Unul dintre cele mai mari spitale din Ucraina a fost la un pas să-i evacueze pe pacienții care făceau dializă, după ce atacurile rușilor au tăiat alimentarea cu apă

Unul dintre cele mai mari spitale de stat din Ucraina a fost „pe punctul de a evacua” o parte din pacienți după ce a rămas fără alimentare cu apă din cauza atacurilor aeriene rusești de miercuri, a declarat un oficial regional pentru CNN, conform Libertatea.

Unul dintre cele mai mari spitale din Ucraina a fost la un pas să-i evacueze pe pacienții care făceau dializă, după ce atacurile rușilor au tăiat alimentarea cu apă

Moscova a lansat o serie de rachete care au vizat „instalațiile de generare” a energiei în cel mai recent efort al său de a paraliza infrastructura ucraineană, ceea ce a dus la pierderi temporare de energie electrică în rețeaua națională, cu efecte asupra aprovizionării cu apă. Vineri, peste 6 milioane de ucraineni erau încă fără curent electric, a anunțat președintele Volodimir Zelenski.

Spitalul Clinic Regional din Kiev urma să-i mute pe pacienții care urmau tratament de hemodializă, îngrijire care necesită o alimentare neîntreruptă cu apă, a declarat Vitaliy Vlasiuk, șeful adjunct al administrației militare din regiunea Kiev, într-un interviu acordat prin telefon.

„Din păcate, atunci când se întrerupe curentul electric în Kiev, deseori se întrerupe și alimentarea centrală cu apă. Lipsa alimentării cu apă este critică”, a spus Vlasiuk.

„Fără apă, este greu ca spitalul să funcționeze. În primul rând, camerele de sterilizare au de suferit, iar hemodializa este imposibil de efectuat”, a adăugat el.

„Miercuri, Spitalul Clinic Regional din Kiev a fost pe punctul de a evacua pacienții care au nevoie de hemodializă către alte unități, dar după-amiază, alimentarea cu apă a fost restabilită și toată lumea a primit îngrijirile vitale de care avea nevoie”, a precizat Vlasiuk.

Spitalele au generatoare care intră în funcțiune atunci când se întrerupe curentul, dar acestea au o capacitate limitată, a menționat oficialul regional. Șefii medicilor încearcă să economisească energia folosind-o doar pentru activitățile esențiale.

„Este, cu siguranță, esențial să alimentăm cu energie electrică unitățile de terapie intensivă și echipamentele de resuscitare. Iar incubatoarele pentru bebeluși, frigiderele pentru vaccinuri și alte echipamente vitale vor fi, bineînțeles, alimentate imediat cu energie de la generator”, a explicat Vlasiuk.

Alimentarea cu energie electrică de la generatoare le permite chirurgilor în timpul unei pene de curent să continue operațiile aflate în desfășurare, dar intervențiile chirurgicale care nu sunt urgente vor fi amânate.

Sâmbătă dimineață, administrația militară a orașului Kiev a anunțat că aproximativ 130.000 de persoane din capitala ucraineană au rămas fără alimentare cu energie electrică în urma întreruperilor de urgență de miercuri.

Aprovizionarea cu apă a fost restabilită în toate districtele, iar alimentarea cu energie termică a fost, de asemenea, reluată, potrivit celor mai noi informații. Rețelele de telefonie mobilă sunt disponibile în aproape toate districtele, deși întreruperile de energie electrică pot limita accesul.

Ministrul ucrainean al sănătății, Viktor Liashko, a declarat vineri la televiziunea națională că fiecare spital cu terapie intensivă și sală de operație are un generator, iar guvernul „aduce generatoare suplimentare pentru a crește și mai mult capacitatea”.

Rusia s-a concentrat pe distrugerea infrastructurii energetice din Ucraina înaintea iernii grele care se anunță, iar valurile succesive de atacuri cu rachete au făcut ca o mare parte a țării să se confrunte cu pene de curent.

Șeful ONU pentru drepturile omului a declarat vineri că milioane de ucraineni sunt „aruncați în condiții de dificultate extremă și în condiții de viață îngrozitoare” din cauza atacurilor repetate ale Moscovei asupra instalațiilor energetice, adăugând: „Luat în ansamblu, acest lucru ridică probleme serioase în conformitate cu dreptul umanitar internațional, care cere ca un obiectiv atacat să prezinte un avantaj militar concret și direct”.

Codul Electoral va fi modificat, după decizia Curții Constituționale

Majoritatea parlamentară din Republica Moldova va face modificări la Codul Electoral, în urma deciziei recente a Curții Constituționale, scrie evz.ro.

Codul Electoral va fi modificat

Comisia juridică, de numiri și imunități din Parlamentul de la Chișinău va analiza motivele invocate de Curtea Constituțională în legătură cu declararea neconstituționalității unui articol din Codul Electoral, care interzice unor persoane asociate partidelor politice scoase în afara legii să participe la alegeri.

Președinta comisiei, Veronica Roșca, a anunțat că majoritatea parlamentară va interveni cu modificări, astfel încât legea să fie conformă prevederilor hotărârii Curții Constituționale.

Ce și cum se va schimba în Codul Electoral

„Chiar dacă au fost operate modificări s-a declarat neconstituțional din două puncte de vedere, de procedură. Ar fi trebuit să recunosc chiar dacă Regulamentul Parlamentului permite votarea în două lecturi în aceeași ședință. Unele state au la îndemână ordonanța de urgență sau delegarea legislativă.

Iată că noi o avem, dar ea nu este suficient de bine pusă la punct și trebuie de gândit acest mecanism. Doi, a fost declarată neconstituțională și de fond, adică sunt probleme pe care trebuie să le soluționăm ca legislativ”, a spus Veronica Roșca la emisiunea „Dimineața cu Radio Moldova”. 

Curtea Constituțională a decis în favoare membrilor Partidului Șor

Reamintim că, marți, Curtea Constituțională a declarat neconstituțională legea care interzicea persoanelor asociate cu partidele scoase în afara legii să candideze la alegeri.

Decizia a fost pronunțată în urma sesizării depuse la Înalta Curte pe 16 octombrie 2023 de un grup de deputați ai fostului Partid Șor. 

Hotărârea Curții Constituționale este definitivă și intră în vigoare la data adoptării și publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

Reamintim totodată că, pe 19 iunie 2023, Curtea Constituțională a declarat drept neconstituțional Partidul Politic „Șor”, ca urmare a sesizării depuse de Guvern. Executivul anunța atunci că membrii acestei formațiuni politice au încălcat normele statului de drept și au efectuat acțiuni contra suveranității Republicii Moldova.

Patru suspecți implicați în escrocherii săvârșite prin metoda ”ruda implicată în accidentul rutier”, identificați! Trei au vârsta de 18 și 19 ani, iar unul este minor

Polițiștii Direcției de poliție a mun.Chișinău în comun cu cei ai Inspectoratului de poliție Centru au identificat 4 suspecți implicați în infracțiunile de escrocherie săvârșite recent prin metoda ,,ruda implicată în accidentul rutier”.

Suspecții sunt originari din municipiul Bălți. Trei au vârsta de 18 și 19 ani, iar unul dintre ei este minor.

Se prezumă că aceștia sunt implicați în cinci cazuri de escrocherie înregistrate în ultima săptămână de către Poliție, inclusiv în ultimele două infracțiuni comise în sectorul Botanica al capitalei.

Prejudiciul total cauzat victimelor este de aproximativ 900 mii de lei.

Trei dintre suspecți au fost reținuți pentru 72 de ore, iar minorul este cercetat în stare de libertate.

Dacă vinovația acestora va fi demonstrată, tinerii riscă închisoare de la 4 la 8 ani.

Un tânăr din R.Moldova, arestat pe polițiștii italieni după ce și-a sugrumat concubina, o tânără din Ucraina, chiar sub privirile fiicei acesteia

Un tânăr de 34 de ani din R.Moldova a fost arestat pe polițiștii italieni, după ce și-a sugrumat concubina, o tânără de 33 de ani din Ucraina. Cazul a avut loc în localitatea Anzola dell’Emilia din regiunea italiană Bologna, scrie presa italiană citată de deschide.md.

Potrivit sursei citate, cazul a avut loc săptămâna trecută, când femeia, victimă a violenței în familie, a reușit să sune la Poliție și să anunță că a fost sugrumată de concubin. Victima vorbea în șoaptă, pentru a nu fi auzită de partener.

La scurt timp carabinierii au ajuns pe adresa indicată, unde au depistat moldoveanul în stare de ebrietate. Victima se afla alături, cu semne vizibile de sugrumare.

Fiind audiată, femeia a declarat că și anterior a fost umilită și bătută de concubin. În ziua când ea a sunat la autorități, individul a strâns-o de gât, după care i-a aplicat mai multe lovituri. Toate acestea s-au produs chiar sub privirea fiicei victimei.

La cererea procurorilor, individul a fost plasat în arest preventiv – pe numele lui fiind pornită o cauză penală.

Bani în plic, în loc de coroane de flori la înmormântare. Solicitarea a venit din partea unui primar din Hunedoara
Articolul anterior
Fost comandant al NATO din Europa analizează situația Rusiei: În cât timp va cădea regimul lui Putin
Articolul următor