Un român care lucrează în 2 servicii de urgență în Irlanda spune că, în situația Alexandrei, o întrebare era obligatorie!

George Mugurel Toma, 45 de ani, este stabilit în Irlanda de Nord de 11 ani, și lucrează la direcția de pompieri (Northern Ireland Fire & Rescue Service) și la cea de salvări pe mare (Royal National Lifeboat Institution).

Din experiența acumulată în Irlanda, acesta spune pentru Libertatea ce era esențial să facă operatorul de la 112 și ofițerul de poliție care au intrat primii în contact cu Alexandra.

1. Să treacă de la un protocol de căutare specific dispariției la cel specific răpirii

Sfaturile pe care le primește cineva dispărut sunt diferite de cele pe care le primește un om răpit. În cazurile de răpiri, „normal trebuie să se urgenteze și să se aloce o altă structură, alte resurse umane”, spune Toma.

2. Să obțină cât mai multe informații legate de aspectul răpitorului: „E gras, înalt, subțire, are barbă, mustață, cum este îmbrăcat?” „Cine a răspuns la 112 nu a valorificat ceea ce fata putea să spună. După care trebuiau să întrebe cum arată respectivul, e gras, înalt, subțire, are barbă, mustață, cum este îmbrăcat? pentru că serviciile de urgență se puteau întâlni oricând cu el”, spune românul stabilit în Irlanda. Ceea ce, în cazul Alexandrei, chiar se putea întâmpla, pentru că Dincă era în acel moment pe străzi, în Caracal, pentru cel puțin o jumătate de oră de la primul apel al fetei, până când bărbatul a revenit acasă. „Fata a zis că omul s-a dus la farmacie. Domne, câte farmacii sunt în localitatea aia? 20 de farmacii. 20 de ofițeri se duc și verifică dacă o persoană cu trăsăturile astea era acolo.”

3. Să se intereseze de starea ei de sănătate și să afle dacă se poate elibera „Trebuia să o întrebe dacă e legată, dacă e rănită, dacă sângerează. Dacă da, oprește sângerarea, că asta e cel mai important, nu vreau să mori până vin serviciile de urgență. Ce vezi în jurul tău, ciocan, un lemn? Te poți elibera? În ce încăpere ești? Are uși, ferestre? Erau informații care trebuiau să fie adunate.

Operatorul trebuia să preia controlul și să culeagă informații cheie”. Toma insistă că „nu pot să fac o comparație, ar fi neprofesional, eu lucrez în alt sistem”, dar, din ceea ce spune el, e imposibil să nu vezi diferențele dintre sistemul românesc și cel irlandez.

În Irlanda se fac testări psihologice amănunțite o dată pe an și training de specializare o dată la 6 luni „În fiecare an te duci și vorbești cu un psiholog, înregistrează orice vorbești, te întreabă orice de la viață privată la un anumit subiect al zilei, la ce părere ai despre Brexit, pentru ca el să își dea seama în ce situație se află mentalul tău”, povestește el. „Se face training la 6 luni de zile, trebuie să refaci din nou tot ce ai învățat și se aduc lucruri noi. Iar la orice echipament nou nu ai voie să îl folosești până nu ai fost instruit cum să îl folosești și tehnica pe care să o folosești.

Vă spun, aici, ca pompier, ca să ridic o scară până la un acoperiș am un anumit procedeu. Sunt 4 oameni care trebuie să ridice scara. Dacă ai 3, nu poți să o ridici. Deci toate lucrurile se fac efectiv ca al carte”.

În Irlanda există registrul abuzatorilor sexuali „Într-un astfel de caz, ca cel al Alexandrei, ei ar fi primii suspecți. Trebuie acum făcută în România această bază de date cu toți agresorii sexuali”. Legea registrului agresorilor sexuali, inițiată de deputat independentă Oana Bîzgan, a fost promulgată cu puțin timp înainte de drama de la Caracal.

George Toma sintetizează și spune că, pe lângă instruirea operatorilor de la 112, ar trebui să existe și un program „care să îi spună pas cu pas operatorului de la 112 ce trebuie să facă, pentru că în momentul de stres chiar ca lucrător, poți să le uiți. Pentru că și cel care dă telefon, și cel care stă în spatele telefonului sunt supuși unui stres extraordinar.” Este exact observația pe care au făcut-o parlamentarii români cînd au auzit înregistrările de la 112 cu discuțiile dintre Alexandra Măceșanu și dispeceră și polițist.

”Nu părea că folosesc un set standard de întrebări”, au remarcat ei. Ei l-au întrebat imediat pe Prim-adjunctul STS, general de brigadă Sorin Bălan, dacă nu există un protocol de întrebări special pentru răpiri. ”Răspunsul a fost că se face de la caz la caz”, a relatat, uluit, unul dintre parlamentarii prezenți la audierea din Parlament.