Uniunea Europeană va pune în funcţiune certificatul verde, începând cu 1 iulie

Undă verde la călătorii pentru vaccinaţi. E oficial. Călătoriile vor fi reluate în această vară, odată cu lansarea certificatului verde. Certificatul verde are valabilitate un an.

Certificatul verde, un fel de paşaport de vaccinare, va intra în vigoare la 1 iulie. Negocierile urmează să înceapă în mai, iar în iunie va fi o perioadă de probă.

Reprezentanţii din turism sunt, însă, sceptici în ceea ce priveşte termenul de implementare a documentului, dar şi cum se vor alinia, practic şi unitar, statele Uniunii Europene.

Rovana Plumb, deputat Parlamentul European: ,,Acest document va fi pus în funcţiune la 1 iulie având în vedere că se preconizează ca la 1 iunie anul acesta să se intre pe un proiect pilot”.

Certificatul permite celor vaccinați, celor care au trecut prin boală sau celor cu test negativ să călătorească mai ușor în țările membre UE.

Rovana Plumb, deputat Parlamentul European: ,,Am solicitiat să ia în calcul şi testele antigen făcute cu 24 de ore înainte de călătorie”.

Totuşi, certificatul verde nu este o garanţie pentru călătorii în orice stat al Uniunii Europene, după bunul plac.

Adina Valean, comisar european: Certificatul verde nu e o condiţie prealabilă pentru libera circulaţie.

Marian Jean Marinescu, deputat Parlamentul European: Statele membre pot în continuare să introducă restricţii, deci nu este sigur 100% că atunci când ai un asemenea certificat poţi pleca oriunde.

Totuşi, perspectiva unui paşaport verde ar fi gura de aer aşteptată de toată lumea. Anca Apahidean, reprezentant IATA: Noi vedem reluarea călatoriilor cu avionul depinzând maxim de rapiditatea cu care UE va operaţionaliza aceste certificate.

sursa

Maia Sandu, primită de către Klaus Iohannis la Cotroceni
Articolul anterior
A promis și a făcut-o! Boris Johnson a băut o bere într-un pub cu ocazia relaxării restricțiilor
Articolul următor
Alte articole interesante