VinOpera la preț de ofertă doar 1 zi!

VinOpera la preț de ofertă la bilet Patron, doar 1 zi – 2000 lei. 

Tipuri de Bilete și prețuri:

Bilet Patron, 2000 lei per persoană doar 1 zi care include:

–  Recepție de bun venit cu seria de vinuri Governor și gustări la Bufet suedez.

– Acces la concertul de Gală VinOpera cu poziționare ultracentrală în rândul spectatorilor conform biletului procurat

– la plecare 1 sticla spumant cadou, “9 Muses”, Castel Mimi

– Acces la degustari de vin la Vernisajul Vinului micilor producatori

– Cafea Iulius Meinl

– Discount la o selecție de vinuri Castel Mimi

Biletele de 1750 lei, 1250 lei și 1000 lei se diferențiază prin amplasarea locului în rândul spectatorilor și toate includ:

– Welcome Drink 1 pahar de vin Castel Mimi, seria clasică

– Acces la degustari de vin la Vernisajul Vinului micilor producatori

–  Cafea Iulius Meinl

– Discount la o selecție de vinuri Castel Mimi

– Acces la concertul de Gală Vinopera, în rândul spectatorilor, conform biletului procurat

Bilet ”Cina la Balcon” – 3000 lei per persoană. (intrare începând cu ora 18:00)

– Acces la concertul de Gală VinOpera de la balcon, fară loc pe scaun în rândul spectatorilor

– Acces la degustari de vin la Vernisajul Vinului micilor producatori

–  Cafea Iulius Meinl

– Discount la o selecție de vinuri Castel Mimi

Nota: Meniul va fi afișat pe 26 august  2024. Detalii la nr. +37362001893

La eveniment vom avea deschis și Opera Bufet contra cost suplimentar.

DRESS CODE: ținute de seară.

Trenul Vinului:

Orarul cursei de tren pentru ”VinOpera la Castel Mimi” este următorul:

6 septembrie 2024:

Din Chișinău 18:00  (Gara Feroviară, Strada Piața Gării 1, mun. Chișinău)

De la Castel Mimi 22:30​

În acest an, la cea de-a VII-a ediție, ne mândrim să vă prezentăm o gală de soliști cu renume internațional precum Elena Moșuc, o soprană valoroasă a lumii și câștigătoarea „Oscar della Lirica”, cea mai prestigioasă distincție internațională în muzica de operăAndrei Jilihovschi, un talentat bariton din țară cunoscut pentru performanțele sale remarcabile în operă, care a evoluat pe cele mai prestigioase scene ale lumii, precum Metropolitan Opera din New York, Royal Opera House din Londra și Teatrul Bolshoi din Moscova; Mariana Bulicanu, solistă la Opera Română din Craiova și câștigătoarea Trofeului Concursului Internațional „Maria Bieșu”; Alin Stoica, un tenor român cu o voce colosală, câștigătorul premiului “Matei Brâncoveanu” pentru merite deosebite în muzică și al premiului “Luciano Pavarotti”; și, nu în ultimul rând, direct din Spania, tenorul liric David Baños, alături de dansatorii de excepție ai clubului de dans “Codreanca”, ce au fermecat publicul pe cele mai prestigioase scene ale lumii, onorând cu prezența sa și scena de la VinOpera la Castel Mimi Wine Resort.

Sub bagheta dirijorului Dumitru Cârciumaru, veți călători prin capodoperele lui Giacomo Puccini, Giuseppe Verdi, Gioachino Rossini, Wolfgang Amadeus Mozart și veți fi încântați la final de opera muzicală a maestrului Eugen Doga, care ne fascinează mereu prin creațiile sale atemporale.

Doar la Festivalul Internațional de muzică clasică VinOpera veți crea amintiri de neprețuit într-o atmosferă ce îmbină, într-un mod absolut remarcabil, arta, cultura, faptele bune și excelența!

CUMPĂRĂ AICI!

Acest articol este publicat în cadrul unui parteneriat gratuit de promovare a evenimentelor culturale.

Maia Sandu a întâmpinat lotul paralimpic al Moldovei la Aeroport

Lotul paralimpic al Republicii Moldova la JO de la Paris a fost întâmpinat astăzi la Aeroportul Internațional Chișinău de președintele Maia Sandu, ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, și ministrul Muncii, Alexei Buzu, informează unica.md.

”I-am întâmpinat pe sportivii noștri la aeroport și le-am mulțumit pentru rezultatele obținute la Jocurile Paralimpicele de la Paris. I-am felicitat pe judocanii Ion Basoc, care a devenit vicecampion paralimpic, și pe Oleg Crețul, care a câștigat medalia de bronz. Alături de Larisa Marinenkova, Gheorghe Spînu și Ina Cernei au obținut pentru Republica Moldova locul 73 din 168 de țări participante la Jocurile Paralimpice. Suntem mândri de fiecare dintre voi!”, scrie președintele țării într-o postare.

Pregătiți-vă umbrelele! Se așteaptă ploi

Meteorologii anunță că vremea devine instabilă în următoarele 24 de ore. Ziua va fi posomorâtă și izolat vor cădea averse slabe, informează unica.md.

Astfel, în perioada 10 septembrie, ora 21:00 – 11 septembrie, ora 21:00, ne așteaptă ploi.

Vântul va sufla slab până la moderat din direcția sud-est.

Temperaturile pe parcursul zilei vor fi în ușoară scădere față de zilele precedente:

– Noaptea, temperatura minimă va oscila între +13°C și +18°C.

– Pe timpul zilei, temperatura maximă se va încadra între +20°C și +25°C.

Recomandăm să aveți la îndemână o geacă subțire sau o umbrelă, în caz că ieșiți din casă mâine.

Două surori au rămas pe drumuri după ce casa le-a fost mistuită de flăcări

Două surori din satul Stârcea, Glodeni au rămas fără casa părintească. Focul a distrus totul, mobilier, lucruri personale, acte, jucării și cărți, scrie tvn.md.

Cu doar aproximativ un an în urmă, această casă a fost renovată cosmetic. Acum, însă, din camera fetelor nu a mai rămas decât scrum. Iar peretele pe care sora mai mare își expunea diplomele și medaliile a fost mistuit de flăcări. Distruse au fost și actele personale precum buletinele de identitate, adeverințele de naștere și pașapoartele familiei.”

Incendiul a izbucnit în zorii zilei de 9 septembrie. Surorile nu erau în casă, cât timp părinții sunt la muncă peste hotare, fetele locuiesc la bunica.

REGHINA CUȘNIR, elevă: „Asta s-a întâmplat dimineața, eu ca de obicei m-am trezit la 5 dimineața și am început să mă pregătesc pentru școală. Bunica s-a trezit, Zlata s-a trezit, ne pregăteam, când la noi a venit fugind vecina și striga că arde casa noastră. Bunica a fugit să vadă ce e afară, iar sora a venit la mine și mi-a spus că arde casa. Eu de urgență am sunat la pompieri. Aici deja totul ardea, focul mistuia acoperișul, ieșea din toate ferestrele, peste tot era foc. Până au venit pompierii, totul a ars de finitiv.”

Împreună cu toate bunurile din casă, au ars și diplomele, medaliile și cupele surorii mai mari, pentru care a muncit ani la rând.

REGHINA CUȘNIR, elevă: „Pompierii mi-au salvat câinele, care se afla aici pe teritoriu. Iara casa…din ea au rămas doar pereții. Eu aveam cupe, era erau de asupra patului în dormitorul părinților, pe o poliță erau cupele mele. Medalii, unele erau atârnate pe perete, deasupra patului meu, iar pe altele le păstram într-o mapă, unde erau și toate diplomele de la concursuri, diplome de la școală, pentru finalizarea anilor școlari, eu învăț încă și în cadrul comunității poloneze, fac dansuri, erau diplome, pentru primele locuri și totul a ars.”

Atât timp cât casa nu va fi renovată, surorile vor locui la bunica.

NINA CUȘNIR, bunica: „Vor locui la mine, pentru că au unde locui. Casa este mare, cred că toți au loc. Avem strictul necesar și cred că ne vom descurca…Totul s-a întâmplat dimineața, iar noaptea foarte tare lătrau câinii. La mine era un câine și aici tot  erau câini, eu cred că cineva a dat foc, cu toate că a fost făcută expertiza și au constatat că e de la electricitate, dar nu este așa. Nu este așa pentru că a ars mai mult mijlocul case, dar nu în colț la bucătărie, dar a ars mijlocul, vedeți cum. Eu nu mai știu, oricum nu vom demonstra nimic.”

Recolta de struguri din Republica Moldova va scădea cu până la 35% anul acesta
Articolul anterior
Luptătoarea moldoveancă Irina Rîngaci împlinește 23 de ani. Cu o săptămână înainte de Olimpiadă, a dat peste o boală
Articolul următor