image-264

Prins în flagrant. A incendiat intenționat vegetația uscată și riscă amendă de 15 mii lei

Un cetățean a fost prins în flagrant dând foc vegetației uscate în extravilanul localității Nihoreni, raionul Rîșcani. Potrivit informațiilor oferite de reprezentanții Inspectoratului pentru Protecția Mediului, persoana a fost identificată și a fost citată pentru a se prezenta la Inspecție, unde cazul va fi documentat conform prevederilor Codului Contravențional.

Arderea vegetației uscate este o încălcare gravă a legislației și are consecințe negative asupra mediului, dar și a sănătății publice. În acest sens, inspectorii de mediu îndeamnă cetățenii să reununțe la această practică periculoase și să sesizeze orice astfel de cazuri la instituțiile abilitate.

Conform legislației în vigoare, persoanele care provoacă incendii, fie intenționat, fie din neglijență, riscă amenzi severe. Persoanele fizice pot primi amenzi între 10 mii și 15 mii de lei, iar pentru persoanele juridice pot ajunge între 30 de mii și 40 de mii de lei.

UE acordă Ucrainei un ajutor financiar suplimentar de un miliard de euro

Uniunea Europeană oferă Ucrainei un ajutor financiar suplimentar de un miliard de euro, sub forma unui împrumut care urmează să fie rambursat prin intermediul veniturilor din activele înghețate ale statului rus în UE, relatează dpa, preluat de AGERPRES și MOLDPRES.

‘Cu plata de astăzi a unui miliard de euro ne reiterăm angajamentul ferm față de Ucraina’, a declarat președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

‘Ajutăm economia țării să-și mențină cursul și reconstruirea infrastructurii critice deteriorate de agresiunea rusă. Vom continua să sprijinim Ucraina atât timp cât va fi nevoie’, a mai spus ea.

Ajutorul financiar suplimentar este destinat reconstrucției Ucrainei după atacurile rusești și prevede un sprijin militar actual și viitor, refacerea infrastructurii critice, precum infrastructura energetică, sistemele de furnizare a apei, rețele de transport, drumuri și poduri.

Suma face parte dintr-o inițiativă a G7, grupul celor mai industrializate țări, care își propune să ofere în jur de 45 de miliarde de euro sprijin financiar pentru Ucraina până în 2027.

Caz revoltător la Cahul: Un tânăr de 18 ani, exploatat de proprietarul unei stâne de oi și fiul acestuia

Ofițerii Direcției Investigații ,,Sud” a INI, în comun cu polițiștii din Cahul, în baza unei informații operative, au documentat acțiunile unui bǎrbat de 43 de ani, proprietarului unei stâne de oi, dar și a fiului acestuia de 25 de ani, care, începând cu luna februarie au obligat un tânăr de 18 ani la muncă forțată, fiind ținut în condiții inumane, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Tânărul a încercat să fugă, însă a fost găsit de cei doi în Vulcănești și impus prin forța fizică să muncească din nou prin privarea de libertate.

În continuare se întreprind măsuri de investigații pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și luarea unei decizii legale pe caz.

Conform legislației în vigoare persoana culpabilă de asemenea infracțiune riscă pedeapsă cu închisoare de la 3 la 7 ani.