VIDEO! Momentul în care prezentatoarea TVR Eda Marcus află că nu va mai intră în direct la Eurovision

Prezentatoarea TVR Eda Marcus a publicat înregistrarea cu momentul ei de stupoare când află că organizatorul Eurovision nu i-a mai permis intrarea în direct pentru a anunța punctajul dat de juriul român.

Eda Marcus, reacție în scandalul de la Eurovision

„Aceasta este o înregistrare în timp real după ce ne-a fost refuzată intrarea în transmisiunea principală Eurovision pe motive tehnice. Înregistrarea aceasta este de fapt dovada că acele motive tehnice nu au existat, au fost doar un pretext. Au sărit pur şi simplu peste noi ca şi cand nu am fi existat”, a scris Eda Marcus, pe Instagram, acolo unde a și postat clipul.

În imagine se vede cum prezentatoarea e de-a dreptul șocată când află că nu va mai intra în direct. „Nu cred…”, spune ea.

Puteti privi momentul aici.

Totul, deși Marcus a participat la repetiţia de transmitere a rezultatului juriului, fără să i se comunice că ar fi vreo problemă.

Ediție Eurovision cu scandal, anul acesta

Uniunea Europeană de Radio şi Televiziune (EBU), organizatorul Eurovision, a anunțat după încheierea ediției din acest an că juriile din șase țări au fost eliminate din calculul final al notelor după ce un observator independent a detectat „anumite tipare de vot incorecte în rezultatele din șase țări” la votul din semifinale.

Nu a precizat care anume sunt statele respective, dar un site specializat a aflat că e vorba de România, Moldova, Azerbaidjan, Polonia, San Marino și Muntenegru.

În schimb, Televiziunea Română a acuzat EBU a schimbat fără explicații votul juriului din România. Astfel, punctajul maxim dat de juriul din România Republicii Moldova a ajuns la Ucraina.

„Regulile au fost schimbate în timpul jocului, fără ca participanții să fie anunțați în prealabil, aceștia aflând în timpul transmisiunii că unele voturi ale juriilor naționale au fost modificate de organizator. În acest context ieșit din comun, care ne-a surprins neplăcut, TVR a solicitat organizatorilor ESC să ne furnizeze, în mod oficial, motivele concrete pentru care au înlocuit punctajul juriului din România cu un “substitut” calculat într-un mod netransparent. În funcție de răspunsul care ne va fi trimis, TVR își rezervă dreptul de a lua măsuri pentru corectarea situației create” a transmis TVR, într-un comunicat.

Eurovision 2022 a fost câștigat de Ucraina.

sursa: www.b1tv.ro

Școlile din Capitală, supraaglomerate: 43 de copii într-o clasă

În timp ce școlile din sate rămân pustii, cele din Capitală sunt suprasolicitate. 12 licee din Chișinău au în medie 34 de copii într-o clasă, iar unele, și peste 40, la primare. Autoritățile locale vor să redeschidă școlile abandonate anterior sau să construiască anexe la cele mai solicitat.

În clasa învățătoarei Maria Buruiană de la Liceul „Mihai Viteazul” din Capitală sunt 43 de elevi. Fiecare centimetru a fost calculat pentru ca toți elevii să încapă în bănci, transmite Știri.mdcu referire la europalibera.org.

„Niciodată nu mă așez la scaun. Mereu fac cercul în jurul clasei, apoi printre rânduri”, spune Maria Buruiană. 

Profesoara în vârstă de 72 de ani recunoaște că este greu să lucrezi cu un număr mare de copii și are deja unele semne de oboseală profesională. 

„Mă trădează vocea, pentru că e o boală cronică de la vorbă multă. La seria cealaltă au fost 48 de copii”, susține profesoara.

Liceul „Mihai Viteazul” are două săli de sport, bazin de înot și săli de dans, de aceea și este atractiv. An de an, numărul elevilor este în creștere, acum fiind circa 1.900 de elevi. 

„La noi e în creștere. (…) Chiar este prevăzut peste 2.000, după numărul solicitărilor și acele prognoze. Este complicat pentru cadrele didactice, îndeosebi cele tinere, care încă nu sunt obișnuite să muncească cu un număr mare de copii”, spune directorul liceului, Nelly Berezovschi. 

O situație similară este și la Liceul „Liviu Deleanu”, unde învață aproape 1.900 de elevi, deși capacitatea este de 1.200. 

„Se întâmplă să refuzăm părinți, evident. De exemplu, anii precedenți, și un an în urmă, doi, trei, numărul de solicitanți era dublu față de numărul de locuri pe care le aveam noi disponibile. Acesta este maximum. Nu putem înmatricula mai mulți elevi, noi am utilizat toate spațiile posibile”, spune directorul Liceului „Liviu Deleanu”, Ala Gherman. 

Școlile au și de câștigat, pentru că sunt finanțate în funcție de numărul elevilor. Liceul „Liviu Deleanu” are un buget de 43 de milioane de lei. Administrația și-a permis să izoleze clădirea, să instaleze panouri solare și să schimbe sistemul de ventilare. 

Potrivit Direcției Educație Chișinău, în anul de studii 2023-2024, în școlile din Capitală erau doar 102.000 de elevi, cu 5.000 mai mult decât în anul precedent. Circa 2.000 de elevi sunt refugiați ucraineni. 

„Noi avem anumite zone supraaglomerate din cauza că atunci când a fost planificată zona, orașul, nu erau atât de multe spații de locuit și o școală era de ajuns. Avem situația de pe Alba Iulia, bulevardul Moscovei, unde există mai puține școli decât solicitări”, susține Andrei Pavaloi, șef interimar al Direcției Educație Chișinău. 

Drept soluție, autoritățile încearcă să renoveze școlile abandonate. 

„Am mers pe două segmente. Primul segment este redeschiderea unor instituții care au fost abandonate. Asta ar fi una dintre soluții. De asemenea, am solicitat să fie deschise linii bugetare suplimentare pentru redeschiderea unor instituții noi”, mai spune Andrei Pavaloi. 

La Chișinău, în prezent, sunt 150 de școli. Ultima dată, o școală la Chișinău a fost construită în anul 1997. Este vorba despre Liceul „George Călinescu”. 

Meserii de aur! Te angajezi imediat, pe bani buni. Cu mii de posturi disponibile, companiile din România încă nu reușesc să găsească oameni

Cu mii de posturi disponibile pe piața muncii, companiile din România încă nu reușesc să găsească oameni. În ciuda eforturilor depuse în procesul de recrutare, există anumite calități și competențe care rămân greu de găsit în rândul candidaților disponibili, scrie evz.ro.

Conform eJobs România, cel mai important portal de recrutare de forță de muncă din România, inginerii de construcții, reprezentanții de vânzări, contabilii și inginerii de producție sunt printre cele mai dificile poziții de ocupat pentru angajatori.

Potrivit Salario, comparatorul de salarii creat de eJobs, următoarele sunt salariile medii oferite pentru aceste poziții:

– Inginer construcții: 6.000 de lei net

– Reprezentant de vânzări: 4.000 de lei net

– Contabil: 4.200 de lei net

– Inginer producție: 5.000 de lei net

Conform datelor furnizate de Institutul Național de Statistică (INS), câștigul salarial mediu net pe teritoriul țării a înregistrat o valoare de 4.859 de lei în luna ianuarie.

Cererea e în creștere pe piața muncii

„Cererea pentru astfel de specialiști a crescut în ultimii ani, depășind oferta disponibilă pe piață. Acest fenomen evidențiază o necesitate pentru companii de a-și adapta strategiile de recrutare, pentru a face față cererii tot mai mari de profesioniști calificați în domeniu”, spune Roxana Drăghici, șeful de vânzări al eJobs România, citat de libertatea.ro.

Cu toate acestea, Drăghici avertizează că nivelul salariilor depinde de locație, mărimea companiei și domeniul de activitate. În plus, pentru aceste poziții, candidații trebuie să aibă anumite specializări și experiență relevantă, care, în funcție de nivel, pot influența semnificativ nivelul salarial.

Peste 25.000 de locuri de muncă în sezonul angajărilor estivale și de Paște

Pe de altă parte și sezonul angajărilor estivale și de Paște aduce vești încurajatoare în ceea ce privește piața locurilor de muncă. Conform unui comunicat al platformei eJobs, în ultima lună au fost postate nu mai puțin de 25.000 de locuri de muncă.

Dintre acestea, mai mult de 3.500 sunt în domeniul turismului și HoReCa, care se clasează ca al doilea cel mai activ sector în privința angajărilor, după retail. O treime din locurile de muncă disponibile în turism și HoReCa sunt destinate străinătății, cu angajatori din afara țării în căutarea candidaților români dispuși să se mute, cel puțin până în toamnă.

Cea mai mare cerere de personal vine din partea companiilor din industria turistică din Grecia, care au anunțat peste 1.000 de poziții vacante în ultima lună pe platforma eJobs. La o distanță semnificativă de Grecia se află Germania, Italia, Finlanda, Qatar, Arabia Saudită, Emiratele Arabe și Marea Britanie.

Un copil, rătăcit la Comrat, găsit și ajutat de carabinieri 

Astăzi, 25 martie, angajații Direcției Regionale „Sud” ai Inspectoratului General de Carabinieri, responsabili de menținerea ordinii și siguranței publice în municipiul Comrat, au observat un minor care se deplasa pe o stradă fără supraveghere.

”Carabinierii au intervenit pentru a întreba copilul de ce este singur și dacă are nevoie de ajutor. În timpul conversației, minorul a menționat că s-a rătăcit de părinți.

Datorită măsurilor întreprinse de carabinieri, a fost identificat unul dintre părinți și, în scurt timp, copilul a fost reunit cu familia sa.

Recomandăm cetățenilor să se adreseze celei mai apropiate patrule de carabinieri sau să apeleze numărul 112 în cazul în care observă persoane aflate în dificultate sau copii fără supraveghere, în scopul prevenirii unor tragedii.”, anunță Inspectoratul General de Carabinieri al MAI.

Ronan Keating revine în România, cu un super show în cadrul We Love Music Festival
Articolul anterior
Soldați ucraineni, ajunși la granița cu Rusia: „Domnule președinte, am reușit!”
Articolul următor