PTc4MCZoPTQ0MCZoYXNoPTEzNDZjMTczMDkyNTJkZWUxMDNkNTBkNjNlOWU0ZTA1.thumb

Caz revoltător la Cahul: Un tânăr de 18 ani, exploatat de proprietarul unei stâne de oi și fiul acestuia

Ofițerii Direcției Investigații ,,Sud” a INI, în comun cu polițiștii din Cahul, în baza unei informații operative, au documentat acțiunile unui bǎrbat de 43 de ani, proprietarului unei stâne de oi, dar și a fiului acestuia de 25 de ani, care, începând cu luna februarie au obligat un tânăr de 18 ani la muncă forțată, fiind ținut în condiții inumane, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Tânărul a încercat să fugă, însă a fost găsit de cei doi în Vulcănești și impus prin forța fizică să muncească din nou prin privarea de libertate.

În continuare se întreprind măsuri de investigații pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și luarea unei decizii legale pe caz.

Conform legislației în vigoare persoana culpabilă de asemenea infracțiune riscă pedeapsă cu închisoare de la 3 la 7 ani.

Rusia recrutează prin intermediul Partidul Socialiștilor persone care să participe la protestul în susținerea lui Georgescu de la București

Peste câteva zile, pe 26 martie, la București este planificată o acțiune de protest în susținerea lui Călin Georgescu, fost candidat la alegerile prezidențiale din România, cunoscut pentru declarațiile sale controversate privind relația cu Occidentul și Rusia. Pentru „buna organizare” a acestui eveniment, Moscova, care îl susține deschis pe Georgescu, a mobilizat și mai mulți reprezentanți ai PSRM, scrie deschide.md.

Potrivit surselor Deschide.MD din cadrul formațiunii, unul dintre responsabilii pentru deplasarea cetățenilor Republicii Moldova la protestul lui Georgescu este Alexandr Haceaturean, fratele vitreg al vicepreședintelui Parlamentului de la Chișinău și secretarului executiv al PSRM, Vlad Bătrîncea – cel care, acum 10 ani, a rupt în plenul legislativului harta României Mari.

Conform datelor obținute, Haceaturean, cunoscut anterior sub numele de Alexandr Sologubov, se implică activ în recrutarea unor persoane din mediul PSRM pentru a participa la această manifestație. Acțiunile respective demonstrează o conexiune directă între anumite structuri pro-ruse din Republica Moldova și mișcările politice alternative din România promovate de Georgescu.

Cine este Alexandr Haceaturean (Sologubov)

Născut pe 2 august 1977, Haceaturean este fratele mai mare al lui Vlad Bătrîncea pe linia maternă. În 2001, acesta a fost condamnat la 6 ani de închisoare pentru „vătămare gravă a integrității corporale”, însă în 2006 a fost eliberat înainte de termen.

Ultimul său loc de muncă a fost în Secretariatul Parlamentului. Mai exact, în perioada iulie 2022 – ianuarie 2025, acesta a activat în calitate de șofer în cadrul legislativului. Câteva săptămâni după concediere, Haceaturean a început o campanie activă pe rețelele sociale în favoarea lui Georgescu.

PSRM, Rusia și reconfigurarea influenței în regiune

În interiorul PSRM se vorbește tot mai mult despre tentativa grupării conduse de Vlad Bătrîncea de a se debarasa de Igor Dodon. După ce Moscova i-a întors demonstrativ spatele, fostul președinte al Republicii Moldova, până nu demult principalul vector pro-rus la Chișinău, ar putea fi marginalizat chiar de cei mai apropiați colegi. Printre aceștia se numără Vlad Bătrîncea și un alt lider al PSRM și fost vicepremier pentru reintegrare, Olga Cebotari.

Sursele noastre susțin că cei doi ar fi primit indicații de la Kremlin să ofere sprijin fostului premier din perioada comunistă, Vasile Tarlev. De menționat că Tarlev s-a remarcat la ultimele alegeri prezidențiale prin faptul că a fost unul dintre candidații grupării criminale conduse de fugarul ascuns la Moscova, Ilan Șor.

Astfel, în contextul alegerilor parlamentare din această toamnă, Bătrîncea și Cebotari ar fi ademenit deja mai mulți deputați din cadrul Blocului Comuniștilor și Socialiștilor să adere la Partidul pentru Viitorul Moldovei – formațiune condusă de Tarlev și susținută de Rusia.

Implicarea unor actori politici pro-ruși din Republica Moldova în mobilizarea susținătorilor pentru protestul lui Călin Georgescu reprezintă o dovadă în plus a faptului că Moscova vrea să influențeze scena politică românească. Această conexiune demonstrează încercarea Kremlinului de a destabiliza România și de a-și impune oameni loiali Moscovei la conducerea statului român. În același timp, strategia Rusiei nu se limitează doar la România, ci vizează și Republica Moldova, unde continuă să sprijine forțele politice care îi servesc interesele. Această dublă abordare indică o strategie complexă de menținere și extindere a influenței în regiune, subminând astfel securitatea și stabilitatea ambelor state.

Geniștii militari au neutralizat 51 de obiecte explozive descoperite într-un sat din raionul Leova

51 de obiecte explozive au fost identificate și neutralizate miercuri în satul Orac, raionul Leova, de către echipa de geniști din Brigada infanterie motorizată ,,Dacia’’.

Geniștii militari au fost solicitați de autoritățile locale, care, în urma unor lucrări pentru instalarea rețelelor de gaze, au depistat câteva obiecte în sol.

În urma cercetării terenului, grupul de deminare condus de căpitanul Aliona Bezman a identificat 37 de proiectile de artilerie de calibru 45 mm, 12 bombe de aruncător de calibru 82 mm, precum și două rachete antitanc de calibru 88 mm.

Munițiile erau din perioada celui de-al Doilea Război Mondial și au fost neutralizate în condiții de maximă securitate, la Centrul de instruire al unității militare din municipiul Cahul, precizează un comunicat al Ministerului Apărării.