebări din chestionar, la solicitare;
  • nu a completat datele colectate direct pe tabletă etc.

BNS informează că, fiecare adresare este analizată minuțios. În cazul constatării abaterilor de la procesul de recenzare stabilit de către BNS, personalul temporar de recensământ va fi sancționat, după caz, eliberat din poziția deținută.

BNS îndeamnă populația țării să fie deschisă și să ofere recenzorilor informația completă și corectă.

Mai multe răspunsuri la întrebările frecvente pot fi consultate pe site-ul oficial web al BNS, la pagina Întrebări frecvente.

Șeful Postului Vamal „Aeroportul Internațional Chișinău” a demisionat

Șeful Postului Vamal „Aeroportul Internațional Chișinău”, Alexandru Vacri, și-a dat demisia. Despre aceasta a declarat pentru unimedia.info, Tatiana Șompol, șefa Secției a Relații cu Publicul al Serviciului Vamal.

„Funcționarul vamal a depus cerere de demisie. La moment se examinează conform prevederilor legale în vigoare”, a declarat Tatiana Șompol, șefa Secției a Relații cu Publicul al Serviciului Vamal.

 Un scandal a avut loc la Aeroport. Mai multe persoane, care se întorceau de la Moscova, unde a fost format blocul politic „Victoria” au fost ținute ore în șir la Aeroport. Potrivit Poliției de Frontieră, pasagerilor li s-a solicitat la controlul vamal verificarea bagajelor, moment în care „aceștia au manifestat opoziție și au încercat agresiv să eludeze controlul, adresând cuvinte jignitoare și provocatoare în direcția funcționarilor vamali și a polițiștilor de frontieră”.

Pasiunea pentru flori a devenit o afacere profitabilă pentru o familie din Sângerei
Articolul anterior
Video! Cătălin Lungu îl parodiază pe ,,penalul Rizea”
Articolul următor