VIDEO! Elon Musk pregătește lansarea roboților umanoizi Optimus. Aceștia vor ajunge și în casele oamenilor, ca să tundă iarba și să facă sex

Tesla se laudă cu planuri ambițioase de a folosi roboți umanoizi, cunoscuți sub numele de Tesla Bot sau Optimus, în fabricile sale, urmând ca la un moment dat să producă milioane de astfel de roboți pentru uz casnic și nu numai, scrie Reuters citat de digi24.ro.

Directorul executiv de la Tesla, Elon Musk, a dat vina pe dependența de roboții folosiți în fabrici pentru „iadul” prin care a trecut compania producătoare de mașini electrice acum patru ani, spunând că oamenii sunt mai buni decât roboții la executarea anumitor sarcini.

Cu toate acestea, în interiorul companiei din Texas este deja multă agitație pe seama faptului că se organizează tot mai multe ședințe despre roboți, potrivit unei surse care lucrează la Tesla. Musk a spus în timpul unui eveniment TED Talk că, în viitor, roboții ar putea fi folosiți în case, la gătit, la tunsul ierbii, la îngrijirea persoanelor vârstnice, putând chiar să joace rolul unui „prieten” sau al unui partener sexual de tip „catgirl” (fată-pisică). Afacerea cu roboți ar putea la un moment dat să devină mai profitabilă pentru Tesla decât vânzarea de mașini, potrivit lui Musk, care crede că viitorul companiei nu va fi limitat de producția de mașini electrice autonome.

Musk: Producția la scară largă a lui Optimus ar putea începe de anul viitor

Elon Musk a spus că Tesla va prezenta pe 30 septembrie, de „Ziua Inteligenței Artificiale”, un prototip al proiectului Optimus, un nume prin care se face aluzie la liderul puternic și binevoitor al Autoboților din seria de filme Transformers. Producția roboților ar putea începe anul viitor, a anunțat Musk. Ideea lui Musk de a introduce roboți de „uz general” în fabrici, casele oamenilor și oriunde ar fi nevoie de ei este privită cu mult scepticism de către experții, investitorii și analiștii din robotică. Musk trebuie să demonstreze mai întâi că tehnologia existentă se ridică la un nivel care să justifice o astfel de investiție majoră.

Tesla folosește deja sute de roboți proiectați special pentru asamblarea de mașini. Roboții umanoizi se află în etapa de dezvoltare deja de mai multe decenii în cadrul companiei Honda Motor și a unității Boston Dynamics a companiei Hyundai Motor.

La fel ca mașinile care se conduc singure, roboții întâmpină probleme când au de-a face cu situațiile imprevizibile. Mașinile autonome s-au dovedit a fi mai problematice decât s-a crezut inițial și același lucru se poate spune într-o anumită măsură și la roboții umanoizi, potrivit șefului Echipei de Robotică Abilă a NASA, Shaun Azimi. „Dacă ceva neașteptat se întâmplă, a fi flexibil și robust în fața acestor tipuri de schimbări este foarte dificil”, a explicat Azimi. În timpul unui eveniment numit „Autonomy”, în 2019, Musk a promis că va produce 1 milion de robo-taxiuri până în 2020, dar Tesla nu a făcut până acum nicio astfel de mașinărie.

Oamenii au așteptări mari de la Optimus

Publicul prezent la evenimentele de prezentare ale Tesla, care se așteaptă ca Musk să arate că Optimus este la fel de capabil ca oamenii, va fi greu de impresionat dacă roboții săi demonstrează că pot îndeplini doar funcții de bază. Pentru a avea succes, Tesla trebuie să arate că roboții săi știu să facă multe lucruri pentru care nu au fost programați dinainte, a spus Nancy Cooke, profesor de ingineria sistemelor umane la Universitatea de Stat din Arizona. „Dacă îi face pe roboți să se plimbe de colo-colo sau să danseze, asta s-a mai făcut deja. Nu este foarte impresionant”, a spus Cooke.

Optimus va îndeplini inițial sarcini plictisitoare sau periculoase, precum transportul de piese grele, potrivit lui Musk, care a recunoscut că roboții umanoizi nu sunt destul de inteligenți pentru a naviga lumea reală fără să primească instrucțiuni explicite. Musk a spus însă că Tesla poate profita de expertiza pe care o are în domeniul inteligenței artificiale și a componentelor esențiale pentru a dezvolta și produce roboți umanoizi mai deștepți și mai ieftini.

Musk recunoaște că oamenii nu pot fi complet înlocuiți de roboți, nici măcar în fabrici

Jonathan Hurst, șeful departamentului de tehnologie de la Agility Robotics, o companie de roboți umanoizi fondată în 2015, a spus că tehnologia a ajuns acum într-un moment de cotitură. „Cu siguranță, o dovadă importantă a succesului este dacă se pot face bani din asta”, a spus Hurst pentru Reuters, referindu-se la eforturile companiei Tesla de a produce roboți umanoizi.

Analiștii sunt de părere că prezentările lui Musk sunt mai degrabă o reclamă decât un mod de a introduce un produs tangibil. „Totul face parte din [încercările de] distragere a oamenilor și de a le oferi un nou obiect strălucitor după care să alerge”, a spus și analistul Guidehouse Insights, Sam Abuelsamid.

„Investitorii nu sunt încântați de Optimus”, a spus Gene Munster, de la firma de capital de risc Loup Ventures, care deține acțiuni Tesla. „Este foarte improbabil ca [roboții umanoizi] să dea randament la scară largă. Este infinit mai greu decât în cazul mașinilor autonome”.

În timpul problemelor de producție întâmpinate de Tesla în 2018, însuși Musk a recunoscut că, în anumite cazuri, este mai eficient să ai pe cineva care se ocupă de procesul de asamblare decât să plătești tehnicieni care să se ocupe de mentenanța unor roboți complicați care să îndeplinească aceeași sarcină.

„Mâinile oamenilor sunt mult mai potrivite pentru a face asta”, a spus Musk despre procesul de izolare cu fibră de sticlă a bateriilor mașinilor electrice, potrivit Quartz. Inițial un robot numit „fluff bot” era programat să se ocupe de această sarcină, dar până și Musk a trebuit să recunoască faptul că unele activități sunt mai potrivite pentru mâinile oamenilor decât pentru brațele roboților.

Cod Galben de inundații la Nistru! Avertizările hidrologilor

Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS) a emis astăzi, 25 aprilie, Cod Galben de inundații în lacul de acumulare Dubăsari, râul Nistru.

Potrivit hidrologilor, în legătură cu mărirea deversării apei din lacul de acumulare Dubăsari (râul Nistru) până la 1.050 m3/s, în intervalul 25-29 aprilie, pe sectorul orașului Dubăsari – orașul Grigoriopol se vor menține nivelurile înalte, transmite Știri.md

De asemenea, se menționează că pe sectorul orașului Grigoriopol până la gura de vărsare va continua creșterea nivelului apei cu 0.50-1.10 m, față de nivelul din 25 aprilie (ora 08:00).

În acest sens, hidrologii avertizează că în locurile joase va avea loc ieșirea apei în luncă și este posibilă subinundarea terenurilor agricole.

Astfel, Serviciul Hidrometeorologic de Stat atenționează populația să fie prudentă. 

Cazul tinerei gravide ucisă cu sânge rece, abordat de deputați: ”A murit fiindcă e femeie”

Cazul omorului cu cruzime deosebită al tinerei Ana-Maria, însărcinată în luna a 6-a, a ajuns și în Parlament. Vicepreşedinta Legislativului, Doina Gherman, și-a exprimat solidaritatea cu familia fetei și a anunțat că la 30 aprilie, vor avea loc audieri publice privind „răspunsul sistemic al statului la cazuri de violență excepțional de grave”. „Victima nu are nicio vină. Este de datoria noastră să asigurăm că justiția prevalează în toate cazurile de violență. Ana-Maria a murit doar pentru că este femeie”, a subliniat Gherman, scrie unimedia.info.

„În contextul cazului tragic, soldat cu decesul victimei Ana-Maria, anunț audierile publice privind răspunsul sistemic al statului la cazuri de violență excepțional de grave, care vor avea loc în incinta Parlamentului, în data de 30 aprilie, ora 13:00.

În ultimii ani, chiar dacă RM a întreprins pași importanți în ceea ce privește asigurarea și protejarea drepturilor victimelor violenței în familie, dar și a infracțiunilor privind viața sexuală, se atestă că în cazul comiterii unui omor asupra femeiii, comis inclusiv în contextul unui act de violență în familie, act de violență sexuală, ură sau misoginie, cadrul normativ oferă o abordare generală, lipsită de individualizare, bazată pe caracteristici distincte.

În 2022, 24 de femei și-au pierdut viața, iar în 2023 au fost înregistrate 21 de cazuri de acest gen. Pornind de la importanța și sensibilitatea subiectului, facem apel către toate părțile interesate, în vederea necesității definirii juridice a fenomenului de femicid și măsurile care urmează a fi întreprinse, pentru protecția femeilor și fetelor din RM.

Victima nu are nicio vină. Este de datoria noastră să asigurăm că justiția prevalează în toate cazurile de violență. Ana-Maria a murit doar pentru că este femeie. Fiecare femeie din RM are dreptul să trăiască în siguranță, fie acasă, fie la muncă, fie pe stradă sau în orice alt loc. Ne exprimăm solidaritatea cu familia Anei-Maria, dar și cu toate femeile vicitime ale violenței în bază de gen și reconfirmăm angajamentul în lupta cu violența sub orice formă. Pe această cale invităm toate autoritățile responsabile, instituțiile publice, reprezentanții societății civile și partenerii de dezvoltare să participe la audierile publice”, a punctat Doina Gherman.

Tânăra a dispărut fără urmă, după ce a urcat într-un automobil, pe strada 31 august din oraș la data de 12 aprilie, ora 21:00, și a plecat într-o direcție necunoscută. Astfel, Poliția a solicitat ajutorul cetățenilor pentru a o găsi.

Ana-Maria Guja era însărcinată în a 6-a lună.

Care e calitatea aerului după praful saharian: Precizările Agenției de Mediu

Cu referire la norul de praf provenit din Deșertul Sahara, ce a cuprins teritoriul Republicii Moldova, Agenția de Mediu informează că în ziua de 24 și începutul zilei de 25 aprilie, în spațiul aerian al țării nu au fost identificate particule de praf de origine africană.

Potrivit Agenției de Mediu, nivelul de poluare a aerului atmosferic în municipiul Chișinău a revenit la fonul normal urban, fiind satisfăcător pentru sănătatea populației și a mediului întreg, transmite Știri.md

Meteorologii din România au anunțat că, în perioada 23-24 aprilie, o masă de aer cu particule de praf saharian va acoperi România și R. Moldova.

Norul a ajuns în Moldova în noaptea de 23 spre 24 aprilie. Așadar, în urma ploii nocturne, automobilele au rămas pline de nisip.  

„În perioada 23 aprilie, ora 09:00 – 24 aprilie, ora 13:00, circulaţia aerului, predominant sud-vestică, va favoriza avansul dinspre nordul Africii al unei mase de aer încărcată cu particule de praf de origine sahariană, către sud-estul Europei. Această masă de aer va fi deasupra României marţi şi în prima parte a zilei de miercuri”, se arată în comunicatul publicat de ANM.

 

Celebrele inele din jurul lui Saturn ar putea fi rămășițele unei luni
Articolul anterior
Scheletul înspăimântător al unei “femei vampir” a fost găsit într-un cimitir din Polonia. Avea o coasă în jurul gâtului și un lacăt la picior
Articolul următor