200 kg de pește viu care era păstrat în condiții antisanitare a fost depistat de polițiști în secţia comercială şi de producere a unui magazin din centrul Capitalei.
Totodată, în cadrul verificărilor s-a constatat prezenţa în încăpere și a unor obiecte străine, dar şi o partidă de fileu de peşte neetichetat. La solicitarea polițiștilor, administratorul nu a putut prezenta toate actele privind originea și proveniența peştelui şi a produselor din peşte. Deocamdată, au fost întocmite procese verbale cu privire la contravenții, iar directorul întreprinderii riscă o amendă în mărime de până la 15 000 lei.