Victorie impresionantă pentru un sportiv moldovean!

Sportivul moldovean Alexandru Solovei a devenit campion mondial la lupte greco-romane.

Performanţă extraordinară pentru Republica Moldova. Luptătorul de stil greco-roman Alexandru Solovei a devenit campion mondial. El a cucerit medalia de aur la competiţia rezervată cadeţilor, desfăşurată în capitala Ungariei, Budapesta. Potrivit publika.md, în finala categoriei de greutate de până la 71 de kilograme Alexandru l-a învins cu 2-1 pe iranianul Alireza Morad Abdevali. El a fost felicitat şi de şeful statului, Maia Sandu, care a făcut o postare pe Facebook. Sportivul originar din raionul Soroca, în vârstă de 17 ani, a urcat pe prima treaptă a podiumului pentru a doua oară în ultima lună. În iunie, Solovei a devenit campion european la turneul rezervat cadeţilor.

Spuma dezinfectantă cu efect de până la 100%
Articolul anterior
Arşiţa pune stăpânire pe ţară!
Articolul următor