Directorul general adjunct al Direcției Generale Vecinătate și Negocieri privind Extinderea din cadrul Comisiei Europene, Katarina Mathernova a declarat că UE va oferi, pe lângă cele 60 de milioane de euro anunțate drept ajutor în contextul crizei energetice, alte 15 milioane de euro pentru sprijinirea păturilor social-vulnerabile din R. Moldova.
„Am sentimentul că dialogul pe care îl purtăm cu dumneavoastră este fructuos. Este important că ați venit cu o agendă de reforme foarte clară. În pofida crizelor, pandemice, energetice, vă onorați angajamentele. Atât timp cât vă onorați angajamentele noi putem să sporim asistența noastră. Sperăm că în curând vom semna oferirea celor 60 de milioane de euro ca suport bugetar al UE pentru R. Moldova. Suplimentar la aceasta, mai avem un program de 15 milioane de euro pentru sprijinul grupurilor vulnerabile”, a declarat Katarina Mathernova.
Declarația a fost făcută în cadrul unui briefing de presă susținut de prim-ministrul Republicii Moldova, Natalia Gavrilița, și directorul general adjunct al Direcției Generale Vecinătate și Negocieri privind Extinderea din cadrul Comisiei Europene, Katarina Mathernova.
Amintim că președinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen a anunțat la sfârșitul lunii octombrie că Republica Moldova va beneficia de un suport de 60 de milioane de euro pentru a depăși mai ușor criza gazelor naturale în care se află. Asistența nerambursabilă este oferită ca urmare a unui dialog constant al autorităților moldovenești cu Uniunea Europeană, anunță Guvernul Republicii Moldova.