Video. Cel mai deștept câine: se preface că are piciorul rupt ca să primească mâncare

Un câine care trăiește pe stradă a învățat că dacă se preface că are un picior rupt, o duce mai bine. Gae e un câine cerșetor dim Bangkok. Luând exemplul unor vagabonzi, el a învățat că dacă se dă infirm, are șanse mai mari să câștige atenția trecătorilor și să primească mâncare, scrie www.eva.ro.

separator
Așa că de fiecare dată când vede oameni în apropiere, își târăște piciorul stâng din spate, ca și cum acesta ar fi rupt. Iar multora li se rupe sufletul când îl văd mergând cu piciorul târâș, așa că se opresc și îi dau ceva de mâncare.

Gae și-a primit numele de la câțiva localnici. Când are el chef, începe să-și târască piciorul, iar oamenii se opresc, de obicei, să vadă dacă e în regulă. Și de multe ori, chiar atunci Gae își revine ca prin minune și merge normal, spre uimirea trecătorilor. Câinele a fost filmat recent, pe o stradă din capitala Thailandei, în timp ce un motociclist se oprește ca să verifice dacă este în regulă. După câteva secunde, omul izbucnește în râs când vede cum câinele începe să meargă normal.

Interpretul moldovean Oleg Spînu a făcut senzație la Vocea României: A întors patru scaune cât ai clipi din ochi. VIDEO!

Oleg Spînu a făcut senzație la Vocea României. A întors patru scaune și a stârnit revoltă în platou. Horia Brenciu și Theo Rose au primit mute de la Irina, scrie protv.ro.

Oleg Spînu a stârnit un duel al replicilor între antrenori, replici care mai de care mai bine convingătoare și argumente pe măsură.

Smiley l-a recunoscut pe Oleg de la Românii au talent, acolo unde a ajuns până în finală și a luat locul trei.

Smiley: „Oleg, știi ce îmi place la tine, e clar că ai o voce extraordinară, dar ai un suflet extraordinar. Mie asta mi-a plăcut de prima dată când te-am văzut și asta îmi place cel mai mult la tine. Se simte în felul în care câți, se simte în felul în care zâmbești…”

Tudor: „Oleg, ce am făcut noi acum este un pic de relație antrenor-concurent…Tu ai o super voce…Te implor, știu că nu am șanse…dă-mi și mie șansa, Oleg, să te ajut să faci momentele pe care ți le dorești și pe care le meriți. Te rog!”

Irina Rimes: „Eu nu am limite…Își place să ne vezi cum ne batem pentru tine?…Eu o să am grijă de tine ca mama ta.”

Oleg vine din Chișinău și este elev în clasa a X- a la Colegiul de Muzică. A fost și la școală primară de muzică. După ce termină liceul ar vrea să meargă la Conservator.

Cântă la saxofon, vioara, chitara ,fluier. Cel mai mult îi place să cânte la saxofon. Mama l-a îndrumat spre muzica de mic. Nu canta nimeni din familiei.

A participat și la Românii au talent în sezonul 13, unde a cantat. A luat locul 3. Cântă împreuna cu Andra. A fost la Londra cu ea a cântat în fața a 12 000 de oameni.



Ziua Națională a Vinului a culminat cu Concursul „Polobocul de Aur 2024”. Cine au fost câștigătorii

Nouă producători de vin de casă s-au învrednicit cu câte un butoiaș de 100 de litri, în cadrul concursului „Polobocul de Aur”. Învingătorii au fost anunțați și premiați în cadrul celei de-a doua zi a sărbătorii „Ziua Națională a Vinului”. Aceștia spun că sunt mândri de faptul că este apreciată calitatea vinurilor de casă, iar autoritățile spun că au toate șansele să devină mici producători. Vinurile au fost premiate în diverse categorii, scrie politik.md.

„Pe parcursul anilor la concursul „Polobocul de Aur” au participat zece mii de probe din peste 20 de raioane. Au fost învingători 210. Din acei 210 circa 70 la sută deja-s mici producători care au vinuri îmbuteliate în rețelele din Republica Moldova dar și peste hotare”, a menționat președintele Camerii de Comerț și Industrie, Sergiu Harea.

„Noi avem programe de subvenționare foarte interesante pentru ei. De la anul vor trece pe segmentul de subvenționare în avans, ceea ce înseamnă că Ministerul Agriculturii prin AIPA va investi alături de el. În procesul de investiții nu va mai aștepta un an de zile să-și primească subvenția pentru investițiile făcute”, a declarat ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vladimir Bolea.

Concursul „Polobocul de aur” este o inițiativă a Camerei de Comerț și Industrie, care are scopul de a pune în valoare producerea vinului de casă. În acest an, la etapa regională, în luna martie, au participat peste 500 de vinuri de casă.

Prăpăd într-un paradis turistic: străinii sunt evacuați din hoteluri, elefanții mor înecați

Doi elefanţi au murit înecaţi în timpul viiturilor care au lovit oraşul Chiang Mai, importantă destinaţie turistică din nordul Thailandei, a anunţat duminică un reprezentant al rezervaţiei în care trăiau animalele, scrie stirileprotv.ro.

Autorităţile locale au evacuat turiştii din hoteluri, iar magazinele din centrul oraşului au fost închise, transmite AFP.

Peste o sută de elefanţi aflaţi într-o rezervaţie afectată de inundaţiile care fac ravagii în această regiune a ţării de mai multe săptămâni au fost salvaţi vineri, în urma unei ample operaţiuni de intervenţie.

Aproximativ o sută de angajaţi şi voluntari au ajutat la mutarea celor 117 elefanţi din rezervaţia Elephant Nature Park, lângă Chiang Mai, pe un teren mai înalt, potrivit media thailandeze.

Doi elefanţi – pe nume Pang Fah Sai, de 16 ani, şi Pang Ploy Thong, de 40 de ani – au fost găsiţi morţi sâmbătă. Acesta din urmă era orb, potrivit media locale.

„Cel mai urât coşmar al meu a devenit realitate când mi-am văzut elefanţii plutind în apă”, a declarat pentru media locale Saengduean Chailert, directoarea rezervaţiei de elefanţi.

Nordul Thailandei este afectat de inundaţii devastatoare

„Nu voi mai permite niciodată una ca asta”, a spus ea, promiţând că elefanţii vor fi mutaţi pe un teren mai înalt, înainte de sosirea musonului de anul viitor.

Iubita lui Keanu Reeves. Fanii nu au apreciat alegerea actorului, considerând-o prea în vârstă
Articolul anterior
Mai mulți moldoveni au fost forțați să lucreze gratis în Polonia. Schema de infracțiune
Articolul următor