Vânt puternic anunțat în toată țara. Meteorologii au emis un COD GALBEN, iar Poliția vine cu recomandări, informează unica.md.
Astfel, în intervalul de timp: 13.12.2024, între orele 00:00 – 14:00, pe arii extinse se prevăd intensificări ale vântului nord-vestic în rafale de până la 15-18 m/s
În contextul Poliția Națională vă îndeamnă să parcați mașinile în locuri sigure – evitați să le lăsați sub copaci, stâlpi sau structuri instabile care ar putea fi doborâte de vânt.
Limitați ieșirile cu copiii și petrecerea timpului în aer liber, mai ales în parcuri sau zone expuse riscurilor.
Îndepărtați obiectele aflate pe balcoane sau în curți (mobilier, ghivece, decorațiuni, etc), pentru a preveni riscul ca acestea să rănească pe cineva.
Fiți prudenți la volan! Atenție sporită la posibile obstacole pe carosabil, în contextul în care ar putea să cadă crengi, panouri sau alte elemente. Reduceți viteza și păstrați o distanță suficientă față de mașinile din față.
În caz de urgență, sunați imediat la 112.
După câteva zile cu precipitații, vremea se va ameliora, însă rămâne predominant înnorată. În orele nocturne și a dimineții pe arii restrânse în nordul și centru continuă pericolul de formare a poleiului și ghețușului pe drumuri. Vântul va sufla din nord-vest slab la moderat, pe arii extinse cu unele intensificări.
Regimul termic:
– temperatura minimă noaptea se va situa între -1..-6°C;
– ziua maximele se vor situa între -2..+3°C.