Un tată are nevoie urgentă de ajutor pentru a-și putea crește cei doi copii

Un tânăr tată a doi copii mici, în vârstă de 4 ani și, respectiv, 7 luni, are nevoie de ajutor!

Anatol este originar din Ștefan Vodă, satul Răscăieții vechi. Tânărul tată, muncitor și grijuliu, a suferit un accident în timpul lucrărilor de reparații exterioare a unei case de locuit, căzând de la etajul 2.

Bărbatul a fost internat o perioadă în secția de terapie intensivă, după care în secția neurologie, ulterior a fost externat cu diagnosticul: traumă cranio-cerebrală, edem cerebral și surditate bilaterală post traumatică de gradul 5.

În urma tratamentelor și investigațiilor, starea generală s-a ameliorat puțin, dar auzul nu s-a restabilit și viața lui s-a schimbat complet. Are  nevoie urgenta de operație pentru implant cohlear pentru a putea auzi din nou, ca să poată munci și să își poată întreține familia.

În țara noastră, la moment nu se fac astfel de operatii gratis la maturi, dar să aștepte până va veni acea perioada când vor face gratis, va fi prea târziu pentru el, iar costul prea mare. Anatol era singurul care întreținea familia, iar acum se află la limita disperării, fiindcă face și un tratament dupa trauma cranio-cerebrală, care este de asemenea costisitor.

Cei care doresc să dea o mână de ajutor acestei familii, pot face o donație pe caritate.md.

Suma necesară pentru intervenție este de 20,165 euro. Deocamdată s-au adunat 476 euro.

O femeie din Soroca, i s-a oprit inima pe stradă. Medicii sosiți la fața locului au constatat decesul
Articolul anterior
Actualizarea listei statelor pentru care se impune regimul de autoizolare la intrare în Republica Moldova
Articolul următor
Alte articole interesante