Mariupol, cel mai bombardat oraș din Ucraina, s-a transformat în ruine. Un clip video filmat din dronă și distribuit masiv pe rețelele sociale a arătat ce a mai rămas din orașul-port la Marea Azov.

Batalionul Azov, o grupare pe care rușii o consideră formată din neo-naziști, a postat o înregistrare video pe Twitter care arată dezastrul din Mariupol.
Distrugerile provocate de bombardamentele rusești sunt masive în Mariupol. Din orașul asediat deorțele rusești de săptămâni întregi nu a mai rămas aproape nimic.
„Acesta este Mariupol astăzi. Ca un oraș mort, doborât de inamic. Dar va trăi. Oamenii respiră acolo – flămânzi, în subsolurile caselor în flăcări. Inimile lor încă bat sub dărâmături în speranța mântuirii. Mariupol suferă. Cu toate acestea, el este încă o ființă vie, care așteaptă să fie salvată”, a scris gruparea pe Twitter lângă textul care însoțește clipul video.
Це Маріуполь сьогодні. Наче мертве, розстріляне ворогом місто. Але воно ще живе. Там дихають люди – голодні, в підвалах догораючих будинків. Їх серця ще б'ються під завалами з надією на порятунок. Маріуполь відчуває біль. Проте він все ще живий організм, який чекає на порятунок. pic.twitter.com/3aSjBitmXq
— АЗОВ (@Polk_Azov) March 23, 2022
Care e acum situația în Mariupol
Potrivit BBC, 300.000 de locuitori sunt blocați în oraș, fără să aibă energie electrică, apă curentă sau încălzire.
Aceeași sursă scrie că cei care încă locuiesc în oraș își petrec cea mai mare parte a timpului în adăposturi și subsoluri, în timp ce Rusia își continuă invazia asupra orașului.
Primarul orașului Mariupol, Vadym Boychenko, a spus pentru BBC săptămâna trecută că peste 80% din clădirile rezidențiale au fost fie avariate, fie distruse, iar o treime dintre ele nu mai pot fi reparate.