Un profesor din Cahul a fost premiat cu 2 mii de dolari la o competiție internațională dedicată Inteligenței Artificiale

Dorin Sas, profesorul din Republica Moldova care a participat la competiția dedicată Inteligenței Artificiale „Intel AI Global Impact Festival”, a fost premiat cu 2 mii de dolari pentru un proiect în domeniul Inteligenței Artificiale.

Profesorul de la Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” din satul Slobozia Mare, raionul Cahul a obținut acest succes în urma studierii cursului „Inteligența Artificială”, în cadrul programului de formare dedicat cadrelor didactice din regiunea de sud al  „Tekwill în Fiecare Școală”, parte a inițiativei „EU4Moldova: Startup City Cahul”.

Dorin Sas a concurat în cadrul acestei renumite competiții cu 234 de profesori din 20 de țări ale lumii. Pentru a obține competențele apreciate la nivel internațional, profesorul a studiat intensiv timp de 2 luni Inteligența Artificială. Astfel, a reușit să creeze programe menite să faciliteze notarea obiectivă a elevilor.

„În cadrul concursului am utilizat un proiect, în care, printr-o casetă de editare introduc un text în limba engleză, apoi, prin apăsarea unui buton, îmi generează o notă finală. Astfel, am fost selectat pentru un interviu cu coordonatorii de la INTEL și în final am reușit să fiu finalist al competiției. Acest premiu este un impuls de a nu mă opri aici și de a-mi continua studiile”, a menționat Dorin Sas.

Pe lângă acest premiu, datorită efortului și pasiunii sale, Dorin Sas a primit și titlul de Profesor Inovator în regiunea de sud a țării.

„Predau Inteligența Artificială pentru 20 de elevi din clasa a XI-a. Cursul de Inteligență Artificială este proiectat pentru 2 ani. Încurajez tinerii să învețe acest curs de Inteligență Artificială, pentru că domeniul IT este foarte solicitat pe piața muncii și cu ajutorul acestuia, pot să obțină mai ușor diferite job-uri.”

Din 1 septembrie 2021, profesorul Dorin Sas  predă 4 discipline opționale: Inteligența Artificială, Programarea algoritmilor în C/CC+, Proiectare și Dezvoltare Web și Aplicații Mobile. Prin disciplinele predate, profesorul contribuie la dezvoltarea abilităților racordate la necesitățile actuale ale pieței muncii. În urma parteneriatului dintre INTEL și „Tekwill în Fiecare Școală”, aproximativ 330 de elevi din Republica Moldova studiază cursul de Inteligență Artificială.

La un an de la lansare, disciplinele viitorului sunt predate în 38 de instituții de învățământ din Cahul, Leova, Taraclia și Cantemir, care sunt parte a programului „Tekwill în Fiecare Școală”. Angajamentul proiectului este educarea unei forțe de muncă pregătite pentru provocările viitorului.

Programul „Tekwill în Fiecare Școală” în regiunea de sud a țării este implementat de ATIC în cadrul inițiativei „EU4Moldova: Startup City Cahul”, în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării, cu asistența financiară a Uniunii Europene în parteneriat cu Suedia.

Ca parte a proiectului, la Cahul va fi creat un centru regional de inovare și tehnologie „EU4Innovation Center”, iar un grup larg de localnici vor deveni beneficiarii săi. Obiectivul centrului este de a avea un efect de stimulare în orașul Cahul și alte zone de dezvoltare din regiune.

Copila ucisă de troleibuz va fi înmormântată mâine. Mama fetei: ,,Cui m-ai lăsat, nu o să pot trăi fără tine”

Copila de 12 ani, ucisă de un troleibuz, la Ciocana va fi înmormântată mâine, 26 martie. Mama fetei a lăsat un mesaj plin de durere pe o rețea de socializare.

 Fetița, ucisă de un troleibuz la Ciocana va fi înmormântată mâine. Mama copilei: Cui m-ai lăsat, nu o să pot trăi fără tine

„Cine are dorință să-și ia rămas bun de la Nastenika 26.03.23 la ora 13:30 fata noastră va fi în curte. Fetița mea cui m-ai lăsat, nu o să pot trăi fără tine….”, a scris mama copilei.

Ar putea fi o imagine cu 4 persoane, drum şi text care spune „кто имеет желание попрощаться снастенькой 26.03.23 13:30 наша девочка будет дворе. доченька на кого ты меня оставила не смогу жить без тебя..... BONJOU”

Nereguli la Institutul Oncologic: alimente alterate sau păstrate necorespunzător. Alimente bune, ascunse în încăperi încuiate pentru a fi sustrase

Nereguli în alimentaţia pacienţilor de la Institutul Oncologic din Chişinău. Ministrul Sănătăţii, Ala Nemerenco, spune că în urma unui control inopinat s-au depistat alimente alterate sau păstrate necorespunzător.

Șeful unei secții din cadrul Institutului Oncologic, reținut pentru  corupție, plasat în arest pentru 20 de zile. CNA: un nou denunț a fost  depus pe numele lui – Ziarul de Gardă

De asemenea, cantităţi importante de produse, precum pâine, pește, ficat de curcan, carne de vită, crupe, ulei, sare şi zahăr, erau ascunse în încăperi încuiate. Într-o debara au fost găsite 17 lăzi cu prune uscate, 12 saci de mere uscate, 8 pachete de detergent praf şi altele.

Ministrul Sănătăţii afirmă că, de fapt, produsele erau pregătite pentru a fi sustrase din spital, scrie TVR Moldova.

Poliţia a întocmit un proces verbal în acest caz iar şefa blocului alimentar şi-a dat demisia. Nemerenco mai notează că, a doua zi după control, meniul s-a îmbunătățit, pacienţii primind cu chifle, eclaire și croissante coapte in bucătăria spitalului.

Amintim că verificările în spitale au început după ce mai multe femei s-au plâns, pe reţelele sociale, de mâncarea proastă din maternităţi.

„Ora Pământului”. Guvernul îndeamnă cetățenii să deconecteze lumina în această seară timp de o oră

Astăzi, 25 martie, marcăm „Ora Pământului”. În acest context, Guvernul îndeamnă cetățenii să deconecteze lumina timp de o oră, în intervalul 20:30 – 21:30.

ASTĂZI: ORA PĂMÂNTULUI 2022. Oameni din toată lumea sting lumina în această  seară, timp de o oră - Alba24

„În această sâmbătă, împreună cu instituțiile guvernamentale ne alăturăm mișcării globale „Ora Pământului”. Acțiunea reprezintă un simbol al respectului pentru natură, un aport în diminuarea consecințelor schimbărilor climatice. Te îndemnăm să deconectezi lumina timp de o oră, în intervalul 20:30 – 21:30”, se arată într-un comunicat emis de Guvern.

Potrivit Ministerului Mediului, anul acesta, de Ora Pământului 2023, World Wildlife Fund (#WWF) lansează provocarea de a dărui o oră pentru Pământ în fiecare lună. „O oră, în care alături de familie sau prieteni, să facem ceva care să aibă legătură cu protecţia naturii: să gătim cu ingrediente locale, să facem schimburi de haine, să plantăm sau să igienizăm zone din natură”, precizează sursa citată.

Ministerul Mediului avertizează, în context, că biodiversitatea se pierde într-un ritm fără precedent, iar economia mondială este dependentă de natură.

Earth Hour a fost organizat prima oară pe 31 martie 2007 în Sydney, când 2 milioane de oameni şi peste 2.100 companii au stins lumina timp de o oră, demonstrând astfel preocuparea faţă de una dintre cele mai mari probleme actuale: schimbarea accelerată a climei.

Din 2008, Earth Hour a devenit o mişcare globală, incluzând 100 milioane de oameni din mai mult de 30 de state ale lumii.

Aleksandr Lukașenko recunoaște pentru prima oară că armata bielorusă i-a ajutat pe migranți să ajungă la granița UE
Articolul anterior
Un aprig antivaccinist de peste Prut a murit răpus de Coronavirus. Mesajul fostei soții
Articolul următor