Ursula von der Leyen a sosit la Kiev, în a treia sa vizită de la începerea războiului

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a sosit joi la Kiev, pentru a treia sa vizită în Ucraina de la începutul invaziei ruse, prilej cu care va evoca proiectele de integrare a acestei ţări în Uniunea Europeană, transmite AFP.

La Kiev pentru a treia mea vizită de la debutul războiului Rusiei”, a indicat Ursula von der Leyen pe Twitter.

Ea a precizat că va avea întrevederi cu preşedintele Volodimir Zelenski şi cu premierul Denis Şmîgal.

Potrivit şefei executivului comunitar, discuţiile se vor concentra pe maniera ”de a ne apropia economiile şi populaţiile într-un moment când Ucraina avansează către aderarea la UE”.

În luna iunie, Ucraina a primit statutul de candidat oficial la aderarea la UE. Ţara şi-a exprimat şi dorinţa de a deveni membră a NATO, ceea ce a înfuriat Rusia, care a lansat o agresiune neprovocată şi nejustificată pe 24 februarie asupra ţării vecine.

Drept reacţie, Occidentul a adoptat o serie de sancţiuni contra Moscovei şi a furnizat arme Ucrainei, un sprijin esenţial care i-a permis acestei ţări să recucerească în ultimele săptămâni teritorii substanţiale din mâinile forţelor ruse.

Ucraina pledează însă şi pentru un sprijin financiar, în contextul în care economia sa este grav afectată de război, iar situaţia energetică în perspectiva iernii se anunţă dificilă în regiunile afectate de lupte.

Ministrul finanţelor ucrainean Serghei Marcenko a estimat în mai că Ucraina are nevoie de 5 miliarde de dolari lunar pentru a-şi putea acoperi deficitul bugetar.

Comandantul mercenarilor ruși Wagner a fost ucis în Ucraina. El a mai luptat în Cecenia, Siria, Libia și Georgia

Comandantul mercenarilor Wagner, Alexei Nagin (indicativul „Terek”), a fost ucis în Ucraina. El a fost eliminat lângă Bahmut la 20 septembrie, anunță numeroase surse ucrainene.

El era un apropiat al lui Evgheni Prigojin, afaceristul care a înființat gruparea Wagner. Nagin a fost decorat post-mortem cu titlul de Erou al Federației Ruse.

Moartea mercenarului Alexei Nagin în Ucraina a fost confirmată de presă din Rusia.  Evgheni Prigojin a participat de altfel la înmormântarea să.

Un om de afaceri apropiat de Kremlin, Evgheni Prigojin, a admis luni că a fondat, în 2014, grupul paramilitar Wagner pentru a lupta în Ucraina și a recunoscut prezența lui în special în Africa, Orientul Mijlociu și America Latină, transmite agenția France Presse, citată de Agerpres.

Într-o postare pe rețelele sociale ale companiei sale Concord, Prigojin a spus că a fondat grupul paramilitar în scopul trimiterii de combatanți competenți în regiunea ucraineană Donbas, în 2014.

”La acel moment, 1 mai 2014, a luat naștere un grup de patrioți care și-a luat numele Grupul tactic al batalionului Wagner”, a explicat omul de afaceri într-un comunicat.

Grupul Wagner este suspectat de mai mulți ani că pune în practică planurile Kremlinului în diferite teatre de operațiuni, ceea ce Moscova a dezmințit constant.

Evgheni Prigojin este acuzat de numeroase puteri occidentale și de media ruse de finanțarea grupului Wagner, ai cărui combatanți au fost văzuți mai ales în Siria, Libia, Ucraina și Republica Centrafricană.

Kremlinul a respins întotdeauna că are legături cu grupări paramilitare.

sursa

Forţele ucrainene recuceresc oraşul Kupiansk şi alungă trupele ruse de pe malul estic al râului Oskil

Forţele ucrainene au cucerit întreg teritoriul oraşului Kupiansk şi au alungat trupele ruse din poziţiile de pe malul estic al râului Oskil, care desparte oraşul din nord-estul Ucrainei.

soldati ucraina

Cea mai mare parte a oraşului Kupiansk, un nod feroviar strategic, a fost recucerită la începutul acestei luni, ca parte a unei contraofensive uimitoare a trupelor ucrainene în nord-estul ţării, conform presei străine.

Unele trupe ruse au rezistat pe malul estic al râului Oskil, peste un pod rutier distrus.

Civilii au fugit pe teritoriul ucrainean în timp ce bombardamentele continuau zi şi noapte.

Încă un oligarh rus a fost găsit mort. E sinucidere, conform anchetei

Șirul morților suspecte în rândul oligarhilor ruși continuă. Managerul Relațiilor Publice al Căilor Ferate Ruse și-a pierdut viața într-un mod suspect.

Oligarhul, în vârstă de 57 de ani, a fost găsit împușcat în locuința sa din Moscova. Anchetatorii au spus despre moartea sa că este o sinucidere, însă nu au dezvăluit mai multe detalii despre acest caz.

Decesul managerul de PR al Căilor Ferate Ruse face parte dintr-un șir de morți suspecte care a fost declanșat la începutul ofensivei ruse în Ucraina.

Din februarie și până acum zeci de oligarhi ruși au murit, iar decesele tuturor au fost declarate sinucideri. 

sursa

Cristiano Ronaldo și fanii echipei Manchester atenționați să fie atenți „la apa, mâncarea și toaletele” din Moldova: Ghid special pentru oaspeți
Articolul anterior
Doi deținuți și o femeie, trimiși în judecată pentru escrocherii cu lemne pentru foc
Articolul următor