VIDEO! Un bărbat din Iaşi a ţinut timp de trei ani, în podul casei, un coif vechi de 2.500 de ani în valoare de peste 400.000€

Radu Zaina, un bărbat din comuna Alexandru Ioan Cuza din Iaşi, a ţinut timp de trei ani, în podul casei sale, într-o pungă, un coif corintic vechi de 2.500 de ani, în valoare de peste 400.000 de euro.

Totul a început în urmă cu trei ani, atunci când bărbatul, în vârstă de 51 de ani, din comuna din Iaşi a mers la scăldat împreună cu alţi săteni. La un moment dat, pe fundul râului, bărbatul a simţit ceva metalic şi a adus la suprafaţă un coif corintic, respectiv o bucată de istorie veche de 2.500 de ani, mai exact din secolul VI-V înainte de Hristos.

În aceeaşi perioadă, casa de licitaţii Sotheby’s din New York vindea un coif asemănător pentru un preţ de 212.500 de dolari.

„În urmă cu vreo trei ani, mă aflam la scăldat împreună cu mai mulţi. Siretul trece foarte aproape de localitatea noastră. Am intrat în apă în jurul orei 14. Am intrat până la brâu. La un moment dat, cum călcam fundul apei, am agăţat cu un picior ceva de tablă.

M-am băgat în apă şi am ridicat obiectul respectiv. Am crezut iniţial că este un craniu de om. Coiful era plin de mâl galben în interior, cel mai probabil a fost adus de vreo viitură, de departe. Am mers la mal şi l-am spălat bine. Apoi m-am decis să îl duc la poliţie”, a declarat Radu Zaina pentru ziaruldeiasi.ro.

Trimis acasă de poliţistul din sat cu tot cu coiful de peste 400.000 de euro

Bărbatul a explicat că a mers cu artefactul la Poliţie, însă ajutorul de şef de post din comună l-a trimis acasă pentru că nu a ştiut ce este coiful şi nici nu s-a complicat să ceară expertizarea acestuia.

Astfel, Radu Zaina a mers acasă cu coiful corintic vechi de 2.500 de ani, l-a pus într-o pungă şi apoi l-a depozitat în podul casei.

Zvonul că bărbatul din comuna Alexandru Ioan Cuza din Iaşi are în pod o adevărată comoară s-a dus, iar după trei ani, poliţiştii care anchetau un dosar de furt dintr-un sit arheologic au făcut o percheziţie în casa bărbatului.

Coiful de 400.000 de euro, recuperat după o percheziţie

„Un coif corintic din bronz, datat în sec. VI – V î. Hr., susceptibil să aparţină patrimoniului cultural național, a fost descoperit în urma a două percheziții desfășurate ieri, 12 ianuarie, de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale.

La data de 12 ianuarie a.c., în baza investigațiilor desfășurate, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț au efectuat două percheziții, în municipiul Roman și în județul Iași, la domiciliile unor persoane bănuite de comiterea infracțiunilor de furt din sit arheologic și tăinuire. 

Activitățile s-au desfășurat în cadrul unui dosar penal instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman.

În urma descinderilor desfășurate în localitatea Alexandru Ioan Cuza din județul Iași, la locuința unui bărbat de 51 de ani, polițiștii au descoperit un coif corintic din bronz, datat după analogii în secolul VI – V î.Hr., susceptibil a fi clasat în patrimoniul cultural național al României.

Bunul ar fi fost descoperit de bărbatul în cauză în albia râului Siret. 

Acesta a fost ridicat de polițiști, urmând a fi supus unei expertize de specialitate.  La activități au participat polițiști din cadrul Secției de Poliție Rurală Ion Creangă și criminaliști din cadrul Poliției municipiului Roman”, se arată într-o informare a Poliţiei.

Încep pregătirile pentru încoronarea regelui Charles

Coroana Sf. Edward, piesa centrală a bijuteriilor monarhiei britanice, a părăsit Turnul Londrei, unde este de obicei expusă publicului, pentru a fi modificată pentru încoronarea regelui Charles al III-lea, a anunţat sâmbătă Palatul Buckingham, scrie AFP, citat de Agerpres. Palatul Regal o descrie ca „cea mai importantă şi cea mai sacră dintre toate coroanele”, fiind şi deosebit de grea de purtat: cântăreşte mai mult de două kilograme.

Deosebit de grea de purtat – mai mult de două kilograme -, deşi a fost transformată în 1911, această coroană este „cea mai importantă şi cea mai sacră dintre toate coroanele”, conform descrierii ei făcute pe site-ul palatului regal.

Folosită doar pentru încoronări – purtată ultima dată în 1953 de regina Elisabeta a II-a -, ea a fost făcută pentru cea a lui Charles al II-lea în 1661, pentru a înlocui coroana medievală care a fost topită de parlamentari în 1649 după execuţia lui Charles I.

Această coroană din aur masiv este încrustată cu pietre semipreţioase, în special rubine, ametiste şi safire, şi ornată cu o tocă de catifea violetă, tivită cu blană de hermină. Este expusă împreună cu bijuteriile coroanei, care văd peste un milion de vizitatori în fiecare an.

Coroana a părăsit Turnul Londrei pentru ca „lucrările de modificare” să poată începe, potrivit Palatului Buckingham, presa evocând o redimensionare.

Fără a fi o replică exactă a coroanei medievale dispărute – despre care se ştie că ar fi aparţinut regelui Edward Confesorul (secolul al XI-lea) – are cele patru cruci, cele patru flori de crin şi două arcade.

În timpul ceremoniei, Charles al III-lea va purta şi Coroana imperială de stat

În timpul ceremoniei, Charles al III-lea va purta, de asemenea, Coroana imperială de stat pe care monarhii o poartă în mod tradiţional când ies pe uşile Westminster Abbey.

Creată pentru încoronarea regelui George al VI-lea – tatăl Elisabetei a II-a – în 1937, această coroană de ceremonial este folosită şi la deschiderea anului parlamentar.

Cântărind cu puţin peste un kilogram pentru o înălţime de 31,5 centimetri, această coroană impunătoare este încrustată cu 2.868 de diamante, 17 safire, 11 smaralde, 269 de perle şi patru rubine.

Devenit rege odată cu moartea mamei sale, regina Elisabeta a II-a la vârsta de 96 de ani, pe 8 septembrie, Charles, care a împlinit 74 de ani pe 14 noiembrie, va fi încoronat într-o ceremonie „îndreptată spre viitor”, fiind înrădăcinată, în acelaşi timp, ” în lunga tradiţie şi fastul monarhiei”, conform Palatului Buckingham.

Potrivit presei britanice, încoronarea, marcată de o sărbătoare legală pe 8 mai, va fi mai scurtă şi mai puţin costisitoare decât cea a mamei sale. Acesta din urmă a durat mai bine de trei ore, în prezenţa a 8.251 de invitaţi.

sursa: www.observatornews.ro

Leo Messi, după meciul cu numărul 1.000 din carieră: „Nici nu ştiam. Am trăit emoţii incredibile”

Argentinianul Lionel Messi a declarat că a trăit emoţii incredibile la meciul cu Australia şi este bucuros că a putut sărbători alături de fani partida 1.000 din carieră, la Cupa Mondială din Qatar. „Am aflat că este al 1.000-lea joc al meu, nu ştiam. Profit de aceste momente, trăiesc din plin tot ceea ce trecem şi mă bucur foarte mult că am făcut acest mic pas mai aproape de scopul nostru”, a declarat Messi la finalul meciului. 

„Am aflat că este al 1.000-lea joc al meu, nu ştiam. Profit de aceste momente, trăiesc din plin tot ceea ce trecem şi mă bucur foarte mult că am făcut acest mic pas mai aproape de scopul nostru. A fost un meci foarte greu şi ştiam asta.

Jucasem cu doar trei zile mai devreme şi nu prea aveam timp să ne odihnim. Am fost puţin îngrijoraţi de asta, dar am rezistat, chiar dacă am suferit la final. Acum, ne aşteaptă un nou meci complicat. Vor încerca să nu ne lase mingea. Dar este Cupa Mondială, meciurile vor deveni din ce în ce mai grele”, a spus Messi, la finalul partidei cu Australia.

Messi le mulţumeşte fanilor Argentinei

El a vorbit şi despre fanii Argentinei din Qatar: „Sunt emoţii incredibile să poţi împărtăşi această fericire cu ei. Sunt acolo pentru fiecare meci, ne încurajează tot timpul şi ştim că şi cei din Argentina sunt alături de noi, chiar dacă nu au putut veni cu toţii.

Atmosfera a fost superbă, simţim dragostea pentru echipă. Aveam doar trei zile de odihnă, dar eram foarte entuziasmaţi să cântăm în faţa unui astfel de public, pentru că ne dau energie. Este incredibil”.

Echipa naţională a Argentinei a învins, sâmbătă, naţionala Australiei, scor 2-1, în optimile Cupei Mondiale de fotbal. În sferturi, Argentina va întâlni Ţările de Jos.

Poliţia moravurilor din Iran a fost desfiinţată, la trei luni după moartea Mahsei Amini

Procurorul general al Iranului, Mohammad Jafar Montazeri, a anunţat că Poliţia moravurilor a fost desfiinţată de autorităţile competente, a informat duminică agenţia de presă Isna, transmite news.ro.„Poliţia moravurilor nu are nimic de-a face cu justiţia”, a spus Montazeri sâmbătă seara.

„Poliţia moravurilor nu are nimic de-a face cu justiţia şi a fost desfiinţată de cei care au creat-o”, a spus Mohammad Jafar Montazeri, sâmbătă seara, în oraşul sfânt Qom.

Numeroase demonstraţii au avut loc în ultimele săptămâni în ţară, după moartea lui Mahsa Amini, o tânără kurdă iraniană care a dispărut la trei zile după arestarea ei pentru încălcarea codului vestimentar al Republicii Islamice care obligă în special femeile să poarte vălul.

Bilanţ negru în urma protestelor: peste 300 de morţi

Numărul total al deceselor din timpul protestelor din ultima vreme a ajuns, săptămâna trecută, la 348, potrivit Harana, o agenţie pentru drepturile omului, dar cifrele sunt imposibil de verificat. Cel puţin cinci protestatari au fost până acum condamnaţi oficial la moarte, potrivit centrului media al sistemului judiciar, unul dintre ei pentru că ar fi dat foc unei clădiri guvernamentale.

Agenţiile de ştiri guvernamentale susţin că totul se transformă într-o insurecţie armată care ar fi fost pusă la cale de Occident şi Israel. Ministrul iranian de interne, Ahmad Vahiidi, a afirmat că mai mulţi presupuşi agenţi de informaţii francezi au fost arestaţi în timpul protestelor.

„Moarte dictatorului!”, „Vom lupta! Vom muri! Ne vom lua înapoi Iranul!”, au putut fi auziţi zeci de protestatari scandând în jurul unui foc de tabără pe o stradă din Teheran. 

Proteste istorice după moartea Mahsei Amini

Mahsa Amini a murit, după ce a fost reținută de Poliţia moravurilor. Ofițerii ar fi bătut-o cu un baston și ar fi lovit-o cu capul de unul dintre vehiculele lor. Poliția a declarat că nu există nicio dovadă de maltratare.

Moartea în custodie a lui Mahsa Amini după arestarea ei în Iran de către poliţia movurilor ar fi legată de o boală a creierului şi nu a fost cauzată de bătăi, potrivit unui raport medical publicat de autorităţile din Republica Islamică.

Moldovean găsit mort în Italia chiar de fiica sa. În urmă cu câteva luni și-a pierdut soția și suferea de depresie
Articolul anterior
Château Purcari – Cea mai bună vinărie a anului din Republica Moldova!
Articolul următor