La doar 33 de ani, muzicianul Dorin Ieșeanu a pierdut lupta cu virusul Covid-19, după mai bine de trei săptămâni pe patul de spital. Dispariția sa a lăsat un gol imens în inimile soției, băiețelului de numai 3 anișori, dar și tuturor celor care l-au cunoscut.
Ultima piesă compusă de tânărul compozitor a fost dedicată părinților. Cu masca de oxigen alături, Dorin își alina necazul cu muzica. Soția muzicianului, interpreta de muzică populară Luciana Spânu, a publicat acest video și un mesaj îndurerat dedicat soțului său.
”Această melodie a fost compusă de Dorin Ieşeanu pe versurile lui Alexandru Cazacu Dor… vocea a imprimat-o ceva timp în urmă, dar fiind un perfecționist, tot zicea să mai imprime vocea din nou, să o cânte și mai bine…. urma să facem și un videoclip la care era gândită ideea… era foarte bucuros de ceea ce a ieșit, mai cu seamă că eu îi ascultam prima toate creațiile, iar dacă piesa mă ajungea pe mine la suflet, el era sigur că o să placă și altora…
Din păcate nu a mai apucat să vină de la spital după 24 de zile de luptă pentru viața, dar a lăsat această filmare la el în telefon… îi era enorm de dor de casă, de noi toți, îi era frică, la câte a văzut… nu avea răbdare să iasă de acolo pentru că, spunea el, „aici psihologic nu reziști la câte vezi și auzi…” numai el știe ce a simțit când a făcut acest filmuleț…
Iubirea mea, dacă ești undeva, de unde ne vezi, ne auzi, trimite-mi semne, mesaje cum să mă ridic de jos….. cum să învățăm să trăim cu lipsa ta? ce să-i spun lui Stelian când cu ochii în lacrimi îmi zice că vrea tare să te vadă, să te cuprindă??…… e atât de mic, dar cu așa mare greutate pe suflețelul lui…. cum, tati, să trecem peste durerea asta imensă?”, a scris Luciana Spânu pe pagina sa de Facebook.