Zeci de cetățeni vaccinați, refuzați la îmbarcarea în avioanele spre Italia

Zeci de români, vaccinați cu ambele doze de vaccin, au fost refuzați azi la îmbarcarea în cursele aeriene spre Italia, deși cu câteva zile înainte, premierul Italiei anunța că va deschide țara pentru turiștii vaccinați.

Prima dfeclaerație a fost făcuta în luna lunii martie de prim-ministrul italian Mario Draghi, care spunea, într-o conferinţă de presă, că Executivul de la Roma este gata să redeschidă economia de la începutul lunii iunie sau chiar mai devreme şi că turiştii care vor sosi în Italia trebuie să prezinte un certificat ori paşaport de vaccinare anti-Covid.

„Există posibilitatea unei cooperări între ţările mediteraneene: Italia are multe de învăţat de la Grecia şi Spania. Trebuie să acţionăm imediat pentru a primi turiştii vaccinaţi”, spunea atunci Mario Draghi.

Mai mult, la data de 5 mai, Mario Draghi, prim-ministrul Italiei, a îndemnat toţi străini să îşi rezerve vacanţele de vară în Italia întrucât ţara va avea propriul paşaport verde, informează Reuters, potrivit Mediafax.

Mario Draghi, prim-ministrul Italiei, i-a îndemnat marţi pe cei din străinătate să îşi rezerve vacanţele de vară în Italia. Acesta a menţionat ţara va avea propriul paşaport verde de vaccinare şi va fi gata la mijlocul lunii mai, mai devreme decât restul Europei.

Prim-ministrul a spus că Uniunea Europeană va introduce un paşaport verde până la mijlocul lunii iunie. Acesta va facilita călătoriile internaţionale pentru cei care au fost vaccinaţi, sunt negativi în urma testul RT PCR sau ar putea dovedi că s-au recuperat recent din COVID-19.

El a spus însă că Italia, care generează aproximativ 13% din producţia sa economică din turism, va avea propriul paşaport verde gata până la jumătatea acestei luni.

„La mijlocul lunii mai turiştii pot avea permisul italian, aşa că a sosit momentul să vă rezervaţi vacanţele în Italia”, a adăugat el.

Călătoriile între regiunile italiene au fost strict restricţionate pentru o mare parte a anului pentru a combate virusul. Dar, cu numărul de cazuri în scădere, guvernul speră să atragă turişti în această vară cu aşa-numitele paşapoarte de vaccin.

S-a schimbat modificarea!

La data de 14 mai 2021, Ministerul Sănătății italian a emis o ordonanță care se va aplica în perioada 16 mai 2021 – 30 iulie 2021.

Potrivit actului normativ, persoanele care s-au aflat sau au tranzitat teritoriul României (România fiind inclusă alături de alte state pe lista C din anexa 20 a Decretului Președintelui Consiliului de Miniștri din 2 martie 2021) au obligația de a prezenta transportatorului la momentul îmbarcării sau oricărei persoane desemnate să efectueze verificări rezultatul negativ al unui test molecular (tip PCR) sau de captură antigen pentru depistarea infecției cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu maxim 48 de ore anterior intrării pe teritoriul italian.

La intrarea pe teritoriul italian, persoanele care nu prezintă documentul menționat anterior au următoarele obligații:

-să se supună măsurii de supraveghere sanitară și să efectueze autoizolarea, pentru o perioadă de 10 zile, la domiciliul sau reședința acestora;
-după efectuarea celor 10 zile de autoizolare, să se supună unui test molecular sau antigen, de tip tampon, pentru depistarea infecției cu virusul SARS-CoV-2.

Prevederile anterioare se aplică și călătoriilor din statele aflate în lista C din anexa 20 a Decretului Președintelui Consiliului de Miniștri emis la 2 martie 2021 (Austria, Belgia, Bulgaria, Cipru, Croația, Danemarca (inclusiv Insulele Feroe și Groenlanda), Estonia, Finlanda, Franța (inclusiv Guadelupa, Martinica, Guyana, Réunion, Mayotte și excluzând alte teritorii situate în afara Continentului european), Germania, Grecia, Irlanda, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Olanda (cu excepția teritoriilor situate în afara continentului european), Polonia, Portugalia (inclusiv Azore și Madeira), Republica Cehă, România, Slovacia, Slovenia, Spania (inclusiv teritoriile de pe continentul african), Suedia, Ungaria, Islanda, Norvegia, Liechtenstein, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Elveția, Andorra, Principatul Monaco, Israel).

Unei femei i s-a făcut rău și a căzut pe trecerea de pietoni și a căzut

Unei femei i s-a făcut rău și a căzut pe trecerea de pietoni. La fața locului a venit ambulanța.

foto: www.unimedia.md

Inițial, a parvenit informația că femeia fusese lovită de o mașină, la Ciocana, în jurul orei 10:57 dimineața, dar poliția a venit ulterior că femeia nu a fost lovită de o mașină, ci acesteia i s-a făcut rău și a căzut pe trecerea de pietoni.

La fața locului au intervenit poliția și ambulanța.

Mister deslușit! S-a aflat cine este tatăl copului născut de fetița de 11 ani

S-a aflat cine este tatăl biologic al bebelușului născut de copila de 11 ani la Institutul Mamei și Copilului. Surse demne de încredere au declarat pentru TV8 că e vorba de tatăl vitreg al fetiței de 11 ani, reținut la sfârșitul lunii ianuarie și pus sub învinuire pentru viol. Asta deși anterior, avocatul acestuia a declarat că el nu-și recunoaște vina. Contactată de noi, purtătoarea de cuvânt a Procuraturii ne-a confirmat că anchetatorii au primit testele ADN, dar a refuzat să ne divulge rezultatele, invocând că sunt date confidențiale, scrie tv8.md

„Procuratura a recepționat rezultatele expertizei ADN, însă în corespundere cu principiul confidențialității urmăririi penale, acestea nu pot fi divulgate.Urmărirea penală continuă, urmând a fi recepționate și rezultatele altor expertize dispuse. Procuratura Generală asigură că se întreprind toate acțiunile relevante pentru justa soluționare a cauzei”, a spus Violina Moraru.

Potrivit surselor TV8, rezultatele testelor ADN au arătat că tatăl vitreg al fetiței de 11 ani este și tatăl biologic al copilului ei. 

Procurorii au dispus efectuarea mai multor expertize, inclusiv al unui test de paternitate, încă acum aproape două luni, iar rezultatele au venit abia acum. 

Între timp, inculpatul în vârstă de 46 de ani, reținut la sfârștul lunii ianuarie, râmâne în continuare în arest. Ieri, magistrații judecătoriei Chișinău cu sediul Ciocana i-au prelungit măsura preventivă cu încă 30 de zile. 

Cazul copilei de 11 ani a devenit cunoscut în luna decembrie. Oamenii legii au fost sesizați de către reprezentanții unui Centru de sănătate din raionul Călărași. Aceștia au comunicat poliției că în urma examinării medicale, s-a constatat că minora de 11 ani este însărcinată. Copila a născut la Institutul Mamei și Copilului, la exact o lună după ce s-a aflat că e însărcinată. Atât ea, cât și bebelușul se simt bine. Minora a beneficiat inclusiv de consiliere psihologică. Tot atunci oamenii legii au pornit o cauză penală pentru viol, principalul suspect fiind chiar tatăl vitreg al copilei, care potrivit avocatului respinge orice acuzație. 

Potrivit datelor Biroului Național de Statistică, unul din 16 copii veniți pe lume în 2022 în Moldova a fost născut de o mamă adolescentă. Iar 6% din cazurile de mortalitate maternă din ultimii cinci ani au fost tot printre adolescente. 

Un autocar cu copii din Moldova, reținut la hotarul cu Letonia: ”Stăm de 24 de ore, fără vreo explicație, în condiții inumane”

Un autocar cu copii moldoveni a fost reținut la granița lituaniană. Aceștia se întorceau de la un festival din Belarus, la care au luat marele premiu. Potrivit informațiilor, autocarul cu copii stă la graniță de 24 de ore fără vreo explicație. Despre aceasta scrie artistul și prezentatorul Pavel Duganov. Autoritățile de la Chișinău nu au venit cu vreun comentariu, deocamdată, scrie unimedia.md.

„Un autocar cu copii moldoveni, care au cântat la un festival din Belarus, a fost reținut la granița lituaniană și stă la graniță de 24 de ore, fără vreo explicație, în condiții inumane.

Motivul este „amenințarea la securitatea națională a Lituaniei”.

În urmă cu câteva săptămâni, o delegație lituaniană a venit în Moldova și l-a sărutat pe președintele nostru pe mâna dreaptă, au promis dragoste și loialitate! Și asta numesc ei prietenie și valori europene, să-ți bați joc de copii?

Să nu lăsăm soarta copiilor noștri în seama arbitrarilor”, se arată în mesajul plasat de Duganov pe pagina sa de facebook.

Ultima oră! Războiul dintre Israel și Fâșia Gaza a luat sfârșit
Articolul anterior
Eurodeputaţii şi statele UE au ajuns la un acord privind certificatul european pentru Covid-19
Articolul următor