Un tânăr și-a adus în casa lui vecina de 89 de ani pentru ca aceasta sa nu moară singură

Norma Cook, o femeie de 84 de ani din West Hollywood a avut parte de surpriza vieții atunci când s-a împrietenit cu un tânăr de 26 de ani, Chris Salvatore. Frumoasa lor prietenie a început atunci când bărbatul cu suflet mare s-a mutat alături, iar bătrânica l-a rugat să treacă pe la ea să o salute, după ce l-a observat pe geam. Au urmat multe seri de distracție, cu șampanie și bârfe și, ulterior, un ”rămas bun” de-a dreptul emoționant.

Imagine cu Chris și Norma în timp ce fac un selfie

Sursa foto: Instagram

Norma locuia doar cu pisica ei Hermes, înainte să îl cunoască pe Chris. Cei doi s-au împrietenit rapid și au început să petreacă mult timp împreună. Povesteau seară de seară, beau șampanie și se simțeam extrem de bine în compania celuilalt. Noaptea comandau pizza, alteori ieșeau împreună la masă și participau împreună la zilele de naștere ale apropiaților. Și așa au trecut cinci ani frumoși, perioadă în care s-au atașat foarte mult unul de celălalt. Bătrânica l-a considerat dintotdeauna pe băiat „nepotul pe care nu l-a avut niciodată”, scrie www.divahair.ro.

Imagine cu Chris și Norma în timp ce beau șampanie

Sursa foto: Instagram

După ce a împlinit 89 de ani, femeia s-a îmbolnăvit. Trăia singură, iar viața ei luase o întorsătură dramatică. Spre sfârșitul anului 2016, a fost internată în spital cu pneumonie și a suferit complicații respiratorii. Tot atunci, a fost diagnosticată și cu leucemie. Din păcate, nu avea bani și îi era foarte dificil să își plătească tratamentele și chiria. La vremea aceea, chiar era în punctul de a-și pierde pisica și casa.

Chiar după ce a fost internată, medicii și-au dat seama că nu ar mai putea trăi singură și au luat decizia de a o caza într-o unitate specială pentru bătrâni, unde și-ar fi putut petrece ultimele zile din viață. Chris nu a fost deloc fericit cu vestea primită, așa că i-a propus bătrânei să se mute cu el.

 Imagine cu Chris și Norma în timp ce urmăresc un film

Sursa foto: Instagram

„Pur și simplu nu aș fi putut să las să se întâmple asta cu o persoană care îmi aduce aminte de bunica mea. Apartamentul meu era singurul loc în care s-ar fi mutat. Are păreri puternice despre locul în care ar vrea să-și petreacă ultimele zile din viață. Dorește să rămână aici.”, a povestit el, despre momentul în care s-a mutat cu Norma.

Bărbatul a fost foarte încântat să o primească pe bătrână în apartamentul său. Chiar dacă se descurca greu cu banii, având în vedere că trebuia să o îngrijească, el tot a găsit o cale de a-i asigura Normei cele mai bune condiții.

„Atunci când s-a mutat aici, m-am simțit de parcă îi era menit dintotdeauna să locuiască cu mine. Este cu adevărat împlinitor pentru mine să-i fiu alături.”, a mai adăugat el.

Chris a început o campanie GoFundMe, unde a cerut donații pentru a-și putea ajuta „bunica”. În decurs de o lună, acesta a reușit să strângă 50.000 de dolari, iar, ulterior, campania a mai strâns încă 25.000 de dolari. În total, 75.000 de dolari au fost adunați pentru îngrijirea Normei.

„Sunt atât de fericit că am putut să-i fac acest cadou de a-și trăi ultimele zile acasă. Nu-mi pot imagina cum este să pleci din această lume într-un spital fără prieteni sau animale de companie. Nu m-am așteptat niciodată să strâng 50.000 de dolari. A fost cu siguranță un miracol.”, a mai mărturisit bărbatul.

 Imagine cu Chris care o îngrijește pe Norma

Sursa foto: Instagram

Norma și pisica ei s-au mutat în apartamentul lui Chris. Tânărul i-a gătit în fiecare zi, iar cei doi și-au petrecut timpul așa cum obișnuiau să o facă și în trecut. Beau șampanie, mâncau alune și se uitau la știri. Cei doi au sărbătorit Revelionul împreună, iar Norma a mai reușit să trăiască încă două luni după aceea. În februarie 2017, ea își dădea ultima suflare, acasă la Chris, alături de cel care o iubea exact ca pe bunica lui.

„Simt că mă veghează, iar asta mă bucură. Nu mai are dureri și și-a găsit pacea. Probabil bea un pahar de șampanie, dansează, s-a reunit cu mulți prieteni pe care i-a avut de-a lungul vieții. Sunt un alt om acum și îi mulțumesc acestei doamne magnifice pentru tot ce m-a învățat.”, a mai povestit acesta.

Imagine cu Chris și Norma la masa de revelion

Sursa foto: Instagram

La începutul acestui an, la aniversarea morții Normei, Chris i-a adus acesteia un omagiu prin intermediul paginii sale de Instagram: „De-a lungul anilor, am citit atât de multe mesaje minunate despre cât de inspiratoare a fost dragostea mea pentru vecina mea Norma, dar ceea ce mă inspiră cu adevărat este capacitatea ei incredibilă de a mă iubi. Atunci când alegem să iubim pe altcineva, mulți dintre noi simțim asta.”

Angelina Jolie, dezvăluiri emoționante: ”Puteți să-mi luați totul. Nimic altceva nu contează”

Rolul favorit din viața Angelinei Jolie este cel de mamă. În noul ei film, „Maria”, câștigătoarea de Oscar o interpretează pe Maria Callas, una dintre cele mai apreciate soliste de operă din secolul XX. Întrebată ce ar putea compara cu dragostea pentru operă a Mariei Callas, Angelina a răspuns fără să stea pe gânduri: „maternitatea”, scrie peroz.ro.

Într-un interviu pentru Good Morning America, actrița de 49 de ani a vorbit, așa cum o face rareori, despre copiii ei. Să fie mamă e cel mai important pentru ea. „Este fericirea mea. Puteți să-mi luați totul. Nimic altceva nu contează”, a spus ea.

Jolie are șase copii, trei adoptați, Maddox (23), Pax (21) și Zahara (19), și trei biologici, Shiloh (18) și gemenii Knox și Vivienne (16), cu fostul ei soț, Brad Pitt, cu care e într-o luptă de opt ani pentru custodie și bunuri.

Angelina a lucrat cu Maddox și Pax la filmul „Maria”. Actrița spune că a fost o experiență extraordinară să-i aibă și pe ei în spatele camerelor. Recent, a colaborat și cu Vivienne pentru un show pe Broadway.

Copiii Angelinei Jolie și ai lui Brad Pitt, în atenția întregii lumi de când s-au născut

Deși arată implicare în aceeași lume artistică în care activează părinții lor, niciunul dintre cei șase nu ar vrea să fie staruri în fața camerelor de filmat. „Sunt destul de privați”, a spus Jolie, menționând că Shiloh e campioană la acest capitol: „e extrem de privată”. „Nu s-au născut cu intimitate, așa că sper să pot avea parte de asta pe măsură ce cresc”, a mai menționat Jolie, care oferă rar detalii despre viața ei de familie.

Copiii au început, însă, să prindă gustul showbizz-ului. Shiloh e pasionată de dans, Vivienne, Maddox și Pax, de lumea producției de film și teatru. De asemenea, ceilalți doi copii, Zahara și Knox, au apărut de câteva ori pe covorul roșu alături de mama lor. Cel mai recent a fost rândul lui Knox. Îmbrăcat la patru ace și părând a fi în largul lui, a fost partenerul celebrei lui mame la Governors Awards.

Scandal în Italia din cauza bradului de Crăciun care va fi instalat în capitală

Un brad de 200 de ani dintr-un oraş italian de pe malul Lacului Garda a fost tăiat pentru a fi dus la Roma şi a deveni tradiţionalul brad de Crăciun din Piaţa Sfântul Petru, în pofida unui îndelungat şi înflăcărat protest local, informează agenţia italiană ANSA, scrie Agerpres.

Bradul, situat în Val di Ledro, a fost tăiat în ciuda unei serii de proteste la lumina lumânărilor organizate de localnici pentru ”salvarea dragului nostru Gigant Verde”.

”Regretăm foarte tare tăierea bradului de 31 de metri”, a spus Lorenzo Vescovi, unul dintre primii localnici care a protestat împotriva doborârii bradului.

”Ceea ce va ajunge la Roma va fi o fiinţă vie muribundă. Lupta noastră nu se opreşte, vrem să împiedicăm tăierea arborilor în această vale şi pretutindeni pentru un obicei crud şi anacronic”, a mai spus el.

Vaticanul a spus că ”alegerea de a tăia arborele a fost una ecologică”. ”Copacul a fost tăiat pentru a prioritiza dezvoltarea corectă a pădurii”, a mai spus Vaticanul

Municipalitatea scoate la licitație mai multe încăperi și spații din Chișinău

Primăria municipiului Chișinău scoate la licitație diverse tipuri de încăperi și spații de pe 21 de adrese, informează unica.md cu referire la un comunicat al Primăriei.

Pe data de 27 noiembrie 2024, ora 10:00, în Sala de ședințe a Preturii sectorului Centru, str. Bulgară, 43, va avea loc licitația pentru obținerea dreptului de locațiune a încăperilor cu altă destinație decât cea locativă, proprietatea Municipiului Chișinău.

Organizator: Direcția Generală Economie, Comerț și Turism

Descriere eveniment: La concurs sunt expuse diverse tipuri de încăperi și spații de pe 21 de adrese, cu suprafețe cuprinse între 4,7 m² și 355 m², fără drept de privatizare, cu amplasare la etaj, la subsol, la parter, etaj tehnic, soclu, garaje etc.

Cuantumul inițial al chiriei anuale pentru încăperile expuse la licitație variază de la 500 lei până la 250 000 lei, iar termenul de locațiune este de 5-7 ani.

La concurs pot participa persoane fizice și juridice din Republica Moldova, dar și investitori străini.

Persoanele interesate urmează să prezinte, nu mai târziu de 24 de ore până la desfășurarea licitației, organizatorului – Agenția „Capitalimobil” SRL, următoarele acte:

  • cererea în forma stabilită;
  • extras din Registrul de Stat al persoanelor juridice și al întreprinzătorilor individuali (pentru persoanele juridice);
  • procura (în cazul participării prin reprezentant);
  • copia actului de identitate;
  • documentul bancar ce confirmă achitarea acontului în mărime de 10 la sută din prețul inițial și a taxei de participare.

Un adolescent ucrainean își crește singur cei patru frați mai mici. Mama lui i-a murit în brațe, în Donețk, rănită de un obuz
Articolul anterior
Cum trebuie să tratezi un bărbat? Legendara Sophia Loren dă un sfat vital femeilor din întreaga lume
Articolul următor