Viaţa în Wuhan a revenit aproape la normal, după un an de la apariţia Covid

Sute de clienţi se înghesuiau marţi la tarabe cu legume şi animale vii – peşti, broaşte şi broaşte ţestoase – în piaţa din oraşul Wuhan în care autorităţile semnalau, în urmă cu an, primele cazuri de COVID-19, relatează Reuters.

În timp ce multe alte ţări sunt în continuare paralizate de pandemie, viaţa la Wuhan a revenit aproape la normal, transmite Adevărul.ro.

„Nu-mi este frică. De ce să-mi fie frică?”, declară o vânzătoare de peşte şi legume, Nie Guangzhen, în piaţa de animale vii din oraş.

Au rămas puţine urme ale rolului Wuhanului în răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, care a infectat peste 67 de milioane de persoane din lumea întreagă şi a ucis aproape 1,5 milioane dintre cei contaminaţi.

La 31 decembrie 2019, China alerta Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) cu privire la 27 de cazuri de „pneumonie virală” la Wuhan, un oraş cu 11 milioane de locuitori.

A doua zi, autorităţile chineze decideau să închidă piaţa de animale vii din Wuhan, după ce a descoperit că unii dintre pacienţi erau comercianţi sau neguţători.

Din cauza unei creşteri rapide a numărului cazurilor, autorităţile implementau apoi o carantină strictă, pe o perioadă de 76 de zile, închizând întreprinderile şi obligând locuitorii din acest oraş situat în centrul Chinei să rămână acasă.

Aceste măsuri au dat rezultate, iar Wuhanul, care şi-a redeschis magazinele şi restaurantele, nu a mai înregistrat niciun caz nou de covid-19 pe plan local de mai multe luni de zile.

„Să ies la cumpărături şi să mănânc împreună cu prietenii mei, aceste momente amuzante şi incitante mi-au lipsit cu adevărat”, declara Hu Hang, în vârstă de 27 de ani, care se plimba luni în piaţa de noapte din oraş.

Pe străzi aglomerate, comercianţi ambulanţi vând flori şi baloane, iar artişti stradali dau spectacole, în timp ce în magazine din cartier se aude muzică.

Wuhanul arată cu totul altfel decât oraşe mari din ţări dezvoltate, în apropierea sărbătorilor de la sfârşitul anului.

Europa şi Statele Unite sunt afectate de al doilea val al pandemiei de COVID-19, care a determinat autorităţile să reimpună restricţii.

În vederea evitării unui scenariu asemănător, China a testat milioane de locuitori în focare de epidemie localizate.

În faţa porţilor complexelor rezidenţiale, personalul verifică statutul sănătăţii locuitorilor cu ajutorul smartphone-urilor acestora. Într-un parc public, afişe îndeamnă populaţia să rămână atentă.

Purtatea măştii nu este obligatorie, însă mulţi chinzi poartă o mască de protecţie în public.

O mamă și fiica ei au fost diagnosticate cu același tip de cancer, la o distanță de doar zece zile

O mamă din Anglia a trecut prin momente delicate după ce a fost diagnosticată cu cancer, dar coșmarul a venit abia zece zile mai târziu, când fiica ei a primit același diagnostic. Doi ani mai târziu, acestea au decis să-și spună povestea, atrăgând atenția asupra importanței cercetării din domeniu, scrie peroz.ro.

În 2022, Catherine Tudor a fost diagnosticată cu cancer de colon în stadiu al treilea. Zece zile mai târziu, fiica ei, Rihannon, a aflat că suferă de aceeași boală, dar într-un stadiu mai avansat.

„Când mama mi-a mărturisit că a fost diagnsoticată cu cancer am fost tristă. Îmi amintesc că mi-am spus că „probabil a avut ghinion, dar eu voi fi bine!”, a povestit ea potrivit People, adăugând: „Care ar fi fost șansele ca amândouă să fim diagnosticate cu aceeași boală la un interval de o săptămână?”

Rihannon, care locuiește în Cheltenham, Anglia, însă, nu doar că a primit același diagnostic, dar boala era într-un stadiu mai avansat. Mai exact, medicii i-au descoperit peste 20 de tumori în ficat și în plămâni, fapt pentru care a fost nevoită să înceapă imediat ședințele de chimioterapie și alte tratamente, în încercarea de a opri extinderea cancerului. 

Doi ani mai târziu, Rihannon continuă tratamentul împotriva cancerului, iar mama ei a fost declarată vindecată: „Am trăit un amalgam de emoții, dar sunt foarte puternică și pozitivă”, a mai declarat tânăra, într-un interviu la BBC, mărturisind că această gândire pozitivă a ajutat-o să depășească această perioadă.

„Când te gândești că poți să lupți cu boala, că poți să treci prin ea, corpul răspunde în aceeași manieră. Iar corpul meu, slavă Domnului, are un răspuns pozitiv de mai bine de doi ani, am avut numeroase tumori care au scăzut în dimensiune”, a povestit femeia.

Chiar dacă este foarte optimistă, ea a descris chimioterapia, radiațiile și operația ca fiind brutale. Tocmai de aceea, speră ca oamenii de știință să descopere alte tratamente, unele mai blânde.

„Cercetarea mă ajută să sper, să merg mai departe. Îmi doresc ca specialiștii să descopere alte terapii care să vină în sprijinul bolnavilor de cancer. Este vital”, a mai spus ea, potrivit sursei citate.

Taxă de intrare în Veneția, din 25 aprilie. Zilele în care poate fi vizitată gratis

Veneția a introdus o taxă de intrare, începând din 25 aprilie. Dar taxa se aplică doar în anumite zile, iar anumite categorii de turiști pot fi exceptați de la plata sa, scrie evz.ro.

Reprezentanții unui foarte celebru oraş – Veneția – s-au gândit să mai domolească din fluxul de vizitatori prin introducerea unei taxe de intrare.

Valoarea acesteia va fi de 5 euro pentru turiști și se va aplica în weekenduri, începând cu 25 aprilie.

Măsura își propune să mai reducă aglomerația în oraș și va fi aplicată până la jumătatea lunii iulie.

Mai exact, taxa se aplică în 29 de zile specifice, între 25 aprilie și 14 iulie, respectiv 25-30 aprilie, 1-5, 11, 12, 18, 19, 25 și 26 mai, 8, 9, 15, 16, 22, 23, 29, 30 iunie și 6, 7, 13 și 14 iulie. Astfel, că în cazul în care veți evita aceste zile veți putea să faceți o mică economie.

Dar, evitarea zilelor cu taxă nu este singura posibilitate aflată la dispoziția vizitatorilor de a nu o plăti. Cum taxa este obligatorie pentru toți turiștii care intră în acest oraş între orele 8:30 și 16:00, cu orice fel de mijloc de transport (tren, feribot etc.), în zilele arătate, planificarea sosirii în Veneția în alt interval orar decât cel menționat este o a doua modalitate de a vă aduce o mică economiei în bugetul de vacanță.

De asemenea, taxa de intrare nu se va plăti de către turiștii care înnoptează în hoteluri din Veneția.

Practic, oficialii orașului Veneția și-au propus să descurajeze un pic turismul de tip „hit and run” în anumite zile, când numărul de vizitatori este foarte mare.

Cei care nu respectă regulile riscă amenzi cuprinse între 50 și 300 de euro, potrivit Mediafax.

Descoperire macabră în România! Schelete umane, inclusiv unul de copil, găsite în curtea unui spital din Vaslui

O descoperire macabră a fost făcută în curtea Spitalului nr. 2 din Vaslui, acolo unde 13 schelete au fost găsite ca urmare a unor săpături de excavare, scrie evz.ro.

Anchetatorii consideră inițial că spitalul ar fi fost edificat peste un cimitir vechi și există indicii concludente că nu este vorba despre o groapă comună.

Schelete umane găsite în curtea Spitalului nr. 2 din Vaslui

Conform autorităților de la Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” din Vaslui, au fost identificate 13 schelete, dintre care 12 aparțin adulților și unuia unui copil.

În acest moment, săpătura de supraveghere s-a transformat într-o săpătură preventivă, pe cale de consecinţă, ne vom organiza în aşa fel încât să facem această lucrare pentru a putea descărca arheologic zona.

Se pare că sunt două nivele de înhumare, unul contemporan şi unul de tip medieval, însă toate aceste lucruri se pot spune doar după ce se vor face analizele specifice, ca să ne putem da seama exact din ce perioadă sunt”, a transmis directorul Muzeului Judeţean „Ştefan cel Mare” Vaslui, Ramona Mocanu.

El subliniază că nu există niciun indiciu că ar fi vorba despre o groapă comună. Scheletele sunt aranjate într-un mod specific, existând urme ale unor sicrie.

Procesul de construcție a fost suspendat pe termen nelimitat pentru a permite desfășurarea activităților de descărcare arheologică. Pentru a asigura o cercetare precisă, specialiștii intenționează să folosească scanările magnetometrice.

Conform reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui, într-o primă etapă, constructorul care efectua lucrările de excavare în zonă a raportat descoperirea unui schelet uman, iar ulterior au fost găsite și alte schelete.

În urma acestor evenimente, poliția a inițiat o anchetă, iar un dosar penal pentru ucidere din culpă a fost deschis, potrivit Agerpres.

Lucrările de la Spitalul nr. 2 Vaslui urmează să se construiască două corpuri noi de clădiri, pentru secțiile Psihiatrie și Boli Infecțioase.

Grav accident la Sângerei: o femeie a murit. Șoferul a fugit de la locul faptei
Articolul anterior
După 14 avorturi spontane, a reușit să devină mamă. Fetița a venit pe lume perfect sănătoasă, ca un miracol pentru părinţii ei
Articolul următor