Un reportaj despre Mariupol, recompensat cu cel mai prestigios premiu

Visa d’or News, cel mai prestigios premiu al festivalului internaţional de fotojurnalism Visa pour l’image de la Perpignan, i-a fost decernat, sâmbătă, lui Evgenii Maloletka pentru reportajele sale la Mariupol, oraş martir din sudul Ucrainei, potrivit Le Figaro.

Visa pour l'image: Un reportaj despre Mariupol, recompensat cu cel mai prestigios premiu

Fotograful ucrainean de la Associated Press, în vârstă de 35 de ani, şi compatriotul său de la AP, cameramanul Mstislav Chernov, în vârstă de 37 de ani, au fost primii jurnalişti care au intrat în Mariupol pe 23 februarie, cu o oră înainte de lansarea primei bombe, şi ultimii care au plecat pe 15 martie. Foarte emoţionat, Evgeniy Maloletka şi-a dedicat premiul „poporului ucrainean”, subliniind importanţa acestei recunoaşteri a muncii sale, transmite News.ro.

„Aceste 20 de zile la Mariupol au fost ca o zi lungă şi fără sfârşit, din ce în ce mai rău”, a declarat Evgenii Maloletka pentru AFP în faţa fotografiilor sale emoţionante cu copii ucişi, femei însărcinate în dărâmături, gropi comune săpate în grabă, din cauza bombardamentelor. Bombardarea de către armata rusă a acestui oraş-port de 400.000 de locuitori, în special a unei maternităţi, a stârnit indignare în întreaga comunitate internaţională.

Alţi nominalizaţi au fost fotograful australian de origine ucraineană Daniel Berehulak pentru reportajul său „People Lived Here” (The New York Times) despre masacrul civililor din Butcha şi reporterul american de origine malaeziană Marcus Yam pentru „Căderea Afganistanului” (Los Angeles Times). În cadrul festivalului au fost acordate şapte premii Visa d’or, cinci premii şi trei burse.

Ucraina a fost una dintre temele principale ale acestei a 34-a ediţii a festivalului care s-a deschis pe 27 august. Daily Press Golden Visa a mers la ziarul danez Politiken pentru activitatea lui Mads Nissen cu privire la război. Premiul oraşului Perpignan Rémi Ochlik a răsplătit fotografiile realizate în Ucraina de Lucas Barioulet pentru Le Monde.

Planeta şi tulburările ei cauzate de activitatea umană au fost, de asemenea, în centrul festivalului. Visa d’or l-a recompensat pe Brent Stirton (Getty Images/National Geographic) pentru „Bushmeat: at the origin of epidemics”, iar premiul de la fundaţia Yves Rocher, care vizează facilitarea raportării pe probleme de mediu, i-a revenit lui Alain Schroeder, care lucrează pe Indonezia.

Visa d’or umanitar al Comitetului Internaţional al Crucii Roşii (CICR) l-a recompensat pe Sameer Al-Doumy (AFP) pentru „Drumurile morţii”, privind criza migraţiei din nordul Franţei, iar premiul pentru informaţii digitale France Info a mers la Max Bearak, Dylan Moriarty şi Julia Ledur pentru „Africa Cities Rising”, difuzat de The Washington Post.

Visa d’or onorific din partea revistei Le Figaro, care onorează cariera unui fotograf încă activ, i-a fost acordată lui Alain Keler (Myop), cunoscut în special pentru fotografiile sale din Cecenia, El Salvador, Tiananmen.

Premiul „Pierre şi Alexandra Boulat” a recunoscut munca Laurei Morton în domeniul tehnologiilor automatizate.

Canon Female Photojournalist Fellowship a mers la Natalia Saprunova pentru proiectul ei despre poporul Evenk din Siberia, bursa pentru film documentar de scurtmetraj i-a revenit Irenei Baqué, care filmează Casa Xochiquetzal, un refugiu pentru lucrătoarele sexuale pensionare din Ciudad de Mexico. 

Premiul „Camille Lepage” i-a fost acordat Rebeccăi Conway, care a lucrat la un articol despre impactul războiului civil asupra sănătăţii mintale din Sri Lanka, iar premiul Carmignac pentru fotojurnalism Fabiolei Ferrero pentru proiectul său privind dezastrul economic din Venezuela.

Cele 25 de expoziţii gratuite ale Visa – care au oferit şi proiecţii, întâlniri cu fotografi şi mese rotunde – rămân deschise până la 11 septembrie.

Activități pentru întreaga familie, dumimică, 1 decembrie, la inaugurarea Târgului de Crăciun în Capitală

Locul și data desfășurării: Pe 1 decembrie 2024, ora 17:00, în Piața Marii Adunări Naționale, va fi inaugurat Târgul de Crăciun și Sărbătorile de Iarnă 2025, cu o serie de activități pentru întreaga familie, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Descrierea evenimentului:  Aprinderea luminițelor Pomului de Crăciun din Piața Marii Adunări Naționale va fi un eveniment cultural special, care ne va transpune într-o adevărată poveste de iarnă, susținut de artiști îndrăgiți:

  • Orchestra Moș Crăciunilor
  • Capela Corală Academică „Doina”
  • Ansamblul de violoniști „Divertisment”
  • Corala „Vocile Primăverii”
  • Pianiștii Iurie Mahovici și Anatol Lapicus.

La sărbătoare vor fi prezente și colective artistice de copii şi dansatori.

Târgul de Crăciun va fi deschis în perioada: 1 decembrie 2024 – 15 ianuarie 2025 și va include numeroase standuri cu produse și mărfuri tradiționale, cadouri de Crăciun, decorațiuni, dulciuri, băuturi calde și multe altele.

Pentru vizitatori este prevăzut un program divers, care include concerte, spectacole pentru copii, ateliere de creație și un loc special amenajat pentru întâlniri cu Moș Crăciun.

Printre atracțiile principale ale Târgului mai menționăm: patinoarul, caruselele, zone de fotografii și altele.

Invităm toți locuitorii și oaspeții capitalei să se bucure de spiritul Crăciunului alături de familie și de prieteni.

Weekend cu evenimente de excepție! Interpreta din Ucraina, Tina Karol, cântă la Chișinău în această seară

Planifică-ți un weekend de excepție între 29 noiembrie și 1 decembrie, cu o selecție variată de evenimente care îți vor oferi momente memorabile. Muzică live, spectacole de teatru, evenimente caritabile și activități pentru cei mici – toate te așteaptă pentru un sfârșit de săptămână plin de emoție!

 Tina Karol – Concert de excepție

O seară spectaculoasă alături de una dintre cele mai apreciate artiste din Ucraina, Tina Karol, care își încântă fanii cu o voce inconfundabilă și interpretări pline de emoție.

  • Când: 29 noiembrie 2024, ora 19:00
  • Unde: Teatrul Național de Operă și Balet Maria Bieșu 
  • Link bilete: Cumpără aici

Darul de Aur – Ediția de Muzică Ușoară

Un spectacol plin de magie și talent muzical, adus de participanți talentați și personalități din industria muzicală.

  • Când: 30 noiembrie 2024, ora 18:00
  • Unde: Palatul Național „Nicolae Sulac”
  • Link bilete: Cumpără aici

Geta Burlacu & VoxMen – Concert Acapella

O seară magică alături de Geta Burlacu și grupul VoxMen, care vor interpreta muzică folclorică și colinde de iarnă într-o nouă stilistică muzical-vocală.

  • Când: 29 noiembrie 2024, ora 19:00
  • Unde: Sala cu Orgă
  • Link bilete: Cumpără aici

Secret Show Cabaret – Love Inferno

Un spectacol de cabaret surprinzător, cu o atmosferă seducătoare și momente de neuitat.

  • Când: 30 noiembrie 2024, ora 21:00
  • Unde: IP CCA “Ginta Latină” – Teatrul Fără Nume
  • Link bilete: Cumpără aici

Circ Mondial

O experiență fascinantă pentru întreaga familie, cu acrobații uimitoare, numere captivante și multe surprize.

  • Când: 1 decembrie 2024, ora 12:00
  • Unde: Palatul de Cultură al Feroviarilor
  • Link bilete: Cumpără aici

Academia de Balet „Attitude” – Lacul Lebedelor

O interpretare spectaculoasă a baletului clasic „Lacul Lebedelor”, prezentată de tinerii talentați ai Academiei de Balet „Attitude”.

  • Când: 1 decembrie 2024, ora 12:00
  • Unde: Teatrul Național de Operă și Balet „Maria Bieșu”
  • Link bilete: Cumpără aici

Eveniment de Caritate – Alergăm, Ajutăm

Un eveniment caritabil dedicat sprijinirii celor aflați în nevoie, combinând sportul cu solidaritatea.

  • Când: 1 decembrie 2024, ora 10:00
  • Unde: Parcul Valea Morilor
  • Link bilete: Cumpără aici

Povestea lui Moș Crăciun – Spectacol Tematic Interactiv

Un spectacol magic pentru cei mici, care aduce povestea lui Moș Crăciun în fața lor, cu jocuri interactive și momente de veselie.

  • Când: 30 noiembrie 2024, ora 11:00
  • Unde: “Planeta Clounella” – Teatrul Independent pentru Copii și Tineret
  • Link bilete: Cumpără aici

Gaițele – Piesă de teatru

O comedie clasică despre viața de familie, cu un umor savuros și interpretări remarcabile.

  • Când: 1 decembrie 2024, ora 17:30
  • Unde: Teatrul Național „Eugène Ionesco”
  • Link bilete: Cumpără aici

Planifică-ți weekendul și bucură-te de aceste evenimente de excepție! Indiferent dacă alegi muzică, teatru, spectacole pentru copii sau activități caritabile, ai garantat momente speciale. Nu uita, toate biletele pot fi achiziționate direct de pe platforma iTicket sau din aplicație: Android | iOS. Fă-ți planuri și bucură-te de momente memorabile alături de cei dragi!

Ceață densă în unele regiuni ale țării, iar pe drumuri se circulă cu dificultate

La această oră, pe teritoriul țării se circulă în condiții de ploaie, iar pe anumite trasee persistă ceața densă, ceea ce îngreunează circulația, informează unica.md cu referire la un comunicat al Poliției.

”Atenție, șoferi! Pe carosabil umed, orice manevră neasigurată poate deveni periculoasă.
Conectați luminile anticeață;
Evitați accelerarea sau frânarea bruscă în timpul șofatului;
În cazul unui accident rutier sau a unei defecțiuni tehnice, utilizați triunghiul de presemnalizare, amplasat la o distanță vizibilă pentru ceilalți participanți la trafic;
Respectați regimul de viteză și păstrați o distanță de siguranță față de vehiculele din față.

Pietoni, Asigurați-vă că ați fost observați de șoferi înainte de a traversa strada.

Manifestați atenție și prudență maximă!”, anunță Poliția.

Omenie şi solidaritate fără frontiere. Tată şi fiu din Ucraina au primit o nouă şansă la viaţă în România
Articolul anterior
Penelope Cruz, imaginea senzualității într-un body de latex la 48 de ani. Cum a pozat vedeta latino
Articolul următor