Vladimir Zelenski acuză Rusia de ecocid: ”Zeci de mii de delfini din Marea Neagră au murit”

Vladimir Zelenski lansează noi acuzații față de Rusia. Liderul de la Kiev acuză țara vecină de ecocid și spune că zeci de mii de delfini au murit de la debutul invaziei.

Volodimir Zelenski acuza Rusia de ecocid Zeci de mii de delfini din Marea Neagra au murit

Agresiunea declanșată de Rusia în Ucraina nu a adus moarte și distrugere doar în Ucraina. Războiul armatei lui Putin are un impact grav și asupra faunei marine din Marea Neagră.

Miercuri, 7 decembrie, Vladimir Zelenski a spus că Rusia este responsabilă de un veritabil ecocid (n.r. distrugerea mediului înconjurător).

Acuzațiile președintelui ucrainean vin după ce mai mulți biologi au anunțat moartea a zeci de mii de delfini în Marea Neagră. Acest fenomen grav ar fi legat în mod direct de efectele invaziei ruse în Ucraina asupra mediului marin, potrivit liderului ucrainean, scrie Anews.com.

”Mii de delfini morţi au eşuat pe ţărmurile Mării Negre”, a spus Vladimir Zelenski într-un mesaj publicat pe pagina sa de Facebook.

Postarea acestuia este însoţită de un reportaj difuzat de United24, o platformă online de finanţare participativă, pe care preşedintele Ucrainei a lansat-o la începutul lunii mai.

”Războiul rus a avut un impact enorm asupra faunei din ţara noastră”, a mai spus Zelenski, care și-a exprimat regretul în legătură cu ”consecinţele devastatoare” asupra ecosistemelor.

În același mesaj, preşedintele Ucrainei a mai adăugat că autorităţile competente în materie de protecţie a mediului ”colectează dovezi ale acestor crime” şi intenţionează ”să tragă la răspundere Rusia pentru acest ecocid în Ucraina”.

În clipul postat de Zelenski apare o declarație a directorului Parcului Naţional ”Limanele Tuzlei” din sud-vestul Ucrainei.

Acesta spune că decesul delfinilor din Marea Neagră are drept cauză principală ”prezenţa submarinelor şi a ambarcaţiunilor de război” în aceste ape începând cu sfârşitul lunii februarie.

”Estimăm că cel puțin 50.000 de delfini au murit din cauza războiului”, a declarat Ivan Rusev.

Bilanţul este unul catastrofal, ținând cont de faptul că reprezintă 20% din populaţia acestor cetacee în Marea Neagră, recenzată la 250.000 de exemplare în 2020.

Același Ivan Rusev a mai spus că, tot din cauza războiului rușilor, anumite specii de păsări au fost forţate să migreze mai devreme.

sursa

Rusia amenință că va ataca Polonia. Motivul

Rusia a amenințat că va ataca Polonia dacă vor fi instalate arme nucleare NATO pe teritoriul acestei țări, într-o nouă declarație agresivă a regimului de la Kremlin, făcută de această dată de adjunctul lui Lavrov, Serghei Riabkov, scrie digi24.ro.

„Extinderea practicii misiunilor nucleare comune ale NATO – indiferent care ţară sau ţări s-ar alătura celor care iau parte deja la această practică – are caracter pur destabilizator. Şi în fapt ameninţător”, a afirmat oficialul regimului criminal de la Kremlin, statul agresor care a comis un rapt teritorial în Ucraina și de doi ani bombardează civili în această țară. 

Riabkov susține că practica misiunilor nucleare comune ale ţărilor NATO în apropierea graniţelor statului agresor „exacerbează ameninţările de securitate”. „Şi nu mă refer la desfăşurarea permanentă, care şi ea este intens discutată de demagogi de la Varşovia. De aceea, toţi acei politicieni care discută acum cu entuziasm despre o astfel de schemă în Polonia şi mai departe, din propriile lor motive, trebuie să înţeleagă: mutările în această direcţie nu vor contribui la securitatea Poloniei, ci facilităţile respective vor deveni cu siguranţă o ţintă.

Vor fi în prim-planul planificării noastre militare”, a insistat oficialul statului agresor. Riabkov s-a referit la discuţiile care au loc cu privire la desfăşurarea de facilităţi nucleare ale NATO în Polonia ca fiind o „chestiune în evoluţie”. Rusia urmăreşte îndeaproape cum tratează Polonia această problemă, a mai spus el. Într-un interviu publicat luni de cotidianul Fakt, preşedintele Poloniei, Andrzej Duda, a declarat că autorităţile poloneze au discutat în mod repetat cu SUA posibilitatea desfăşurării de arme nucleare în Polonia, în cadrul programului „nuclear sharing” al alianţei, adăugând că Polonia este gata să facă acest lucru dacă va fi necesar.

Lumina Sfântă va fi adusă în R. Moldova de Patriarhia Română cu o aeronavă specială

Credincioșii din Republica Moldova se vor putea bucura și în acest an de aducerea Sfintei Lumini de la Ierusalim, scrie jurnal.md.

Mitropolia Basarabiei informează enoriașii că o aeronavă specială va aduce Sfânta Lumină de la Ierusalim la București, Chișinău și Iași, cele trei capitale românești cu importanță istorică deosebită. Astfel, ierarhii Mitropoliei Basarabiei, împreună cu o delegație de clerici și credincioși, vor întâmpina într-o procesiune solemnă Lumina Sfântă la Aeroportul Internațional Chișinău.

Ulterior, Sfânta Lumină va fi distribuită către fiecare protopopiat și parohie din țară prin cele trei Centre Eparhiale (Chișinău, Bălți și Cahul). Detaliile despre programul evenimentului vor fi anunțate ulterior.

„Această aducere a Sfintei Lumini reprezintă un moment de profundă însemnătate spirituală pentru credincioșii din întreaga lume, oferindu-le ocazia să participe la sărbătoarea Învierii Domnului în mod autentic și binecuvântat. În această zi sfântă, credincioșii sunt încurajați să se alăture acestui moment de bucurie și să primească Sfânta Lumină cu inimile deschise și rugăciuni de mulțumire”, se spune într-un mesaj al Mitropoliei Basarabiei..

Reprezentanții instituției se roagă ca Învierea Domnului să aducă lumină, pace și nădejde în inimile tuturor credincioșilor din Basarabia.

Un reputat avocat din Moldova s-a stins din viață

Uniunea Avocaților anunță despre trecerea în neființă a colegei lor, avocata Aurelia Bagrin, scrie telegraf.md.

”În numele Uniunii Avocaților din Republica Moldova, transmitem sincere condoleanțe familiei, prietenilor și colegilor. Suntem alături de ei, oferindu-le susținerea noastră necondiționată și sentimente de profundă compasiune. Fie ca bunul Dumnezeu să-i odihnească sufletul în pace”, este mesajul semnat de către Dorin POPESCU, președintele Uniunii Avocaților din Republica Moldova.

Aurelia Bagrin a deținut o diplomă de master în Drept. Ea a fost consilier juridic la Centrul de Drept al Avocaților și coordonatoarea proiectului “Ajutor Decentralizat pentru Refugiații Ucraineni”, implementat cu sprijinul Oxfam.

.

Pirotehnicele, la mare căutare în prag de sărbători
Articolul anterior
Moldovagaz, precizare privind facturile pentru noiembrie: ”Erorile financiare identificate vor fi înregistrate ca plată în avans”
Articolul următor