Imagini cu impact emoțional puternic surprinse în această seară în preajma unui bloc de locuit, lângă un teren de joacă din sectorul Buiucani.

O fetiță este lovită în plin de o mașină. Totul s-a întâmplat în curtea unor blocuri de pe strada Alba Iulia, chiar lângă terenul de joacă, transmite jurnal.md. Din imaginile surprinse de camerele de supraveghere se vede cum copila a ieșit de pe terenul de joacă alergând, iar în acest moment a fost lovită de mașină.
Din fericire, fetița nu a suferit traume grave, aceasta s-a ridicat de jos de sine stătător. Potrivit unor martori, femeia care se afla la volan a plecat înainte să vină poliția.