Vor să ajute Afganistanul. Polonia trimite militari în Kabul

Polonia trimite la Kabul 100 de militari și va evacua 300 de colaboratori afgani ai NATO.

Polonia a evacuat de la Kabul, pe parcursul mai multor zile, aproape 130 de persoane, între care 40 de copii, iar guvernul condus de premierul conservator Mateusz Morawiecki s-a angajat vineri să evacueze alți 300 de colaboratori afgani ai misiunilor diplomatice şi militare occidentale. În acest scop, va trimite un contingent de 100 de miliari la Kabul, scrie digi24.

Printre persoanele evacuate din Kabul se numără și familia ambasadorului Afganistanului în Polonia. În ceea ce-i privește pe cetățenii polonezi din Afganistan, aceștia au fost deja evacuați, ultimii doi sosind joi în țară.

Premierul polonez Mateusz Morawiecki a anunţat pe Facebook, după o discuţie cu secretarul general al NATO Jens Stoltenberg, că ţara sa își asumă răspunderea evacuării şi va garanta transportul în siguranţă a 300 de afgani care au lucrat pentru NATO în ultimii ani. Odată ce vor fi ajuns în Polonia, aceştia vor fi trimişi spre ţările cu care au colaborat.

Guvernul polonez a anunţat, de asemenea, trimiterea unui contingent de 100 de militari pentru a asigura evacuarea civililor de pe aeroportul din Kabul, misiune care se va desfăşura până pe 16 septembrie.

Joi dimineața la Varşovia a aterizat un avion al companiei aeriene poloneze LOT care a evacuat 17 persoane de la Kabul. Deşi acest avion avea o capacitate de peste 100 de locuri, controalele talibanilor în jurul aeroportului au făcut posibilă numai îmbarcarea acestor 17 persoane, a explicat purtătorul de cuvânt al guvernului polonez. Încă aproximativ o sută de persoane care în prezent aşteaptă pe aeroportul din Kabul vor fi îmbarcate în alte avioane trimise de guvernul polonez, unul fiind deja în zbor spre capitala afgană, a mai anunțat purtătorul de cuvânt, potrivit Agerpres.

Ce facilități le asigură Polonia refugiaților afgani

În perioada 18-20 august 2021, Polonia a evacuat 127 de cetățeni afgani, pe care i-a cazat în centre speciale destinate refugiaților. Printre aceștia se numără 41 de copii. Tuturor străinilor li s-a asigurat cazare, masă, igienă personală, asistență medicală (inclusiv teste COVID-19), psihologică și materială (haine, jucării pentru copii etc.). De asemenea, refugiații au acces gratuit la internet wireless și vor primi cartele SIM preplătite poloneze.

Ulterior, va începe procesul de acordare a protecției internaționale pentru acești cetățeni și vor fi luate măsuri pentru a facilita integrarea lor. Deciziile cu privire la viitorul loc de ședere al străinilor vor fi luate ținând cont de dorințele și nevoile acestora. Toate persoanele vor avea posibilitatea de a învăța limba poloneză, iar copiii vor avea posibilitatea de a mearge la școală.

Din cauza reglementărilor epidemiologice privind prevenirea COVID-19, toți străinii au fost puși în carantină timp de 10 zile de la data intrării pe teritoriul Poloniei.

Moment emoționant la Cluj! Mai mulți români și basarabeni s-au prins în Hora Unirii de 27 martie

Aniversarea a 106 de ani de la Unirea Basarabiei cu România este marcată la Cluj-Napoca, în această perioadă, în cadrul unei noi ediţii a Festivalului Cultural Basarabia. Pe parcursul mai multor zile, Grupul de Iniţiativă Basarabeană îşi propune să promoveze istoria comună, cultura, tradiţia şi spiritul basarabean în inima Transilvaniei, scrie presa din România.

Manifestările dedicate Centenarului Unirii Basarabiei cu România au debutat duminică, 24 martie cu concursul „Unde? Cine? Când?”.

Miercuri, 27 martie, studenții basarabeni care învață în centrul universitar din Cluj-Napoca s-au adunat în Piața Unirii unde au încins tradiționala Hora Unirii. Evenimentul a avut loc la ora 17:30 printre cei care au ținut să participe la eveniment pentru a celebra unitatea națională și spiritul european s-au numărat și clujeni.

În cadrul Festivalului Basarabia va mai avea loc în 29 martie evenimentul „Clubul literar basarabean” iar în 3 aprilie este programat concursul intelectual „100 de GIB-iști au zis”.

Manifestările se vor încheia în 6 aprilie cu Gala Aniversară, cu un eveniment special plin de surprize și momente memorabile ce vor rămâne în inimile participanților.

Studenții moldoveni vor primi burse în universitățile din străinătate

Studenții din Republica Moldova vor avea posibilitatea de a beneficia în continuare de burse în instituțiile de învățământ din străinătate. Proiectul de lege care prevede aprobarea acordului privind Programul de schimburi pentru studii universitare în Europa Centrală (CEEPUS IV), semnat la Varșovia în 2023, a fost votat în prima și a doua lectură, în cadrul ședinței plenare de astăzi.

De menționat că, acordul urmează să fie prelungit pentru o perioadă de șapte ani, transmite Știri.md.

În acest sens, va fi încurajată participarea tinerilor studenți, cercetătorilor, cadrelor didactice și personalului administrativ la mobilități academice, programe de cercetare, stagii practice sau activități profesionale în cadrul instituțiilor de învățământ superior din statele contractante ale Acordului. De menționat că și Republica Moldova va oferi burse de studii pentru cetățenii străini.

Anterior, în perioada 2011-2023, 275 de cetățeni moldoveni au beneficiat de burse în țările semnatare ale Acordului. 

Totodată, țara noastră a găzduit 255 de bursieri străini. Republica Moldova este parte a Programului de schimburi pentru studii universitare în Europa Centrală din anul 2011.

Țările semnatare ale Acordului sunt Austria, 

Cod Galben de vânt puternic în țară!

Meteorologii au emis un avertisment Cod Galben de vânt puternic pe întreg teritoriul Republicii Moldova pentru mâine, 29 martie.

Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat (SHS), avertizmentul va fi valabil în intervalul orelor 08:00-18:00. Astfel, se prevăd intensificări ale vântului nord-vestic în rafale de până la 15-20 m/s.

Sunt posibile întreruperi temporare ale curentului electric şi ale legăturilor de comunicaţii;

Se pot rupe crengi de copaci şi se poate semnala doborârea unor arbori uscaţi;

Este posibilă decopertarea parţială a unor construcţii.

Specialiștii recomandă evitarea trecerii prin apropierea copacilor; ocolirea cablurilor electrice căzute la pământ; evitarea parcării autovehiculelor în apropierea copacilor, pe care vântul puternic îi poate doborî; evitarea folosirii focului deschis.

Încă o medalie de aur pentru Moldova
Articolul anterior
30 000 de porci bolnavi de la o fermă vor fi sacrificaţi
Articolul următor