Un primar din Italia s-a dus pe câmp cu oile, ca să-i țină loc ciobanului bolnav de Covid-19

Primarul din Petrosino, Italia, Gaspare Giacalone, s-a dus să aibă grijă de oile unui cioban, care s-a infectat cu noul coronavirus și nu avea cu cine să își lase turma.

separator

Edilul Gaspare Giacalone a povestit pe pagina sa de Facebook toată întâmplarea:

“În această dimineață, mă găsiți printre oi, miei și capre, pentru că Antonio, păstorul, m-a chemat disperat pentru ele. Tocmai ce a aflat că atât el, cât și întreaga lui familie, au fost infectați și nu a găsit pe nimeni care să se poată îngriji de turmă. Am fugit de îndată spre el.

El a rămas acasă, în timp ce eu încerc să îi ofer o mână de ajutor pentru a găsi o soluție și puțin confort prin intermediului telefonului. Antonio își iubește munca, e toată viața lui și cu un nod în gât îmi repetă că aceste creaturi nu pot fi abandonate. Ăsta e COVID-ul, lovește în mod direct și indirect inclusiv pe cei care nu au de-a face cu el.

Deși eu n-am crezut niciodată că a fi capul administrației locale înseamnă doar onoare și glorie. E despre punerea picioarelor pe pământul ud de sudoare, unde există muncă și sacrificiu. Acolo unde există suferință și nevoie. Astăzi mă simt mai puțin primar”, a scris Gaspare Giacalone, potrivit libertatea.ro.

În Moldova, crește numărul cazurilor active de Covid-19
Articolul anterior
Troleibuzele 2, 3, 10 și 24 revin la itinerarul obișnuit de circulație
Articolul următor
Alte articole interesante