Vladimir Putin a ordonat vaccinarea în masă a populației începând cu săptămâna viitoare

Preşedintele rus Vladimir Putin a ordonat miercuri să se lanseze o vaccinare în masă a populaţiei împotriva covid-19, începând de săptămâna viitoare, şi a lăudat vaccinul dezvoltat de Rusia drept ”cel mai bun vaccin” împotriva covid-19, relatează AFP.

”Cer să se lanseze o vaccinare în masă a întregii populaţii, începând de săptămâna viitoare”, a declarat el într-o reuniune guvernamentală prin videoconferinţă, conform News.ro.

Rusia a început în decembrie campania de vaccinare a populaţiei considerată prioritară – bătrâni, personalul medical şi din învăţământ.

Categoriile autorizate să fie vaccinate cu Sputnik V au fost lărgite, apoi, în mod treptat.

Potrivt Fondului suveran rus (RDIF), care a finanţat dezvoltarea acestui vaccin -, peste un milion de persoane au fost vaccinate până în prezent în Rusia.

Rusia a fost prima ţară, în august, care a omologat un vaccin împotriva noului coronavirus şi a fost criticată din cauza unui anunţ considerat prematur, înaintea testelor clinice din faza 3 şi publicării rezultatelor ştiinţifice.

”Vaccinul rusesc – este un lucru evident, iar practica îl confirmă -, cred că este  cel mai bun din lume”, a declarat miercuri Vladimir Putin, salutând condiţiile de depozitare şi transport ale vaccinului, care ”nu necesită condiţii extreme”.

”Este mult mai simplu şi mai eficient”, a adăugat el, în comparaţie cu cele occidentale.

Vicepremierul rus Tatiana Golikova, însărciinată cu Sănătatea, a anunţat că totul este ”pregătit” în vederea lansării unei vaccinări în masă, începând de luni.

Rusia se confruntă cu un al doilea val foarte sângeros al covid-19, însă autorităţile refuză, pentru moment, orice nouă izolare la nivel naţional.

Circul din Chișinău prinde o nouă viață. La ce etapă este reconstrucția

Clădirea Circului din Chișinău va prinde în curând o nouă viață. Foto-reporterul Elena Covalenco a suprins momentul când muncitorii montau noile geamuri, scrie realitatea.md

Amintim că în anul 2023 au început lucrările de conservare pentru clădirea Circului din Chișinău. Compania de construcții, selectată în urma licitației lansată de PNUD, a început lucrările de reparație a acoperișului.

Edificiul Circului din Chișinău are o valoare arhitecturală deosebită, iar în anul 2022 a fost inclus în Registrul Monumentelor Ocrotite de Stat. Totodată, PNUD a lansat competiția pentru selectarea companiei care va executa lucrările de înlocuire a fațadei vitrificate a Blocului A al Circului Chișinău.

Totodată menționăm că Uniunea Europeană, prin programul „Măsuri de Promovare a Încrederii”, implementat de PNUD, a alocat peste 1.800.000 euro, care au acoperit costurile pentru expertiza tehnică detaliată, pentru proiectare și pentru lucrări de reparație/conservare în prima etapă. Acestea vor împiedica degradarea clădirii Circului din cauza factorilor externi. Costul estimat pentru finalizarea tuturor lucrărilor de conservare a întregului complex este estimat acum la peste 11.000.000 de euro. Acest lucru ar putea fi realizat în viitor prin bugetul național sau finanțare suplimentară din partea partenerilor de dezvoltare.

Percheziții la Vulcănești: Polițiștii au ridicat mai multe arme și muniții

Ofițerii Direcției investigații „Sud” a INI au efectuat  percheziții domiciliare în raionul Vulcănești la două persoane cu vârstele de 45 și 48 de ani, suspectate că ar deține ilegal arme, precum și alte obiecte folosite la acțiuni de braconaj în zona de sud a țării.

În urma acțiunilor întreprinse la domiciliile celor doi bărbați, polițiștii au depistat și ridicat o armă lungă cu țeava lisă de model necunoscut, o armă lungă cu țeava lisă de model TOZ BM calibrul 16×70 mm, o armă lungă cu țeavă lisă de model Fabarm XLR HP de calibrul 12×76 mm, o armă lungă cu țeava lisă de model CIFSAN CSP-555 calibrul 12×76 mm, o armă lungă pneumatică de model GAMO și cartușe de calibrul 12 mm, unele dintre ele fără acte de provenință și cu  încălcări la deținere  și păstrare.

Preliminar, munițiile erau adaptate și folosite de către suspecți pentru vânătoarea animalelor sălbatice, în lipsa autorizației corespunzătoare și în perioada interzisă.

Bunurile au fost transmise pentru efectuarea expertizei balistice și traseologice, pentru stabilirea faptului dacă acestea au fost folosite și în comiterea altor infracțiuni.

Bunurile au fost ridicate, iar polițiștii continuă cercetările sub toate aspectele legale, pentru  stabilirea  circumstanțelor  în care armele  au fost dobândite, inclusiv acțiuni procesuale de stabilire a scopului păstrării acestora și a altor persoane implicate.

Conform legislației în vigoare, persoanele vinovate riscă închisoare de la 2 la 7 ani, cu privarea de dreptul de deținere sau port şi folosire a armei.

Doi bărbați din Căușeni, reținuți după ce ar fi pretins în Germania de la doi muncitori moldoveni suma de 5.000 de euro

Polițiștii anunță reținerea a doi bărbați din Căușeni, după ce ar fi pretins în Germania de la doi muncitori din Moldova suma de 5.000 de euro.

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate și cei de  urmărire penală a INI, de comun cu procurorii  PCCOCS,  anunță reținerea a doi bărbați din Căușeni, după ce ar fi pretins în Germania de la doi muncitori din Moldova suma de 5.000 euro.

Mai mult, aceștia i-au amenințat cu moartea și cu un adaos de a câte 1.000 euro lunar pentru eventuale întârzieri. Iar ca să devină mai convingători, i-au vândut BMW-ul uneia din victime la o stație de dezmembrare a automobilelor, în contul datoriei inventate, după ce și l-au însușit fără știrea lor, din curtea unei rude unde era parcat.

Motivul șantajului ține de refuzul celor doi tineri muncitori din Căușeni cu vârste de 21 și 23 de ani, pe care bănuiții i-au invitat în Germania – în calitate de curieri pentru diverse mărfuri – să devină implicați în trafic de droguri. Mai exact, sosiți la Berlin, chiar în prima zi, cei doi tineri au observat că pachetul pe care li l-au adus spre transportare doi cetățeni ai Albaniei conține de fapt droguri de diferite tipuri.

Neplăcut surprinși, aceștia au părăsit la parcare mașina primită pentru curierat, cu marfa în ea, și-au luat pașapoartele din apartamentul în care au fost cazați și au revenit în Moldova. A urmat o avalanșă de amenințări din partea celor doi bănuiți, care însă au fost denunțați autorităților de tinerii invitați la muncă.

Drept reacție, odată cu revenirea în Moldova a bănuiților, la sfârșitul lui martie 2024, oamenii legii au descins cu percheziții la domiciliile acestora, sub conducerea procurorilor PCCOCS și cu sprijinul angajaților „Fulger.” De la fața locului au fost ridicate telefoane mobile, suporturi cu informații care prezintă interes cauzei penale, substanțe cu miros specific, asemănătoare  cu droguri, precum și un număr de înmatriculare a automobilului vândut, care aparținea unuia din tinerii invitați la muncă.

Prin urmare, cei doi bănuiți cu vârste de 23 și 31 de ani au fost reținuți, iar procurorii PCCOCS examinează probele în vederea solicitării aplicării arestului preventiv pentru 30 de zile. Menționăm, anterior unul din ei a fost în vizorul oamenilor legii pentru alte infracțiuni. Investigațiile în dosarul anunțat acum continuă, timp în care ambii beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.

Un medic estetician s-a stins, după ce i-a injectat acid hialuronic în buze unei paciente infectate cu noul coronavirus
Articolul anterior
Administratorii de cinematografe cer deschiderea sălilor de cinema
Articolul următor