Zeci de case disponibile la 1 euro într-un oraş de lângă Roma

O localitate de lângă Roma preferă să vândă case cu 1 euro decât să le lase la mâna speculanților.

Programul prin care localități din Italia vând case cu suma modică de 1 euro i-a atras până acum pe cei care doreau un trai liniștit într-un loc idilic, departe de aglomerație. În premieră, însă, în acest program intră și o localitate de lângă Roma. Zeci de case sunt disponibile la prețul unui espresso, scrie digi24.

Orașul istoric Maenza a devenit primul din regiunea Latium, în care se află și Roma, care a început luna aceeasta să vândă case cu un euro. Primarul localității, Claudio Sperduti, spune că lansează un ambițios „pact pentru renaștere” al orașului său, cu scopul de a aduce o nouă viață pe străzile sale liniștite. Obiectivul, spune el, este de a renova toate proprietățile nelocuite, care altfel riscă să se prăbușească.

„Facem lucrurile pas cu pas. Pe măsură ce proprietarii iau legătura cu noi și ne predau casele vechi, le punem pe piață prin notificări publice pe site-ul nostru, pentru a face totul foarte transparent”, a spus Sperduti.

Potențialii cumpărători sunt, de asemenea, invitați să contacteze primăria pentru a face cereri specifice privin proprietatea pe care vor să o cumpere, iar oficialii locali vor încerca să găsească ceva corespunzător.

O bătrână a ajuns la spital după ce casa i-a luat foc din cauza unei butelii de gaz
Articolul anterior
Prezentatoarea TV Gloria Gorceag şi-a încreştinat mezinul
Articolul următor