Vânt puternic în toată țara. Postul vamal „Molovata” și-a întrerupt temporar activitatea

În atenția călătorilor! Postul vamal de tip debarcader „Molovata” și-a întrerupt temporar activitatea din cauza rafalelor de vânt care afectează circulația pe râul Nistru, anunță Serviciul Vamal.

„Călătorii sunt îndemnați să opteze pentru postul vamal intern de control „Criuleni 18”, aflat la aproximativ 32 km distanță. Activitatea va fi reluată imediat ce condițiile meteorologice o vor permite”, se arată în mesajul instituției.

Reprezentanții instituției precizează că celelalte posturi vamale activează în regim normal.

Comedia numai bună de urmărit cu familia de Paște

Este un film care s-a lansat în anul 2023, însă acum a avut parte de o adevărată renaștere pe platforma de streaming Netflix. Acum, el se află pe locul doi în topul preferințelor din țara noastră, iar în alte patru țări a reușit să ajungă chiar pe primul loc!

„Nuntă a la grec 3” este o producție care s-a lansat în anul 2023, însă a devenit unul dintre cele mai populare filme de pe Netflix după ce a fost adăugat recent în catalogul platformei de streaming. 

Poze de la întâmpinarea luminii sfânte

Simbol al păcii, al credinței și al speranței, Lumina Sfântă a fost preluată pentru a fi dusă în bisericile din toată țara, unde va aprinde sufletele credincioșilor în Noaptea Învierii.

Să ne fie Lumina binecuvântare în Noaptea Învierii și în toate zilele vieții noastre. Hristos a înviat!

sursa: Chisinau International Airport

Lumina Sfântă a ajuns la Chișinău

Focul Haric a ajuns cu puțin timp în urmă și în Republica Moldova și este în aceste clipe împărțită credincioșilor, în scuarul Catedralei Mitropolitane din Chișinău.

Lumina Sfântă s-a aprins astăzi la ora 14:36, la Sfântul Mormânt din Ierusalim, iar Patriarhul Ierusalimului a împărțit-o cu credincioșii. 

Președinta Parlamentului Letoniei, Daiga Mieriņa, vine la Chișinău
Articolul anterior
Investiții noi în viitorul transport ecologic Made in Moldova. Se proiectează prima fabrică de troleibuze electrice de ultimă generație în apropiere de Chișinău
Articolul următor