Deoarece costurile de închiriere a unui apartament în zona Universității Berkeley erau prea mari pentru el, Bill S. a decis să facă naveta, de trei ori pe săptămână, cu avionul între Los Angeles și San Francisco, relatează Daily Mail.
Astfel, tânărul a economisit mii de dolari, transmite libertatea.ro.
Bill S. a fost acceptat de universitatea de elită pentru programul de master de un an în inginerie. Când a aflat că apartamentele cu un dormitor din zona Berkeley costă în medie 3.358 de dolari pe lună, i-a venit o idee.
„Stau acasă gratuit și aveam avut un număr relativ mare de mile aeriene cu două companii. De aceea am decis să încerc să fac naveta cu avionul”, a povestit tânărul, pentru postul TV KLTA.
Între august 2022 și finalizarea cu succes a masterului, în mai 2023, Bill S. a zburat de 238 de ori.
Și-a organizat cursurile în așa fel încât să fie prezent doar lunea, miercurea și vinerea. De obicei, lua primul zbor dimineața, la ora 5.00 sau la 6.00, pentru a fi la prima sa prelegere, la ora 10.00.
Seara alegea cea mai ieftină conexiune pentru a se întoarce în Los Angeles.
Pentru zboruri, el a cheltuit în total doar 2.434 de dolari și 576.000 de mile aeriene pe United Airlines și Alaska Airlines.
El a plătit 2.468 dolari pentru parcare și benzină, când s-a deplasat către aeroportul din Los Angeles, și 671 de dolari pentru transportul de la aeroportul San Francisco până la Berkeley.
Așa că toată „distracția” l-a costat pe Bill S. 5.592 de dolari, cu 34.700 de dolari mai puțin decât ar fi trebuit să plătească pentru chirie.
Este mândru de „performanța” sa: „Nu am ratat niciun curs și nu am întârziat niciodată! Îmi place să zbor și să învăț”.
„Este probabil cel mai nebunesc pe care le-am făcut în viața mea” spune Bill.
Bill a câștigat și un pariu cu trei colegi de studenți: „Toți au pus rămășag că nu puteam face naveta timp de zece luni!”. A câștigat 180 de dolari.
Universitatea Berkeley este situată în orașul din zona Golfului San Francisco, nordul statului California, la 20 de kilometri de orașul cu același nume și la 600 de kilometri de Los Angeles, Avionul între Los Angeles și San Francisco face în jur de o oră și jumătate.