Zece medici legiști din Chișinău, reținuți de CNA

Zece angajaţi ai Instituției Medicale Sanitare Publice „Centrul de Medicină Legală” au fost reţinuţi de procurorii anticorupţie şi ofiţerii CNA. Aceştia sunt suspectaţi că, folosindu-se de situaţia de serviciu, ar fi organizat o schemă infracțională prin intermediul căreia ar fi dobândit ilicit mijloace bănești ce reprezentau plăți pentru serviciile de expertiză judiciară.

separator
Potrivit materialelor cauzei, banii ar fi fost pretinşi pentru formularea unor concluzii denaturate în rapoartele de expertiză, întocmite în legătură cu examinarea cauzei morții, iar aceste plăţi variau între 900 şi 10.000 lei şi nu erau contabilizate în casieria instituției. Prin urmare, sumele indicate ar fi fost împărţite între cei care prestau serviciile menţionate, în acest mod fiind cauzate prejudicii materiale instituţiei medicale.

În cadrul efectuării măsurilor speciale de investigații, s-a constatat că, doar în perioada iulie – septembrie anul 2019, suma încasată de legişti s-ar fi ridicat la 327 000 de lei. Pe faptele enunţate au fost pornite două cauze penale – pentru corupere pasivă şi escrocherie, iar dacă vor fi găsiţi vinovaţi, aceştia riscă până la 15 ani de închisoare cu amendă de până la 500 000 de lei şi privarea de dreptul de a ocupa funcţii pe o perioadă de până la 15 ani.

Astăzi, procurorii anticorupţie şi ofiţerii CNA au efectuat percheziţii la sediul Centrului de Medicină Legală din Chişinău, de unde au ridicat documente relevante pentru urmărirea penală. Acţiunile s-au desfăşurat şi la domiciliile angajaţilor, dar şi în automobile.

Procuratura Anticorupţie exercită urmărirea penală în acest caz, suportul operativ fiind asigurat de Centrul Naţional Anticorupţie.

Orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunţarea unei decizii definitive şi irevocabile de judecată.

Cazul tinerei gravide ucisă cu sânge rece, abordat de deputați: ”A murit fiindcă e femeie”

Cazul omorului cu cruzime deosebită al tinerei Ana-Maria, însărcinată în luna a 6-a, a ajuns și în Parlament. Vicepreşedinta Legislativului, Doina Gherman, și-a exprimat solidaritatea cu familia fetei și a anunțat că la 30 aprilie, vor avea loc audieri publice privind „răspunsul sistemic al statului la cazuri de violență excepțional de grave”. „Victima nu are nicio vină. Este de datoria noastră să asigurăm că justiția prevalează în toate cazurile de violență. Ana-Maria a murit doar pentru că este femeie”, a subliniat Gherman, scrie unimedia.info.

„În contextul cazului tragic, soldat cu decesul victimei Ana-Maria, anunț audierile publice privind răspunsul sistemic al statului la cazuri de violență excepțional de grave, care vor avea loc în incinta Parlamentului, în data de 30 aprilie, ora 13:00.

În ultimii ani, chiar dacă RM a întreprins pași importanți în ceea ce privește asigurarea și protejarea drepturilor victimelor violenței în familie, dar și a infracțiunilor privind viața sexuală, se atestă că în cazul comiterii unui omor asupra femeiii, comis inclusiv în contextul unui act de violență în familie, act de violență sexuală, ură sau misoginie, cadrul normativ oferă o abordare generală, lipsită de individualizare, bazată pe caracteristici distincte.

În 2022, 24 de femei și-au pierdut viața, iar în 2023 au fost înregistrate 21 de cazuri de acest gen. Pornind de la importanța și sensibilitatea subiectului, facem apel către toate părțile interesate, în vederea necesității definirii juridice a fenomenului de femicid și măsurile care urmează a fi întreprinse, pentru protecția femeilor și fetelor din RM.

Victima nu are nicio vină. Este de datoria noastră să asigurăm că justiția prevalează în toate cazurile de violență. Ana-Maria a murit doar pentru că este femeie. Fiecare femeie din RM are dreptul să trăiască în siguranță, fie acasă, fie la muncă, fie pe stradă sau în orice alt loc. Ne exprimăm solidaritatea cu familia Anei-Maria, dar și cu toate femeile vicitime ale violenței în bază de gen și reconfirmăm angajamentul în lupta cu violența sub orice formă. Pe această cale invităm toate autoritățile responsabile, instituțiile publice, reprezentanții societății civile și partenerii de dezvoltare să participe la audierile publice”, a punctat Doina Gherman.

Tânăra a dispărut fără urmă, după ce a urcat într-un automobil, pe strada 31 august din oraș la data de 12 aprilie, ora 21:00, și a plecat într-o direcție necunoscută. Astfel, Poliția a solicitat ajutorul cetățenilor pentru a o găsi.

Ana-Maria Guja era însărcinată în a 6-a lună.

Care e calitatea aerului după praful saharian: Precizările Agenției de Mediu

Cu referire la norul de praf provenit din Deșertul Sahara, ce a cuprins teritoriul Republicii Moldova, Agenția de Mediu informează că în ziua de 24 și începutul zilei de 25 aprilie, în spațiul aerian al țării nu au fost identificate particule de praf de origine africană.

Potrivit Agenției de Mediu, nivelul de poluare a aerului atmosferic în municipiul Chișinău a revenit la fonul normal urban, fiind satisfăcător pentru sănătatea populației și a mediului întreg, transmite Știri.md

Meteorologii din România au anunțat că, în perioada 23-24 aprilie, o masă de aer cu particule de praf saharian va acoperi România și R. Moldova.

Norul a ajuns în Moldova în noaptea de 23 spre 24 aprilie. Așadar, în urma ploii nocturne, automobilele au rămas pline de nisip.  

„În perioada 23 aprilie, ora 09:00 – 24 aprilie, ora 13:00, circulaţia aerului, predominant sud-vestică, va favoriza avansul dinspre nordul Africii al unei mase de aer încărcată cu particule de praf de origine sahariană, către sud-estul Europei. Această masă de aer va fi deasupra României marţi şi în prima parte a zilei de miercuri”, se arată în comunicatul publicat de ANM.

 

Oamenii legii din Moldova și România anunță reținerea unui bunic, tată și fiu din Nisporeni, care ar fi traficat la cerșetorie o femeie cu dizabilități

Ofițerii CCTP, de comun cu procurorii PCCOCS, cu sprijinul autorităților din România, anunță reținerea unui bunic, tată și fiu din Nisporeni, care ar fi traficat prin cerșetorie o femeie, din anul 2008.

Victima are vârsta de 43 de ani și este cu dizabilitate. Așa cum aceasta avea doi copii și nu avea surse de existență, bunicul a profitat de starea ei și a organizat traficarea ei în afara Moldovei, în scop de cerșetorie. Schema a fost preluată de feciorul acestuia, iar ulterior – de nepot (cu vârste de 63, 42 și 21 de ani).

Cazul a fost deconspirat prin implicarea autorităților din România, unde a fost reținut feciorul învinuit de traficarea femeii – Brigada de Combatere a Criminalității Organizate Suceava, Procuratura DIICOT-Serviciul Teritorial Suceava. În aceeași casă, a fost depistată și femeia-victimă. La rândul lor, bunicul și nepotul au fost reținuți în raionul Nisporeni, Moldova. De asemenea, la investigarea cazului a contribuit și centrul european SELEC și agenția Uniunii Europene Eurojust.

Urmare a investigațiilor, a devenit cunoscut faptul că femeia ar fi fost transportată să cerșească în mai multe state din Europa, inclusiv în România și Lituania, dar și în Rusia. Potrivit informațiilor preliminare, activitatea infracțională le aducea zilnic 400-500 euro, din cerșitul femeii care era prezentată în stradă și la centre comerciale, cu pancarta inscripționată: „Oameni buni, ajutați-mă să strâng bani pentru protezarea picioarelor.”

După circa 16 ani de cerșetorie, însă, nimeni din cei trei de etnie minoritară, investigați pentru traficarea ei, nu i-au cumpărat proteze. Mai mult, pentru ca să evite investigații pentru trafic de persoane din partea poliției în statele în care era determinată să cerșească, a fost perfectat un certificat de căsătorie cu femeia-victimă cu un membru al familiei celor trei. De asemenea, urmare a perchezițiilor au fost depistate și alte pancarte cu mesaje false pentru cerșetorie scrise în limbi străine, precum și arme.

Investigațiile continuă, timp în care cei trei beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.

Alertă! 21 de cazuri de difterie în Ucraina. Moldovenii sunt îndemnați să se vaccineze!
Articolul anterior
Natalia Barbu, fericită alături de familia ei! Poze
Articolul următor