Video. Două surori din Rusia, despărţite de război, s-au reîntâlnit după 78 de ani

Două surori din Rusia s-au reîntâlnit la sfârşitul lunii ianuarie, la 78 de ani după despărţirea lor petrecută în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, cu ajutorul unei emisiuni televizate şi a Poliţiei ruse, informează AFP.

separator
În momentul reîntâlnirii lor, Iulia şi Rozalina Kharitonova, în prezent în vârstă de 92 de ani respectiv 94 de ani, s-au îmbrăţişat, în timp ce rudele, aflate în jurul lor, au început să plângă, potrivit imaginilor publicate vineri de Ministerul rus de Interne.

„Am căutat-o, am căutat-o mereu”, repeta Rozalina, ţinându-şi sora de mână.

Cele două surori locuiau alături de părinţii lor în Stalingrad, oraşul în care a avut loc o luptă intensă, în momentul în care au fost separate în adolescenţă, în 1942, în timpul evacuării oraşului din cauza bombardamentelor naziste.

Născută în 1928, Iulia Kharitonova a fost evacuată cu mama ei şi a ajuns în Penza, în timp ce Rozalina, născută în 1926, a fost relocată la 1.000 de kilometri spre est, în localitatea Celeabinsk din regiunea Ural, alături de angajaţii uzinei în care lucra.

„Despărţite de război în tinereţe, aceste persoane nu şi-au pierdut speranţa de a se revedea timp de 78 ani îndelungaţi”, a subliniat într-un comunicat purtătoarea de cuvânt a Poliţiei ruse, Irina Volk. După spusele sale, cele două femei s-au revăzut în ianuarie în Celeabinsk, după ce fiica Iuliei a cerut forţelor de ordine să o ajute să o găsească pe sora mai mare a mamei sale.

Rozalina încercase deja să îşi găsească sora, fără succes, prin intermediul unei emisiuni de televiziune ruse ce are obiectivul de a-i reuni pe membrii unor familii destrămate. Poliţia rusă, descoperind mărturia Rozalinei pe site-ul emisiunii, a făcut cercetări şi le-a pus apoi în contact pe cele două femei, organizând astfel reîntâlnirea lor.

Rusia se pregăteşte să celebreze pe 9 mai, cu mare pompă, împlinirea a 75 de ani de la victoria Aliaţilor asupra trupelor naziste. În epocă, URSS a plătit războiului un tribut deosebit de greu, cu circa 27 de milioane de morţi, potrivit statisticilor oficiale ruse.

Bătălia de la Stalingrad – oraş care se numeşte în prezent Volvograd – a fost emblematică din acest punct de vedere, cu peste 1,1 milioane de morţi de partea sovietică şi circa 1,5 milioane de morţi în rândul trupelor germane, potrivit oficialilor de la Moscova. Acea înfrângere nazistă, petrecută în februarie 1943, după şase luni şi jumătate de lupte intense, este considerată punctul major de cotitură din cel de-Al Doilea Război Mondial, care a dus în cele din urmă la prăbuşirea regimului hitlerist.

Sursa: Agerpres

Un telescaun s-a prăbușit de la 10 metri, într-o stațiune din Elveția. Patru persoane se află în stare gravă
Articolul anterior
Un pompier i-a oferit bocancii săi unui șofer implicat într-un accident
Articolul următor
Alte articole interesante