Video! Duet emoționant cu Andra și Eva! Cele două cântă un frumos colind

Andra a concertat pentru prima oară alături de fiica sa, Eva Maria în vârstă de patru ani. Momentul a fost unul extrem de emoționant pentru Andra, dar și pentru Eva, iar emoția momentului mamă-fiică a fost resimțită și de către public.

separator

Cele două au cântat împreună un frumos colind de Crăciun și au reușit să stârnească chiar și lacrimi de bucurie.

Micuța Eva s-a descurcat excelent și se vede că-i calcă pe urmă mamei sale. Momentul a fost unul presărat cu multă emoție și cu ropote de aplauze. Andra și Eva au interpretat împreună colindul ”Deschide ușa creștine”, scrie impact.ro.

Veste bună pentru moldoveni! Se ieftinește lumina! Noile tarife, aprobate de ANRE

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a votat micșorarea tarifului la energia electrică livrată de „Premier Energy”. Astfel, consumatorii casnici din raioanele de Sud și Centru vor achita 2,34 lei/kWh, ceea ce constituie o scădere cu 5 bani, scrie deschide.md.

De menționat că, anterior, reprezentanții „Premier Energy” au solicitat majorarea tarifului până la 2,77 lei/kWh.

O situația similară este și în cazul SA „Furnizarea Energiei Electrice Nord”. Furnizorul a cerut pentru consumatorii casnici un tarif de 3,01 lei/kWh, comparativ cu 2,88 lei/kWh în prezent. Totuși, ANRE a decis micșorarea tarifului până la 2,84 lei/kWh.

Ultima dată, prețul la lumină a fost modificat în noiembrie 2023.

Precizăm că, tot astăzi, ANRE a aprobat micșorarea tarifului la energia termică.

Un angajat al Ambasadei ruse la Chișinău, declarat persoană indezirabilă pe teritoriul R.Moldova și urmează să părăsească țara

Un angajat al Ambasadei Ruse la Chișinău a fost declarat persona non grata pe teritoriul R. Moldova și urmează să părăsească țara noastră. Anunțul a fost făcut de Ministerul de Externe, după ce ambasadorul Federației Ruse în R. Moldova, Oleg Vasnețov, a fost convocat la sediul instituției pentru a-l informa despre decizia în cauză, scrie moldova1.md.

Potrivit MAE, măsura a fost luată drept răspuns la deschiderea de către Rusia a șase secții de votare în regiunea transnistreană.

Ambasadorului i-a fost exprimat protestul în legătură cu organizarea alegerilor prezidențiale din Federația Rusă pe teritoriul regiunii transnistrene a Republicii Moldova contrar poziției autorităților moldovenești. În acest context, ambasadorului Federației Ruse i-a fost înmânată nota prin care un colaborator al Ambasadei a fost declarat persoană indezirabilă (non grata) pe teritoriul Republicii Moldova și urmează să părăsească țara”, se arată în nota informativă.

Amintim că ambasadorul Federației Ruse la Chișinău, Oleg Vasnețov, a fost convocat pe 12 martie la Ministerul Afacerilor Externe. Potrivit instituției, diplomatului rus i-a comunicată poziția privind dezaprobarea deciziei referitoare la deschiderea secțiilor de votare ale Federației Ruse în regiunea transnistreană. La rândul său, Vasnețov, a declarat pentru presă că poziția Chișinăului este „nefondată” și că drepturile cetățenilor ruși din Republica Moldova trebuie respectate.

Menționăm că, în ultimii șase ani, nouă diplomați ruși au fost expulzați din Republica Moldova, urmate de acțiuni similare din partea Moscovei.

Cel mai recent caz a fost înregistrat în aprilie anul trecut, când un diplomat rus a fost expulzat de pe teritoriul Republicii Moldova pentru comportament necorespunzător.

Se ieftinește căldura în Chișinău și Bălți

Locuitorii municipiilor Chișinău și Bălți vor plăti mai puțin pentru agentul termic. Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a aprobat astăzi micșorarea tarifelor la căldură, dând curs demersurilor depuse de către SA „Termoelectrica” și SA „CET-Nord”, scrie radiomoldova.md.

Potrivit proiectului aprobat de ANRE, în municipiul Chișinău consumatorii deserviți de „Termoelectrica” vor achita 2 138 de lei/Gcal (fără TVA), în comparație cu 2 774 de lei/Gcal în prezent.

Consumatorii din municipiul Bălți, deserviți de CET-Nord, vor achita 2 245 de lei/Gcal (fără TVA), comparativ cu 3 215 lei/Gcal.

Noile tarife vor intra în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial.

Doi gemeni se zbat între viaţă şi moarte la spital, după ce s-au otrăvit cu medicamente
Articolul anterior
Foto! Feerie de iarnă la Castel Mimi. Vezi cum s-a desfășurat lansarea Târgului de Crăciun și prin ce a fost atât de special!
Articolul următor