Un sat întreg din Moldova ar putea intra în carantină de coronavirus

Satul Bălceana, raionul Hînceşti, ar putea intra în carantină după ce, ieri, o localnică a fost testată pozitiv la coronavirusul de tip nou. Femeia a venit acum 10 zile din Italia, dar nu s-a autoizolat timp de 14 zile la domiciliu, așa cum prevăd normele sanitare în vigoare.

separator
Nu se cunoaşte numărul exact al persoanelor care au intrat în contact cu femeia, însă primarul a dispus ca localnicii să se autoizoleze în case, scrie Publika TV.

Potrivit ministrului Sănătăţii, Viorica Dumbrăveanu, decizia privind instituirea carantinei trebuie luată după consultarea autorităţilor raionale.

„Care sunt efectele acestui statut de carantină într-o localitate. În primul rând evitarea contactului social al populaţiei. Populația la maxim trebuie să evite contactul cu alte persoane. La maxim să evite să iasă din gospodăria sa, în cazurile date sunt determinate doar necesităţile vitale, procurarea medicamentelor sau poate a produselor alimentare”, a declarat Viorica Dumbrăveanu, ministrul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale.

De precizat că satul Bălceana este una dintre cele 25 de localități din raionul Hâncești unde duminica vor avea loc alegerile parlamentare noi. La scrutinul parlamentar din 24 februarie 2019, în această localitate dreptul la vot și-au exercitat 661 de persoane.

sursa: www.deschide.md

Atenție, chișinăuieni! Mâine, nu va circula transportul public
Articolul anterior
Mihai Stratulat: Oameni buni, stați acasă!
Articolul următor
Alte articole interesante