Ambasadei României în Italia organizează în fiecare an concerte tradiționale de Crăciun, onorând astfel tradițiile românești și perpetuarea acestora din generații în generații. De regulă, la evenimentele publice participă atât publicul român cât și publicul italian.
La Concertul de Crăciun din acest an, Ambasadorul României în Italia, George Bologan, a transmis invitaților următorul mesaj frumos:
,,Azi ne raportăm la tradiție, la identitate. Identitatea și tradiția unui popor nu vor putea fi niciodată cunoscute și apreciate dacă vom avea atitudini de respingere unul față de celălalt. Acestea pot fi puse în valoare doar prin interacțiunea cu celălalt. A fi diferit nu trebuie să trezească un sentiment de teamă. Cu deschidere, comunicare, evenimente publice la care să participe și publicul italian, avem mai multe de câștigat în termeni de încredere și respect. Tradiția ține de spiritualitate, de raportul cu sine și cu sufletul unui neam”.
,,Tradițiile sunt importante pentru dezvoltarea armonioasă a copiilor, pentru întărirea legăturilor familiale. Acestea oferă un sentiment de securitate, stabilitate, de apartenență. Dincolo de rolul de prezervare a identității, tradiția dă seama de bine, adevăr și frumos, virtuți fără de care existența noastră nu mai denotă umanitate. Portul românesc nu îmbracă doar fizicul ci și sufletul. Tradiția este calea prin care ne redescoperim demnitatea, nu avem voie să fim umili și nici patrioți de conjunctură, adică la zilele de sărbătoare, cum nu avem voie să fim creștini doar când sunt zile cu roșu în calendar și avem motiv să nu lucrăm. Să împletim culorile tricolorului în viața de zi cu zi și să dovedim responsabilitate, onoare și demnitate în tot ceea ce facem.În lume nu trăim de unii singuri și la fel cum vrem să fim apreciați trebuie să știm să îi apreciem și pe alții. Atmosfera crăciunului este mereu una specială”, se mai arată în comunicatul Ambasadei.
La un astfel de concert, publicul a avut parte de o surpriză memorabilă. Mai mulți copii italieni au interpretat colinde în limba română! Vezi video:
sursa video: Facebook/Locuri din Moldova