Un tânăr din Iași și-a făcut arborele genealogic până în 1260 și a aflat că este rudă cu Ștefan cel Mare

Un tânăr IT-ist din Iași, în vârstă de 32 de ani, s-a documentat timp de patru ani pentru a-și face arborele genealogic și a aflat astfel că este rudă cu domnitorul Ștefan cel Mare.

Un tânăr IT-ist din Iași și-a făcut arborele genealogic și a aflat că este rudă cu Ștefan cel Mare

Daniel, tânărul din Iași, a reușit ca în cei patru ani de documentare să ajungă la rude care au trăit în anul 1260. În tot acest timp, tânărul a străbătut cimitire și a analizat un număr uriașe de documente aflate încă în arhive, scrie Antena3 CNN.

Până în prezent, tânărul a descoperit cinci mii de persoane cu care este rudă, pornind de la familia tatălui și cea a mamei sale.

„Am început cu pași mici, cu diverse povești care tot apăreau la diferite mese în familie și am ajuns să umblu prin cimitire uitate de oameni și să caut în arhivele naționale diferite documente. Și am ajuns la un arbore genealogic de 5.000 de persoane. E important de știut că oricine poate face asta, este dreptul nostru”, a declarat tânărul pentru jurnaliștii de la adevarul.ro.

Mai mult decât atât, Daniel a avut parte de o mulțime de surprize pe măsură ce descoperea tot mai mulți membri ai familiei notați în arborele genealogic.

„Am descoperit strămoșii de pe linia maramureșeană a familiei. Sunt descendenți din voievozii Țării Maramureșului. O să numesc câțiva: Ștefan I, Ștefan al II-lea, Voievodul Maramureșului, Iuga, care și el a fost voievod al Țării Maramureșului, adică fratele lui Bogdan I Descălecătorul. Deci, oarecum, am răspuns unor prieteni care spuneau în joacă: Te pomenești că ești rudă cu Ștefan cel Mare. Da, acum le pot răspunde. Sunt rudă cu Ștefan cel Mare”, a mai explicat tânărul din Iași.

Ursula von der Leyen, din nou la Kiev: „Vom ajuta Ucraina în eforturile sale curajoase”

Șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a sosit vineri la Kiev pentru a discuta cu oficialii ucraineni despre sprijinul Uniunii Europene în pregătirea pentru iarnă, consolidarea apărării și progresele în legătură cu împrumuturile G7, scrie adevărul.ro.

Ursula von der Leyen a ajuns pentru a opta oară la Kiev pentru a discuta sprijinul UE pentru Ucraina în pragul iernii, conform Reuters, relatează Agerpres.

A opta mea vizită la Kiev are loc în contextul în care sezonul rece începe în curând, iar Rusia continuă să țintească infrastructura energetică. Vom ajuta Ucraina în eforturile sale curajoase. Am venit aici pentru a discuta despre sprijinul Europei. De la pregătirea pentru iarnă la apărare, la aderare și la progresele privind împrumuturile G7”, a scris Ursula von der Leyen pe rețeaua de socializare X.

Ursula von der Leyen a anunțat joi că 160 de milioane de euro din veniturile înghețate ale activelor rusești vor fi direcționate pentru a acoperi nevoile umanitare urgente ale Ucrainei în această iarnă.

Rusia a distrus aproximativ 9 gigawați (GW) din capacitatea de producție a infrastructurii energetice ucrainene, o pierdere pe care Ursula von der Leyen a descris-o ca fiind „echivalentul energetic al celor trei state baltice”.

Von der Leyen a adăugat că UE intenționează să restabilească 2,5 GW din capacitatea de generare a energiei electrice a Ucrainei și să crească exporturile pentru a furniza 2 GW de energie electrică Ucrainei.

Von der Leyen urmează să aibă o întâlnire cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski și alți oficiali de rang înalt.

7 elevi de la Liceul Aristotel, unde a avut loc intoxicația în masă, diagnosticaţi cu norovirus

Cauza intoxicării de la liceul Aristotel din Chișinău este infecția cu norovirus, au stabilit specialiștii Agenției Naționale pentru Sănătate Publică (ANSP). Starea copilului din reanimare s-a îmbunătățit, scrie Europa Liberă.

Dintre cei 20 de elevi care s-au intoxicat alimentar la liceul Aristotel, 7 au fost diagnosticați cu norovirus, potrivit Agenției Naționale pentru Sănătate Publică. Starea lor este satisfăcătoare. Elevul internat ieri în secția de reanimare, astăzi va fi transferat într-o secție obișnuită, după ce starea lui s-a ameliorat.

Specialiștii ANSP spun că doar de la 7 elevi au fost prelevate probe pentru norovirus, întrucât ceilalți nu mai manifestau simptome.

„Norovirusul este unul din principalii viruși care cauzează gastroenterita acută, în special, la adulți și copii. Preponderent cele mai multe cazuri sunt înregistrate în perioada rece”, a declarat pentru Europa Liberă, epidemiologul Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, Ion Bîrca.

Infecțiile determinate de norovirus sunt extrem de contagioase și se manifestă în mod frecvent prin simptome digestive: vărsături și sindrom diareic. Răspândirea patogenului se face prin consumul de apă și alimente contaminate.

De asemenea, potrivit managerului Spitalului de Boli Contagioase pentru Copii, Ludmila Bîrca, unde sunt internați 6 copii, starea elevului din reanimare s-a ameliorat și urmează să fie transferat într-o altă secție.

Alți 16 elevi ai Liceului Aristotel, inclusiv un angajat sunt internați la Spitalul de Boli Infecțioase „Toma Ciorbă”. Starea acestora este satisfăcătoare, potrivit directorului interimar al instituției, Vasile Lazari.

Ancheta epidemiologică este în desfășurare, iar rezultatele testelor de salubritate și a probelor din produsele alimentare vor fi cunoscute abia peste o săptămână, potrivit Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA), care au precizat că elevii s-au infectat după ce au consumat hrană în incinta cantinei liceului.

Inspectorii ANSA au inițiat un control la firma responsabilă pentru alimentarea copiilor. Până la finalizarea anchetei, cantina și-a sistat activitatea.

Ieri, 18 septembrie, 65 de elevi și un angajat al Liceului Teoretic Republican „Aristotel” din municipiul Chișinău s-au intoxicat alimentar. Dintre aceștia, 20 de elevi și un angajat al instituției au fost internați în spital.

La Liceul Teoretic Republican „Aristotel” învață 362 de elevi.

Fermentarea tulburelului: două persoane, soț și soție, găsiți morți în beciul casei, la Sadova

Potrivit datelor statistice ale IGSU, de la începutul anului 2024, în această toamnă au fost deja înregistrate 2 cazuri mortale de intoxicație cu dioxid de carbon. Incidentul a fost înregistrate în localitatea Sadova, raionul Călărași, unde soțul cu soția au fost găsiți decedați în beciul propriei case, după ce aceștia s-ar fi intoxicat cu gazul emanat în procesul de fermentare a vinului, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

În acest context, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență desfășoară activități de prevenire a intoxicațiilor cu dioxid de carbon, emanat în urma procesului de recoltare și fermentare a vinului. În această perioadă, salvatorii și pompierii din toată țara merg pe la casele oamenilor pentru a-i informa despre regulile și măsurile de securitate necesare de respectat în derularea acestui proces.

pe 20 septembrie 2024, angajații IGSU au vizitat o gospodărie din localitatea Condrița, municipiul Chișinău. Aici, specialiștii au discutat cu membrii familiei despre importanța respectării normelor de securitate în procesul de preparare a vinului de casă.

Salvatorii au explicat cetățenilor pericolele generate de acumularea de dioxid de carbon, care se acumulează jos la suprafața solului în concentrații înalte. Gazul este o substanță toxică puternică, fără miros și culoare, iar inhalarea acesteia poate deveni fatală în cazul aflării îndelungate în spații închise și neaerisite. Intoxicația cu dioxid de carbon se manifestă prin dureri de cap, amețeli, stare de vomă, iar în cazuri grave convulsii, comă sau chiar deces.

Totodată, specialiștii au îndemnat oamenii să nu intre în spații închise, unde este păstrat produsul nefermentat, iar pentru evitarea riscurilor cel mai bine este ca acesta să fie ținut în aer liber. Mai mult, pompierii au recomandat gospodarilor să asigure o ventilație permanentă a spațiilor în care se desfășoară procesul de fermentare și să evite închiderea ermetică a recipientelor în care se află vinul.

De asemenea, angajații IGSU au demonstrat o metodă simplă cum se poate de verificat concentrația de oxigen în beciuri și subsoluri, unde se fermentează vinul. Astfel, înainte de a intra în încăpere se aprinde o lumânarea, iar dacă aceasta se va stinge, să nu intre în interior, întrucât aportul de oxigen este insuficient și există risc de intoxicație.

IGSU îndeamnă toți cetățenii să fie prudenți și responsabili de viața lor și a celor din jur, respectând recomandările specialiștilor.

,,Perle” de la manifestanții care au ieșit să apere ,,limba moldovenească”
Articolul anterior
O femeie din Chișinău, bătută și violată de un tânăr. Individul nu-și recunoaște vina
Articolul următor