VIDEO! Caz revoltător în Capitală: Un taximetrist a bruscat o femeie și copilul acesteia

Un taximetrist a bruscat și scos cu forța din mașină o femeie și copilul acesteia, care are mâna fracturată. Într-o postare pe Facebook, femeia povestește că este pentru prima dată când se întâlnește cu o astfel de situație, scrie  Știri.md. 

colaj: www.stiri.md

Cum a avut loc incidentul: „Chemat taxi de la Circ, fixat 2 adrese: Muncești și Asachi. Ajuns la Muncești. Zic șoferului că revin repede. Staționarea a durat maxim 10 minute, timp în care șoferul m-a sunat de 2 ori. Prima dată ca să-mi spună ca să mă grăbesc, a doua oară ca să-mi spună că finalizează comanda, să vin să-i achit și să-mi iau lucrurile. M-am întors la taxi. Repet, nu a durat mai mult de 10 minute, timp pe care puteau să-l factureze liber. Mă întorc, urc în mașină cu Darius, băiatul meu și îi zic să finalizeze traseul. El îmi zice să-i achit și să cobor din mașină. I-am zis că nu cobor și nu achit până nu ajungem la destinația finală. Șoferul a pornit mașina, a mers câteva sute de metri și a staționat. A coborât din mașină, a deschis ușa, m-a apucat de haină și m-a scos forțat din mașină, bruscându-mă încă de câteva ori.

Nu mai vorbesc de trauma psihologică a lui Darius și a mea personală. Din sute de călătorii în 2022, e primul caz de conflict major. Nicio istorie completă, motiv sau acțiune a mea, ca client, nu justifică comportamentul individului”, a scris femeia.

Mai mult, femeia mai spune că, în ultimele 9 luni, ea a adus venit companiei de taxi de 11.566 de lei.

Poliția Capitalei a comunicat pentru Știri.md că individul a fost identificat și este așteptat la inspectorat pentru declarații.

Cazul a fost înregistrat ieri, ora 18:55, la Inspectoratul de Poliție Botanica. O doamna de 31 de ani s-a plâns poliției că a fost agresată verbal de către un angajat al unei companii de taxi, în rezultatul unui conflict iscat între ei. Bărbatul a fost identificat și urmează să se prezinte la Inspectoratul de Poliție pentru declarații.

Cazul este investigat prin prisma articolului 354 Cod Contravențional, care prevede sancțiune cu amendă de la 300 la 1.500 de lei sau muncă neremunerată în folosul comunității de la 20 la 60 de ore. De asemenea va fi sesizată și agenția pentru protecția consumatorului”, ne-a spus ofițerul de presă al Direcției de Poliție a municipiului Chișinău, Svetlana Scripnic.

Percheziții într-un dosar de contrabandă cu obiecte din metale prețioase, în valoare de peste 1,5 milioane lei

În postul vamal Leușeni, funcționarii vamali în comun cu polițiștii de frontieră au deconspirat intenția unui conațional de a introduce ilegal în țară un lot de articole, presupus din metal prețios.

Astfel, urmare a controlului vamal, în geanta de mână au fost depistate bunurile nedeclarate: 103 monede, un lingou și două medalii.  

Cazul a avut loc astăzi, 5 decembrie 2023, în timpul verificării bagajelor pasagerilor de la ruta „Franța-Moldova”. Documentat este un conațional în vârstă de 36 de ani.

În cadrul audierilor, persoana a declarat că monedele au fost procurate contra sumei de 300 EUR, iar lingoul presupus a fi din aur – 800 EUR.

În continuare, bunurile au fost ridicate și sunt pasibile confiscării, iar investigațiile pe caz continuă.

Fostul președinte Igor Dodon, alături de mezinul său pe muntele Athos: ”Ne vom ruga pentru țară”

Fostul președinte al R. Moldova, Igor Dodon, a plecat într-un pelerinaj de câteva zile pe muntele Athos.

Într-o postare pe rețelele de socializare, Igor Dodon a scris că a ajuns pe muntele Athos alături de fiul său mai mic, menționând că vor urma câteva zile de liniște și discuții cu călugării, transmite Știri.md.

„Am ajuns la muntele Athos, împreună cu feciorul cel mic. Vor urma câteva zile de liniște, discuții cu călugării și reflecții. Ne vom ruga pentru Moldova. Să fie pace și normalitate în țară”, a scris Igor Dodon.

De menționat că, în ultimii ani, fostul șef de stat a mers în mai multe pelerinaje pe muntele Athos, iar de fiecare dată, Igor Dodon a declarat că în timpul pelerinajului s-a rugat pentru poporul R. Moldova.

În Moldova se pregătește să fie introdusă o sărbătoare nouă

În Republica Moldova se pregătește să fie introdusă o sărbătoare nouă. Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării a anunțat inițiativa de a institui “Ziua Antreprenorului”, scrie realitatea.md.

„Proiectul are drept scop aprecierea de către stat a importanței antreprenorilor în creșterea și dezvoltarea economiei naţionale, manifestarea de respect și recunoștință pentru antreprenorii onești care își dezvoltă afacerile în Republica Moldova, creează locuri de muncă, contribuie la dezvoltarea economică și socială a țării”, precizează autoritatea.

Evenimentul urmează să fie marcat anual, pe data de 21 august.

Potrivit Ministerului Economiei, în Republica Moldova există aproximativ 60.000 de întreprinderi, care angajează peste 70% din totalul muncitorilor din Republica Moldova, sau aproximativ 613.000 persoane. Autoritatea susține că instituirea sărbătorii va aprecia contribuția oamenilor de afaceri la progresul economic al Republicii Moldova.

Nuntă de basm în Istanbul! Superba actriță din ”Suleyman Magnificul”s-a căsătorit cu un celebru cântăreț turc
Articolul anterior
Britanicii au început să își facă stocuri de pături și haine groase după ce au crescut facturile la încălzire
Articolul următor