VIDEO! Televiziunile rusești o discreditează pe regina Elisabeta cu un fake news grosolan

Olga Skabaeva, una dintre cele mai cunoscute prezentatoare TV din Rusia, a prezentat o înregistrare video filmată cu decenii înainte de nașterea reginei Elisabeta a II-a, afirmând că ea este cea care apare în filmare într-o tentativă halucinantă de a defăima pe fosta regină a Regatului Unit.

Momentul a fost remarcat de jurnalista americană Julia Davis, aceasta subliniind că înregistrarea a fost filmată cândva între 1899 și 1900, cu mai bine de două decenii înainte ca regina Elisabeta a II-a să se nască (1926).

Pentru a înțelege cum era [regina] Elisabeta, această filmare o arată cum era în anii când era mai tânără. Așa le dădea ea mâncare copiilor înrobiți în Africa. Uitați-vă doar la acea bunătate, de parcă erau animale într-o grădină zoologică”, spune Skabaeva, supranumită „păpușa de fier” a președintelui Vladimir Putin.

„Această înregistrare video este reprezentativă pentru modul în care Occidentul și anglo-saxonii se comportă față de tot restul lumii”, mai spune ea.

Comentariile sale vin în contextul în care Rusia încearcă să își extindă influența în Africa după sancțiunile istorice impuse de Occident împotriva economiei ruse. Una dintre afirmațiile prin care propaganda Moscovei încearcă să curteze liderii africani este că, spre deosebire de țările occidentale, Rusia nu a avut niciodată colonii (o poziție cu care istoricii nu sunt tocmai de acord).

Cozi de kilometri la sicriul reginei Elisabeta a II-a

Britanicii și oameni din întreaga lume aflați în Marea Britanie au așteptat vineri la cozi de până la 8 kilometri pentru a-și lua rămas-bun de la regina Elisabeta a II-a, sicriul acestuia fiind depus la Westminster Hall din Londra după ce a fost transportat miercuri aici de la Palatul Buckingham.

Sicriul urmează să rămână aici până luni, când va avea loc înmormântarea fostului monarh britanic la ora locală 19:30 (21:30 ora României).

Regele Charles al III-lea va găzdui weekendul acesta lideri din întreaga lume și membri ai familiilor regale la Palatul Buckingham în ajunul înmormântării reginei ca parte a uneia dintre cele mai mari recepții oficiale de stat britanice din istorie.

Șefii de stat vor sosi la Londra pe tot parcursul weekendului pentru a-i aduce un omagiu reginei Elisabeta a II-a, cel mai longeviv monarh din istoria Imperiului și Regatului Britanic.

Fiecare țară care are legături diplomatice cu Marea Britanie (cu excepția Rusiei și Belarusului), a fost invitată să trimită câte un reprezentant, în timp ce regi și regine din Țările de Jos, Norvegia și Spania se vor număra printre membrii familiilor regale europene care vor fi prezenți.

De altfel, purtătoarea de cuvânt a ministerului rus de Externe Maria Zaharova a avut joi o reacție virulentă față de neinvitarea Rusiei la funeralii, denunțând atitudinea „blasfemiatoare” și „imorală” a Marii Britanii.

Comentariile sale au venit în contextul în care jurnaliștii de investigație ruși de la Meduza tocmai publicaseră joi un material care vorbește despre îngrijorările tot mai mari ale președintelui rus Vladimir Putin cu privire la consumul excesiv de alcool în administrația sa și guvernul rus.

sursa: www.hotnews.ro

Caz tragic la Ciocana! Un copil de 8 ani s-ar fi sinucis prin împușcare

Aseară, în jurul orei 22:30, polițiștii de la Ciocana au fost sesizați de părinții unui copil despre faptul că fiul lor de 8 ani s-ar fi sinucis prin împușcare.

La fața locului, oamenii legii au stabilit preliminar că părinții minorului ar fi ieșit afară, iar băiatul a rămas singur acasă.

Când s-au reîntors, părinții au depistat cadavrul băiatului și imediat au alertat poliția.

Corpul neînsuflețit al copilului a fost examinat de către medicul legist. La fața locului a fost solicitată și Secția specializată a Centrului tehnico-criminalistic și Expertize judiciare pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.

În urma verificărilor s-a constatat că pistolul de model Baikal 442 era deținut legal de tatălui minorului şi era păstrat în safeu, iar băiatul ar fi găsit cheia și a avut acces la armă.

Polițiștii au iniţiat o anchetă.

 Maia Sandu îi invită pe toți cetățenii să sărbătorească împreună Ziua Europei, pe 9 Mai

Președintele Maia Sandu a venit cu un îndemn către toți cetățenii în care îi invită să sărbătorească împreună Ziua Europei.

Pe 9 mai 1950 s-a pus piatra de temelie pentru pacea și unitatea de care se bucură țările din Uniunea Europeană de 7 decenii. Pe 9 mai sărbătorim și în Moldova Ziua Europei – sărbătorim năzuința noastră de a face parte din familia europeană și drumul nostru către o viață în bunăstare, siguranță și bună înțelegere pentru toți moldovenii.

Vă invităm pe toți, alături de familie și prieteni, să celebrăm împreună Ziua Europei în Piața Marii Adunări Naționale la un eveniment organizat de Guvernul Republicii Moldova în colaborare cu delegația Uniunii Europene. Vom discuta despre lucrurile cu care se mândrește Moldova, veți avea ocazia să vorbiți cu cabinetul de miniștri, să vizitați alături de copii Casa Guvernului, să aflați despre proiectele prin care construim Moldova Europeană și să vă bucurați de concertul din seara de 9 mai.Europa ești Tu! Moldova Europeană suntem Noi!”, scrie președintele într-o postare.

Gazul s-ar putea ieftini cu 8% sau mai mult. Moldovagaz va expedia o solicitare ANRE

Tarifele la gazele naturale ar putea fi reduse, în Moldova. Șeful Moldovagaz, Vadim Ceban, a declarat pe 25 aprilie în cadrul unei emisiuni de pe N4 că pe 26 aprilie compania va trimite o solicitare în acest sens către Agenția Națională de Reglementare în Energie (ANRE). Potrivit lui Vadim Ceban, Moldovagaz va cere o reducere a tarif cu circa 8% (aproximativ 1,15 lei) sau mai mult, scrie NM.md.

„Vineri ne vom adresa ANRE cu solicitarea de a reduce tariful la gaz pentru consumatorii casnici și industriali. (…) Mâine vom anunța mărimea tarifului solicitat. (…) Pot spune cu siguranță că tariful va scădea cu aproximativ 8% (circa 1,15 lei) sau mai mult”, a spus Vadim Ceban.Amintim că, ultima dată, tariful a fost modificat pe 23 februarie. Atunci, prețul la gaz pentru consumatorii casnici a fost redus de la 18,07 lei (inclusiv cu TVA) la 14,47 lei per metru cub, cu TVA inclus.

VIDEO! Inundații puternice în centrul Italiei: Șase oameni au murit
Articolul anterior
Pedepse cu închisoarea pentru forțarea ucrainenilor ca să accepte pașapoarte rusești în teritoriile ocupate
Articolul următor