Vitalie Dani: ”Nu îmi place să fac ceea ce fac toți.”

Interpretul  și compozitorul, Vitalie Dani, care a cântat femeia și astfel a cucerit inimele moldovencelor, a cam lipsit din tumultul evenimentelor mondene din ultimul timp. Aceasta pentru că interpretul este superstițios și nu îi place să-și mediatizeze planurile, înainte ca ele să se realizeze, dar și pentru că evită evenimentele mediatizate în exces.

separator

”În ultimul timp am evitat să apar în concertele sau evenimentele care fac mare tam-tam. Nu vreau să fac ceea ce fac toți. Nu tind să fiu arătat zilnic la televizor. Am ales să cânt doar în concertele de caritate și care au ceva deosebit în ele”, a declarat Vitalie Dani pentru unica.md.

La capitolul noutăți, interpretul se poate lăuda cu site-ul său, www.vitaliedani.com, căruia i-a dat o nouă viață și a cărui uși sunt deschise pentru toți cei care îi admiră creația. O altă mare realizare și bucurie pentru Vitalie Dani este faptul că piesele lui au apărut în Apple iTunes Music Store.

“Muzica în formatul CD nu mai este actuală. În toată lumea se practică  descărcarea online a contentului muzical sau video, de aceea, îmi era interesant să aflu dacă și un interpret sau compozitor din R. Moldova poate să-și propună creația aici. Uite că e posibil! Vreau să-mi îndemn colegii mei să încerce și în acest mod să spunem “Nu” pirateriei. Lumea caută muzică pe internet și faptul că  Apple iTunes Music Store a apărut în Moldova este un lucru foarte important. Acum interpreții și compozitorii autohtoni pot să-și promoveze melodiile oficial și să fie remunerați pentru asta. Sunt tare mândru că am reușit să ajung pe iTunes, pentru că am aplicat în glumă și am reușit. Acum lumea civilizată are ocazia să descarce muzica mea în mod oficial. În situația când altfel nu ai cum să-ți promovezi creația, e o chestie frumoasă ca moldovenii de pretutindeni să poată descărca melodiile îndrăgite online”, a mărturisit interpretul.

Însă faptul că Vitalie Dani a evitat în mare parte aparițiile publice și  emisiunile de divertisment i-a dat posibilitatea de a se concentra la munca asupra unui nou album. Albumul se numește ”Cea mai cea” și conține 13 piese. Este o compilație de melodii diferite ca stare și stil, dar unice în esență precum este și dragostea.

”Pentru că îmi cânt melodiile proprii, eu pot să spun că sunt interpretul care într-adevăr cântă  ceea ce simte”, ne-a spus zâmbind interpretul.

Albumul este deja gata, dar nu a apărut încă pe CD. Este doar în varianta mp3 și câteva piese din acest album se pot descărca de pe iTunes Music Store Moldova.

” Poate mai târziu o să pun acest album pe CD, dar încă nu m-am hotărât. Astăzi CD-urile se cumpără tot mai puțin, iar lumea te caută mai mult pe internet. Poate un pic mai târziu voi face totuși un CD, pentru a-l face cadou prietenilor. Acum mai am un pic de lucru cu melodiile noi”, ne-a spus Vitalie Dani.

Chiar dacă are în repertoriu piese noi, Vitalie nu vrea să se despartă de piesele vechi și a decis să le dea o haină nouă.

”Când adunam informația  pentru site-ul meu, am realizat că am o mulțime de piese, pe care le-am cântat foarte puțin ar merită să le schimb haina și să le reimprim. Aranjamentele muzicale din anii ’90 nu se compară cu aranjamentele din 2013. Am multe lucrări foarte frumoase pe versuri de Viorica Nagacevschi, care merita să răsune și în ziua de astăzi. Vreau să propun câteva din ele și interpreților din generația mai nouă”, a spus interpretul.

Anul 2013 a început cu dreptul pentru Vitalie Dani, care a sărbătorit acum câteva zile o vârstă frumoasă și rotundă. Interpretului nu îi place să vorbească despre ani, dar speră că acestă vârstă îi va aduce multe realizări frumoase. Iar cititoarelor site-ului www.unica.md, Vitalie Dani le urează să fie “cele mai cele… unice”.

Text: Natalia Bodiu

Visa să ajungă un Ronaldo și și-a cerut voie pentru ultima dată la fotbal. De ce suferea băiețelul decedat în timpul unui meci de fotbal, la Comrat

A devenit cunoscută cauza decesului unui băiețel de 11 ani, în timpul unui meci de fotbal la Comrat între echipe de copii. Denis suferea de o boală cardiacă congenitală și s-a stins din viață în urma unui atac de cord masiv, scrie presa locală. Tragedia s-a petrecut la Comrat pe 23 aprilie, scrie realitatea.md.

„În acea zi tragică, Denis și-a implorat mama să-l lase să meargă pentru ultima oară la fotbal. Ea nu a vrut să dea voie, dar el a convins-o”, a povestit Elena Acbaș, specializată în caritate.

Băiețelului, originar din satul Kongaz, i s-a făcut rău brusc pe teren, a căzut și și-a pierdut cunoștința. A fost dus la vestiar, unde s-a încercat resuscitarea acestuia, între timp fiind solicitată și ambulanța. Copilul deja decedase…

„Denis a avut o boală cardiacă congenitală și a murit în urma unui atac de cord masiv”, oftează Elena Acbaș. „Antrenorii nu știau de diagnostic, nu aveau cartela medicală a copilului. Mama se învinovățește pentru moartea fiului ei”.

Denis a jucat mereu sub numărul șapte, idolul lui a fost Cristiano Ronaldo. Mama nu și-a lăsat întotdeauna fiul să meargă la antrenamente și meciuri, dar în acea zi el a reușit să o convingă. El a fost înmormântat pe 26 aprilie.

În familie mai este un băiat, mai mare. Mama îi creștea pe ambii de una singură.

„De fiecare dată nu am vrut să-l las să meargă la fotbal. Dar a iubit fotbalul, era visul lui. Știi, avem un fel de cărți, postere cu toți acești jucători peste tot. Un fel de Neymar pe care îl iubește, Ronaldo… Îi spuneam de fiecare dată: „Denia, poate nu mergi la fotbal?” Și el: „Mami, cel puțin pentru ultima oară”… Mai mult, era noul stadion al Comratului. Odată ce au trecut pe acolo, mi-a spus: „Visul meu este să joc pe stadionul ăsta!” Și tocmai în acea duminică au jucat pe acest stadion. Și mi-a spus în acea dimineață: „Păi, te rog, te rog! Cel puțin pentru ultima oară! Și până în septembrie vom cumpăra adidași noi!”, a povestit mama copilului decedat Tatiana.

În ceea ce privește operația la cord, potrivit mamei, medicii i-au spus că deocamdată nu este nevoie de operație și că îl vor monitoriza pe Denis pe măsură ce va crește.

„Medicii au sfătuit să nu ne grăbim cu operația, pentru că dacă facem operația, aorta se va strânge, în fiecare an ar fi necesară supunerea copilului la noi operații. Dar și-a încordat inima. A spus că iese cu prietenii la plimbare, dar s-a întors tot ud și transpirat. „Am alergat puțin pe stadion la școală”… A făcut-o în secret, pentru că știa că sunt împotrivă. Chiar și pe ploaie, pe zăpadă, pe lapoviță, atingea mingea… Un gând mă liniștește – că făcea ceea la ce visa mereu”.

„Medicii au sfătuit să nu ne grăbim cu operația, pentru că dacă facem operația, aorta se va strânge, în fiecare an ar fi necesară supunerea copilului la noi operații. Dar și-a încordat inima. A spus că iese cu prietenii la plimbare, dar s-a întors tot ud și transpirat. „Am alergat puțin pe stadion la școală”… A făcut-o în secret, pentru că știa că sunt împotrivă. Chiar și pe ploaie, pe zăpadă, pe lapoviță, atingea mingea… Un gând mă liniștește – că făcea ceea la ce visa mereu”.

Soloviov a prezentat la televiziunea lui Putin o hartă în care teritoriul SUA este împărțit între mai multe țări

Principalul propagandist al Kremlinului, Vladimir Soloviov, a lansat un nou atac la adresa Statelor Unite la televiziunea de stat, acolo unde a arătat o hartă cu țara împărțită în mai multe teritorii, punând la îndoială legitimitatea câștigurilor teritoriale pe care le-a înregistrat în istoria sa, informează digi24.ro, conform Newsweek.

Un videoclip cu prezentatorul de emisiuni TV Soloviov, care apare deseori la postul Rusia-1, a fost distribuit joi pe Twitter de Anton Gerașcenko, un consilier al Ministerului Afacerilor Interne al Ucrainei.

„Propagandistul rus Soloviov trage ideea divizării Statelor Unite între mai multe țări de la o emisiune la alta”, a scris Gerașcenko pe Twitter. Harta lui Soloviov este intitulată „Cum și-a extins SUA teritoriul?”

Soloviov atacă deseori Occidentul pentru ajutorul pe care îl oferă Ucrainei în războiul împotriva Rusiei.

În acest clip el pare să facă o paralelă între câștigurile teritoriale din secolul al XIX-lea ale Statelor Unite, care sprijină efortul Ucrainei de a-și redobândi teritoriile pe care le controla în 1991, și ambițiile rusești.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a spus că granițele Ucrainei ar trebui recunoscute așa cum au fost stabilite după destrămarea Uniunii Sovietice în 1991.

Soloviov-hartă-sua2

„Cred că Duma de Stat ar trebui să recunoască dreptul teritorial al Mexicului la teritoriile care i-au fost luate, ca rezultat al ostilităților din 1748, pentru că aceste lucruri nu au termen de prescripție. Așa că bineînțeles că noul Mexic ar trebui dat de SUA înapoi Republicii Mexicane”, a spus Soloviov.

Mexicul a cedat 55% din teritoriul său, inclusiv statul New Mexico, în urma tratatului semnat la 2 februarie 1848 prin care s-a încheiat războiul dintre Statele Unite și Mexic.

„La fel, ar trebui să ne uităm cu atenție la soarta statului liber Texas pentru că în 1745 a fost invadat și asta, de asemenea, este total inacceptabil”, a mai spus Soloviov în timpul emisiunii sale.

„În orice caz, cred că ar trebui ca Duma de Stat și Consiliul Federației să adopte o lege prin care noi credem că obiectivul principal este eliberarea și că recunoaștem dreptul mexicanilor de a se întoarce pe pământurile lor”, a adăugat Soloviov.

Ucraina și-a câștigat independența în 1991 după șapte decenii în care a fost sub controlul Moscovei, după ce majoritatea populației a vota ca țara să se rupă de Uniunea Sovietică.

Accidentul cu moldoveni din Vrancea! ”Este o minune că nu a murit nimeni!”

S-au aflat informații noi despre accidentul din noaptea de marți spre miercuri, 26 aprilie curent, produs în judeţul Vrancea, România. La un anumit moment dat, aproape de miezul nopții, în timp ce autocarul se deplasa cu o vitează de 100 de km/h, un bărbat a devenit brusc agresiv și, pe neprins de veste, a apucat volanul și l-a tras spre el. Autocarul a derapat, s-a lovit de parapetul unui pod și a ajuns într-un șanț, scrie realitatea.md.

TV6 a discutat cu unul dintre pasagerii victimă al accidentului și cu șoferul autocarului. Autocarul era plin cu moldoveni care se întorceau acasă din Portugalia.

Pasagerul a relatat povestea în câteva mesaje, întrucât, spune, el, nu poate vorbi din cauza unei leziuni la gât cu care s-a ales în timpul accidentului. El a mărturisit că, după ce autocarul s-a oprit din plonjat, în salon s-a creat panică și haos. Oamenii au început să țipe și să se îmbulzească spre ieșire, speriați că mașina ar putea lua foc.

Mai mult, bărbatul spune că multă lume ar fi avut de suferit. Unii s-ar fi ales cu mâinile rupte, alții cu unele coaste frânte.

Sursa citată a reușit să ia legătura și cu unul dintre cei doi șoferi ai autocarului, care tocmai l-ar fi avut de înfruntat pe pasagerul agresiv. El susține că a ținut de volan până în ultima clipă, astfel încât vehiculul să nu se răstoarne. În tot acest timp, individul agresiv ar fi tras spre el și doar o minune a făcut ca nimeni să nu-și piardă viața, povestește conducătorul auto.

„Când o sărit pe volan, fix în partea dreaptă… și a tras volanul și tremura tot, era plin de transpirație și spunea: „voi vreți să mă ucideți și trăgea volanul în dreapta. Dacă e în starea asta a lui, el avea o putere… Dacă mergeam pe mijloc, ne înfigeam în podul cela, Doamne Ferește ce era să fie”.

La câteva minute de la accident, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă de peste Prut a activat planul roşu de intervenţie. Mai multe echipaje de poliție și ambulanță au venit la fața locului. S-a stabilit că opt persoane au suferit diverse traumatisme, iar șase, atacuri de panică. De suferit a avut și cel de-al doilea șofer, care a fost internat cu traumatisme și leziuni la cel mai apropiat spital.

„Era lovit la umăr. I-a sărit umărul și l-au dus la spital. … Patru polițiști încercau să-l țină în timpul asta. Până a venit autocarul, până au plecat toți pasagerii, până s-au găsit toate bagajele, că partea dreaptă cum s-a sfărâmat și erau sub autocar, pe drum erau înșirate, pe el îl țineau patru polițiști și el tot striga și striga: „Controlați-i pe toți, ei au cuțite, ei au săbii, ei vor să mă taie, ei vor să mă ucidă, voi chiar nu vedeți?”.

Șoferul autocarului a mai povestit că a aflat recent că individul a fost escortat de poliția română, la Spitalul de Psihiatrie din Focșani. Potrivit acestuia, până să înceapă tot tăvălugul, încercase să-l calmeze pe pasager când încă acesta era doar agitat. I-a permis să stea alături, dar lucrurile nu au funcționat și dimpotrivă starea de anxietate a bărbatului a crescut până când a devenit agresiv.

„Agresiv verbal, putea să urce pe scaun, să se dea cu capul de geamuri, geamuri laterale, putea să tragă de draperie, și-a distrus și telefonul, l-a îndoit….. L-am luat în față. Am pus jos un băiat. Am rugat frumos să vină și un băiat să-l păzească. A stat el cu mine și i-am dat voie să fumeze. I-am spus numai să fie cuminte și tot îl luam cu vorba că acuș vine fratele tău și o să facem o bucată de carne. Vorbeam cu dânsul să-i distrag atenția și s-a mai liniștit. Am coborât munții și veneam deja spre casă. Mai erau vreo 200 km până la vamă. Deja lumea toată se liniștise, dormeau, el liniște și o secundă nu am reușit nici să… și fix pe partea dreapta a volanului a sărit și a tras de volan”.

Vitamina A (retinol) – vitamina creșterii
Articolul anterior
Proiectul „Slăbeşte Sănătos” a ajutat-o să dea jos 40 kg! Află cum!
Articolul următor