Video! În Shanghai a fost inaugurată o clădire spectaculoasă inspirată de sculptura „Coloana infinitului” a lui Constantin Brâncuși

Un zgârie-nori inspirat de ,,Coloana Infinitului” a sculptorului român Constantin Brâncuşi, care va funcţiona ca o clădire de birouri, a fost inaugurat în Shanghai, China, potrivit archdaily.com, citată de gândul.info.

separator
Clădirea Soho Gubei, construită de Kohn Pedersen Fox Associates, arată ca un obelisc cu suprafeţe ondulate, cu un profil în zigzag, similar sculpturii lui Brâncuşi.

Soho Gubei, situat în parcul central Hongqiao şi care ar putea deveni un simbol al cartierului de clădiri de birouri din Shanghai, are 38 de etaje, primele 12 de la bază fiind dedicate magazinelor şi unei parcări. La cel mai înalt nivel se găsesc o grădină, alte spaţii deschise şi restaurante. Oraşul Shanghai este dominat de zgârie-nori, dar Soho Gubei face parte dintre puţinele construcţii de acest tip care au mizat pe simplitatea sculpturală, potrivit celor de la archdaily.com.

Soho Gubei, inaugurată pe 28 februarie, a fost concepută de KPF, o companie care s-a mai remarcat prin alte clădiri de acest tip: Tour First din Paris, Franţa, Lotte World Tower din Seul, Coreea de Sud, CITIC Tower din Beijing şi Ping An Finance Centre din Shenzhen, China.

„Coloana Infinitului” (Coloana fără sfârşit) face parte din Ansamblul Monumental din Târgu-Jiu creat de Constantin Brâncuşi şi inaugurat în 1938. Coloana are o înălţime de 29,35 metri şi este compusă din 16 module octaedrice suprapuse, respectiv având la extremităţile inferioară şi superioară câte o jumătate de modul. Întregul ansamblu monumental este un omagiu adus eroilor căzuţi în timpul Primului Război Mondial.

Proiect-pilot în Republica Moldova. Locuințe reabilitate energetic, cu bani europeni

În cadrul unui proiect-pilot finanțat de Uniunea Europeană, locuințele a 13 familii din zone rurale vor fi reabilitate energetic. Contractele de finanțare au fost semnate pe 10 februarie, la Chișinău. Aceste case vor fi primele care vor beneficia de lucrări de modernizare, dintr-un total de 180 de locuințe incluse în program, scrie evz.ro.

Conform Centrului Național pentru Energie Durabilă (CNED), primele proiecte vor fi puse în aplicare în localități din raioanele Călărași, Strășeni și Telenești. Uniunea Europeană a alocat un milion de euro pentru cele 180 de gospodării incluse în proiectul-pilot.

Acces direct la fonduri guvernamentale pentru îmbunătățirea eficienței energetice

„Acest lucru înseamnă și facturi mai mici pentru populație, și o economie mai competitivă. Totodată, aceste investiţii vor crea noi locuri de muncă şi vor crea noi oportunităţi economice”, a declarat Carolina Novac, secretară de stat la Ministerul Energiei.

„Este pentru prima dată când populația din Republica Moldova beneficiază de acces direct la programe guvernamentale de finanțare pentru eficiența energetică. Aceste programe răspund nevoilor urgente ale gospodăriilor vulnerabile și susțin obiectivele naționale pentru un viitor mai sustenabil, cu economii semnificative la facturile de energie. În continuare, CNED va organiza licitații pentru lucrările necesare”, a menționat Ion Muntean, directorul CNED.

„Locuințele vor consuma mai puțină energie și vor oferi confort și demnitate familiilor. Criza energetică a arătat importanța utilizării responsabile a energiei, iar toți cetățenii Republicii Moldova trebuie să participe la acest efort. UE sprijină Republica Moldova, aducând eficiența energetică mai aproape de fiecare locuință. Astfel, asigurăm o tranziție verde echitabilă, fără a lăsa pe nimeni în urmă”, a precizat Jānis Mažeiks, Ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova.

Pas important pentru eficiența energetică și sprijinirea comunităților vulnerabile

Semnarea primelor contracte este un pas important pentru Republica Moldova. Aceasta va ajuta la îmbunătățirea eficienței energetice și la sprijinirea comunităților vulnerabile. Fondurile vor permite implementarea de soluții eficiente pentru locuințe.

Printre măsuri se numără instalarea centralelor termice pe biocombustibili solizi. Se va face și izolația termică a pereților, acoperișului și subsolului. De asemenea, va fi modernizat sau instalat un sistem de încălzire a apei menajere.

Proiectul „Eficiență Energetică și Energii Regenerabile în Republica Moldova” beneficiază de finanțare din partea Ministerului Federal German pentru Cooperare Economică și Dezvoltare, Uniunii Europene și Norvegiei. Implementarea acestuia se realizează prin Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei.

Tragedie la Leova: Un tânăr de 19 ani a ars de viu într-o casă. 

Un tânăr a murit, după ce locuința în care se afla a fost cuprinsă de flăcări. Tragedia a avut loc în după-amiaza zilei de ieri, 11 februarie, în jurul orei 15:49, în localitatea Iargara, din raionul Leova, susțin sursele PulsMedia.MD din cadrul IGSU.

Victima s-a dovedit a fi un tânăr de 19 ani, care din cauza unor probleme locomotorii era țintuit la pat. În odaia în care acesta se afla a izbucnit un incendiu, care s-a stins de la sine, până la intervenția pompierilor.

Cadavrul carbonizat al tânărului a fost scos din casa cuprinsă de flăcări de către oamenii din localitate. Preliminar, s-a stabilit că incendiul ar fi izbucnit din cauza imprudenții.Oamenii legii cercetează cazul pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs tragedia.

Zeci de țări au semnat, la Paris, acordul pentru o inteligență artificială „etică”. Cine nu s-a raliat acordului

Un număr de 61 de ţări se aliază pentru dezvoltarea unor proiecte de inteligență artificială „deschisă, incluzivă şi etică”. China, Franţa şi India se numără printre statele semnatare ale declarației comune, adoptate la finalul summitului privind inteligența artificială desfășurat la Paris, și care militează pentru un dialog global și o coordonare mai strânsă în ceea ce privește acest domeniu, scrie digi24.ro

Potrivit acordului, tehnologia trebuie să fie mai accesibilă.

Statele Unite ale Americii şi Regatul Unit al Marii Britanii nu s-au raliat ideilor acordului. Reuniunea din capitala Franței a reunit lideri globali, directori din industria tehnologiei și oameni de știință, care au discutat despre impactul AI asupra securității internaționale. De asemenea, summit-ul a fost ocazia perfectă pentru stabilirea unor noi parteneriate și proiecte.

Co-prezidat de președintele francez Emmanuel Macron și de premierul indian Narendra Modi, evenimentul a avut loc într-un moment în care țări precum SUA și China concurează pentru supremația în domeniul AI.

150 de miliarde euro pentru „campionii AI”

Un grup de 20 de mari corporații, firme și startup-uri a susținut un plan de investiție de 150 de miliarde euro în inteligența artificială europeană în următorii 5 ani. Inițiativa, condusă de firma de capital de risc General Catalyst, își propune să reducă decalajul dintre investitori și startup-uri pentru a „valorifica întregul potențial al Europei în AI”. Grupul va colabora și cu executivul comunitar de la Bruxelles pentru „crearea unui cadru de reglementare AI mult simplificat”, iar un grup select de directori generali va începe discuții pentru accelerarea adoptării AI.

„Profitând de acest moment, acționând cu intenție și colaborând profund, Europa poate valorifica o oportunitate generațională prin asumarea unui rol de lider în AI aplicată, integrând-o în baza noastră industrială pentru a spori productivitatea, reziliența și suveranitatea economică”, a declarat Jeannette zu Fürstenberg, director al General Catalyst.

Peste 60 de companii europene au aderat la această inițiativă, printre care producătorul de cipuri ASML, Airbus, Mistral AI, Siemens, Spotify, Volkswagen și L’Oréal Group.

Cristina Gheiceanu a dezvăluit detalii despre naștere: ,,Ultimele 6-7 ore au fost cele mai intense din viața mea”
Articolul anterior
Iarna nu a plecat încă? În Moldova se așteaptă îngheț și ninsoare
Articolul următor